Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1704: Crimeea a ajuns în beznă totală. Trump amenință cu taxe de 200%

/VIDEO/ Educație cu rădăcini: LEAF, programul care a adus natura în inimile copiilor /P/

COMERCIAL
27 mai 2025, ora 20:26

După ce au participat, pe durata întregului an școlar, la Programul LEAF, implementat de asociația obștească Hai Moldova, cu sprijinul The Coca-Cola Company, cei peste 8.000 de elevi din 10 instituții de învățământ din țară s-au reunit la festivitatea de premiere. La Gala LEAF a fost celebrată implicarea, creativitatea și angajamentul tinerilor în protecția mediului.

„Programul LEAF, este un program care are drept scop să educe și să învețe tinerii despre importanța pădurilor și despre relația pădurilor cu comunitatea, cu biodiversitatea. Vrem să mulțumim mult partenerului acestui program, The Coca-Cola Company care ne-a oferit suport și sprijin și mai ales că investește în educația ecologică dințara noastră”, a declarat directoarea executivă A.O. Hai Moldova, Nadejda Cebotari.

În cadrul programului, lecțiile interactive și experimentele captivante au fost integrate în activitățile școlare, iar elevii au învățat despre păduri și protecția mediului. 

„Este o inițiativă foarte bine venită și îmi doresc să fie din ce în ce mai multe și din ce în ce mai dese și din ce în ce mai multe locuri pentru că educația în general, pentru natură este foarte binevenită, este nevoie. Cu cât avem un mediu mai curat, un mediu mai sănătos, cu cât mai mulți tineri educați, cu atât mai bine ne va fi tuturor ca societate”, a menționat profesorul universitar, București, expert în silvicultură, Mihai Enescu.

Pe parcursul anului, elevii au explorat rolul esențial al pădurilor în echilibrul ecosistemelor -de la legătura acestora cu apa, solul și clima, până la impactul lor asupra biodiversității și calității vieții în comunități. Activitățile s-au desfășurat în natură, în cadrul unei competiții colaborative care a reunit școlile din cele 10 localități.

„Avem nevoie de mai multe programe, precum este programul LEAF, pentru a aduce la cunoștință starea ecologică a țării și pentru a crește un viitor verde”, a spus membra Patrulei ECO Băcioi, Elena Dogari.

„Elevii au participat cu entuziasm și interes la toate activitățile pe care le-am propus, mai ales, am avut o experiență nouă la Festivalul de Mediu, când elevii și întreaga comunitate din comuna Cruzești a reușit să sensibilizeze atât copiii, cât și adulții, să adunăm obiecte pentru a fi reciclate”, a spus coordonatoarea CE Cruzești, Tatiana Grati.

Hai Moldova împreună cu The Coca-Cola Company, care au stat la baza creării proiectului, își doresc să transforme școlile în adevărate centre de educație ecologică și civică, oferind elevilor oportunitatea de a deveni lideri activi ai schimbării în propriile comunități. 

/P/ Acest material este un articol comercial și nu prezintă punctul de vedere al redacției TV8. Instituția nu poartă responsabilitate pentru conținutul textului de mai sus.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
Moldova trece la ora de iarnă 2026: Când dăm ceasurile înapoi și ce riscuri ascunde schimbarea
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
/VIDEO/ AMPRENTE: Cât trebuie să aștepte o mamă pentru ajutorul necesar copilului
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
Un „ciclon-bombă” lovește Europa: Pene de curent masive în Franța, vânt devastator și inundații în mai multe țări
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
/PROMO/ Pășunea din Budești, arendată pentru distracții de lux: „Aerodromul unui MAN” - duminică, la Cutia Neagră PLUS!
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac
Accident cu un mort și doi răniți la Hîncești: Un șofer beat și fără permis a ajuns cu microbuzul în copac

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente