Drumul național R33 Hîncești – Lăpușna – M1, pe tronsonul înaintea localității Bujor, a fost inundat. Șoferii sunt îndemnați să evite deplasarea pe această porțiune.
Potrivit unui comunicat al Administrației de Stat a Drumurilor, drumul a fost acoperit de apă „din cauza ploilor abundente din această după-amiază și a creșterii debitului de apă”.
La moment, la fața locului, intervine tehnica specială.
Dacă vă aflați în pericol sau aveți nevoie de ajutor, apelați imediat Serviciul Operativ ASD, la numerele: 22-55-30; 74-89-61; 060 477 117.




























































