Ambasadorul Palestinei la ONU, Riyad Mansour, a fost cuprins de lacrimi la finalul discursului rostit la audierea Curții Internaționale de Justiție privind ocupația israeliană a teritoriilor palestiniene. Diplomatul a acuzat dreptul internațional că nu a protejat copiii palestinieni din Gaza sau din Cisiordania ocupată, transmite ABC News.
Actualmente, peste două milioane de persoane din Fâșia Gaza se confruntă cu foame extremă în regiune, iar acest lucru afectează mai cu seamă copii.
„Zeci de copii mor de foame. Imaginile cu mame care își țin în brațe trupurile neînsuflețite, le mângăie părul, vorbesc cu ei, le cer iertare. Scuzați-mă, domnule Președinte, am nepoți, știu ce înseamnă ei pentru familiile lor și să vezi situația palestinienilor, fără să avem inimă să facem ceva, este dincolo de capacitatea oricărui om normal de a tolera”, a declarat Mansour, plângând și lovind masa.
„Flăcările și foamea devorează copiii palestinieni. De aceea suntem atât de revoltați noi, palestinienii de pretutindeni, cei 14 milioane dintre noi din teritoriile ocupate, din diasporă, din taberele de refugiați, din cele mai îndepărtate locuri, până în California și între ele. Ne iubim copiii. Ne iubim poporul. Nu vrem să îi vedem trecând prin această tragedie și aceste atacuri sălbatice din partea celor care pretind că luptă împotriva barbariei”, a conchis Mansour.
La rândul său, UNICEF a transmis într-un comunicat: „Copiii din Gaza au nevoie de protecție. Au nevoie de mâncare, apă și medicamente. Au nevoie de un armistițiu. Dar mai presus de toate, au nevoie de o acțiune colectivă imediată pentru a opri totul odată pentru totdeauna”.
Conform diplomatului palestinian, peste 1.300 de copii palestinieni au fost uciși și aproximativ 4.000 răniți de la încetarea armistițiului de către Israel în luna martie.
În total, de la începutul conflictului din 7 octombrie 2023 între Israel și Hamas în Fâșia Gaza, peste 13.000 de copii palestinieni au fost uciși, conform datelor UNICEF.





























































