Manualul de istorie al Republicii Moldova pare să fi devenit bestseller la Kremlin. După o „analiză profundă” a acestuia, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe s-a arătat deranjată că Federația Rusă e menționată ca parte în războiul de pe Nistru. În cadrul unui interviu, Maria Zaharova a venit cu o reacție la acest capitol.
„Aceasta ar putea fi numită o prostie incredibilă, dacă nu ar fi vorba despre o josnicie fără margini, o minciună nerușinată și o denaturare flagrantă a istoriei. (...) Datorită acțiunilor Armatei a 14-a a Rusiei, faza activă a conflictului dintre Chișinău și Tiraspol a fost oprită în primăvara-vara anului 1992”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe./
La începutul războiului de pe Nistru, Armata a 14-a nu a fost implicată direct în lupte, însă a sprijinit forțele separatiste prin furnizarea de arme, echipamente, instruire și logistică proprie. Din depozitele sale, gardiștii au primit: 10.951 de automate AK, 1.365 pistoale, 453 mitraliere, 262 aruncătoare de mine, 19 tancuri, 51 maşini blindate, 15,5 milioane de cartuşe şi alte echipamente militare. Totodată, mai mulți voluntari cazaci din Rusia s-au alăturat separatiștilor.
„Deși, oficial Rusia adoptase doctrina Sinatra, prin care a renunțat la intervențiile militare directe în statele din blocul socialist, fără armata a 14 din stânga Nistrului, nu ar fi avut loc niciun război. Mai mult, Rusia le plătea cazacilor mobilizați prin tot felul de rețele informale să vină să lupte în stânga Nistrului”, susține istoricul Ștefan Bejan.
„Iată cum arată un cazac adevărat. Mai mult, un comandat al cazacilor. - Cu cât sunteți plătit?- 3.000 – 3.000 pe lună? -Da. - De cât timp vă aflați pe malul stâng al Nistrului? Pe teritoriul suveran al Moldovei. – De pe data de 5. -De pe data de 5.” (secvență dintr-un reporatj din timpul războiului de pe Nistru)
La scurt timp după izbucnirea ostilităților, Boris Elțîn a semnat un decret prin care Armata a 14-a dislocată în regiunea transnistreană era trecută oficial sub jurisdicția Federației Ruse, încălcând astfel acordurile anterioare încheiate cu Republica Moldova. Ulterior, la comanda trupelor ruse a fost numit generalul Aleksandr Lebed, care, într-o conferință de presă, a lăsat să se înțeleagă că intenționează să intervină direct în război.
„În privința țării pe care am onoarea să o reprezint pot spune că ajunge să mergem prin lume de colo colo, asemenea unor măgari după morcovi. Ajunge. E timpul să trecem la fapte, să apărăm statalitatea. Ne apucăm – de la noi vor cere”, declara atunci comandantul Armatei a 14, Alexandr Lebed.
Sub pretextul unei misiuni de oprire a confruntărilor, armata rusă a deschis focul asupra pozițiilor moldovenești și a ocupat orașul Tighina. Aceste acțiuni au forțat autoritățile de la Chișinău să accepte condițiile dictate de Kremlin. În cele din urmă, pe 21 iulie 1992, la Moscova, a fost semnat acordul de încetare a focului de către președintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, și omologul său rus, Boris Elțîn, fără ca liderul separatist Igor Smirnov să fie parte semnatară.
Despre implicarea militară directă a Rusiei în război ne mărturisește chiar manualul de istorie pentru clasa a 11-a din Rusia — aparent, un material pe care Maria Zaharova nu l-a „analizat” la fel profund.
„Conflictul risca să se transforme într-un masacru împotriva celor care susțineau independența și dreptul de a vorbi limba rusă. În această situație a intervenit Armata a 14-a, dislocată în regiune, aflată sub comanda generalului Aleksandr Lebed. Aceasta a lansat un atac de artilerie asupra trupelor moldovenești aflate în ofensivă, după care reprezentanții Chișinăului au acceptat să se așeze la masa negocierilor”, se arată în Manualul de istorie din Federația Rusă.
Până în prezent, pe malul stâng al Nistrului sunt dislocate trupe ale armatei ruse, prezentate oficial drept forțe de menținere a păcii. Totuși, aceste trupe nu dețin niciun mandat al ONU și nu au acordul autorităților de la Chișinău. Deși Moscova a promis de nenumărate ori retragerea lor, acestea continuă să încalce suveranitatea și neutralitatea Republicii Moldova.































































