Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1713: Atacuri cibernetice, bombe peste un bloc din Izium și condiția lui Zelenski. Xi refuză summitul

/VIDEO/ Acces limitat în instanțe. Jurnaliștii vor trebui să depună cereri cu 24 de ore înainte

main.01_13_41_17.Still979
31 mai 2025, ora 22:30

Regulile noi cu privire la accesul jurnaliștilor în instanțele judecătorești au intrat în vigoare în pofida multiplelor critici din partea organizațiilor de media. Astfel, potrivit regulamentului, pentru a-și rezerva un loc în sala de judecată, reprezentanții presei trebuie să depună o cerere cu 24 de ore înainte de ora ședinței. În timp ce asociațiile de jurnaliști cred că măsura va îngrădi accesul la informații, Consiliul Superior al Magistraturii susține că noile reguli vin să asigure o organizare mai bună a ședințelor de judecată.

De miercuri, 28 mai, reporterii care vor să ajungă la o ședință de judecată sunt obligați să trimită pe adresa instanței o cerere cu 24 de ore înainte. Și, după caz, să și precizeze dacă are intenția de a face înregistrări video sau audio. Lista cu cei interesați de ședință va ajunge la președintele instanței, care va încerca să aloce o sală pe măsura interesului. Autoritatea judecătorească precizează că vor face și excepții în cazul în care din motive întemeiate nu se va respecta termenul de 24 de ore, doar că în astfel de situații, în lipsă de spațiu, se poate refuza accesul în sala de judecată. Cei care nu sunt parte a procesului de judecată și nici reprezentanți ai presei vor avea acces în baza buletinului de identitate și a unei cereri scrise cu 30 de minute înainte de ședință.

Consiliul Superior al Magistraturii susține că s-a insiprat de la state cu democrații mai avansate. În Republica Moldova un asemenea regulament nu a existat până în prezent, iar experiența a arătat că se înregistrează cazuri de încălcare a ordinii publice, mai spun cei de la CSM. 

„De fapt nu se limitează accesul, dar se reglementează și pentru securitatea judecătorilor, angajaților, justițiabililor și pentru păstrarea ordinei publice și pentru a asigura desfășurarea ședințelor atunci când este un interes sporit în săli de ședință mai mari, ca președintele să înțeleagă cam câți oameni vor fi la această ședință și ce sală este pentru cazul respectiv. Din contra noi încurajăm accesul jurnaliștilor, dar limităm accesul altor persoane. În cazul în care nu e posibil 24 de ore și fără acest termen jurnalistul poate informa președintele că va asista la acea ședință de judecată”, a menționat membru CSM, Livia Mitrofan.

Anterior mai multe organizații de media au declarat că regulamentul aprobat de CSM instituie restricții nejustificate și abuzive în raport cu presa și subminează misiunea jurnalistică de a informa cetățenii asupra problemelor de interes public. Unele prevederi au fost excluse înainte de publicarea în Monitorul Oficial, totuși mai există obiecții. Unele asociații consideră că documentul lasă încă loc de interpretări.

„Știind că în unele instanțe de judecată spațiile sunt foarte mici aici s-ar putea să nu fie permis unui jurnalist motivând că nu este spațiu, când de fapt interesul public este mai mare și jurnalistul să nu poată intra și să relateze un caz de interes public. Ar fi fost foarte bine ca acest Regulament să fie discutat public, să fie analizat cu toate părțile vizate”, a subliniat directorul executiv Transparency International Moldova, Lilia Zaharia.

„Vom asista la situații când jurnaliștii nu vor avea acces la examinarea anumitor dosare. Jurnaliștii trebuie să aibă acces inclusiv să intervieveze oamenii în instanțele de judecată, fără a participa nemijlocit la procese. Noi am avut numeroase situații când organele de pază din instanțe absolut abuziv le-au interzis jurnaliștilor să-și exercite profesia. Din păcate acest regulament nu va rezolva aceste situații, astfel credem că CSM trebuie să revină la el”, a afirmat directorul executiv al Asociației Presei Independente, Petru Macovei.

Și Consiliul Superior al Magistraturii recunoaște că, pentru început, noul Regulament ar putea crea anumite impedimente și disconfort atât pentru presă cât și pentru cetățeni.

„Obligația Consiliului Superior al Magistraturii este ca acest regulament să fie implementat reieșind din asigurarea transparenței, bunelor intenții și a evita unele incidente. Cred că la început va fi mai complicat, dar până când vor fi formate practicile noi le vom urmări atent.  Pentru noi e important să fie transparență, dar și să fie o ordine stabilită și să fie evitate anumite incidente care duc la denigrarea unor persoane, judecători, angajați”, a menționat membrul CSM, Livia Mitrofan.

Deși regulamentul a fost deja publicat în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că a și intrat în vigoare, CSM nu exclude o eventuală ajustare a acestuia, după consultarea cu instituțiile media și societatea civilă. 

Ce se întâmplă cu fondurile europene dacă Moldova nu reușește să le valorifice la timp? ???? Cum pot influența negocierile de pace din Ucraina și interesele marilor puteri viitorul Republicii Moldova? ???????? Ce poate accelera sau întârzia procesul de integrare europeană? Nicu Popescu, emisar special pentru afaceri europene și parteneriate strategice, răspunde la aceste întrebări într-un interviu cu Mariana Rață. ‼️ Urmăriți Cutia Neagră PLUS, doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
O afacere dubioasă, în interesul unui consilier MAN, a scos locuitorii din Budești cu furcile la protest. Alesul local a obținut în arendă 6 hectare de teren în centrul satului, contra sumei de 58.000 de lei. Șesul unde sătenii își pășteau animalele se va transforma în aerodrom pentru distracții de lux. Ce alte pagube poate suporta Budeștiul, aflați din investigația Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Judecătorii au intrat în grevă japoneză pentru 30 de zile, purtând banderole albe pe mantii. Magistrații contestă formula de salarizare propusă de Ministerul Finanțelor și cer modificări care să reflecte responsabilitățile și volumul lor de muncă. Dar cât de justificate sunt revendicările, în condițiile în care salariile multor bugetari rămân mici, iar judecătorii din prima instanță câștigă deja zeci de mii de lei? Ce urmăresc magistrații prin acest protest și ce se va întâmpla după cele 30 de zile? De ce judecătorii cer ca toți colegii lor să treacă prin vetting și este pregătit CSM să preia evaluarea internă după aceleași standarde? Cum influențează decizia Curții Constituționale credibilitatea procesului de evaluare și ce soluții există pentru a evita adâncirea crizei de personal din sistemul judecătoresc? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS alături de Livia Mitrofan, membră a CSM, Marina Rusu, judecătoare la Judecătoria Chișinău, Octavian Iachimovschi, fost procuror și expert CRJM
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Câți bani intră efectiv în Republica Moldova din investiții străine și de ce marile proiecte industriale întârzie să apară? /Discutăm cu Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții, despre rezultatele atragerii capitalului străin, obstacolele care îi îndepărtează pe investitori și sectoarele în care Moldova poate deveni competitivă. /Astăzi, la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Terenuri, case și interese în noi proiecte imobiliare din Trușeni și Durlești. Asta ascunde în spatele său președintele fracțiunii PAS din Consiliul local Durlești. Parteneri de afaceri îi sunt două persoane controversate: un om de afaceri, cercetat penal pentru escrocherii cu terenuri, și o persoană de încredere a fostului deputat democrat Constantin Țuțu. Cum a ajuns consilierul local Oleg Popșoi latifundiar în suburbiile Capitalei? Aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Insecuritate pe cer: De ce dronele survolează teritoriul național, cât de protejate sunt avioanele civile și când devine operațional sprijinul militar european? Milioanele din Call Center-e: Cum au ajuns procurori și ofițeri din INI investigați pentru mită de 400.000 € și cine protejează schemele frauduloase? „Rușii în haine europene”: Cum se schimba tactica de influență a Moscovei și ce face SIS cu atribuțiile extinse pe care le-a primit? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS împreună cu președintele comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Salarii și prime nesimțite: Cine încasează sume fabuloase în timp ce companiile se îngroapă în datorii? Cum sunt scoase pe linie moartă simboluri precum Vinăria Ialoveni, AROMA sau Cariera Mileștii Mici? O caracatiță a intereselor în Consiliile de Administrație: Cine sunt oamenii numiți în companiile strategice și ce se întâmplă cu contractele de consultanță din bani externi? Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS, împreună cu președintele Comisiei parlamentare de anchetă a Întreprinderilor de Stat, Dinu Plîngău.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul „salariilor nesimțite” la stat a pus pe jar în ultimele luni opinia publică. Statul cu cea mai mare rată a sărăciei din Europa are mai mulți șefi de instituții publice și de întreprinderi de stat cu venituri anuale de peste 1 milion de lei. Cutia Neagră PLUS i-a identificat pe cei mai bine plătiți directori la stat și a aflat unde se ascunde milionul din lefurile lor. În mod surprinzător, salariul lor de funcție este unul modest, milionul se adună însă din prime, bonusuri, sporuri, acordate la discreția Consiliului de Administrare și a conducerii Agenției Proprietății Publice. Unele prime sunt de-a dreptul surprinzătoare. Unii directori de la stat au ridicat ani la rând zeci de mii de lei de Ziua Independenței, Paști, Crăciun și de zilele profesionale.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministrul Educației și Cercetării, dar și vicepreședinte al PAS, Dan Perciun este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS. Discutăm cu vicepreședintele PAS despre: scandalurile de integritate din interiorul partidului; Candidatul PAS la prezidențiale; Când vor avea loc schimbări în conducerea partidului; De ce totuși și-a dat demisia Alexandru Munteanu; Cât timp ar putea rezista Guvernul Tofan și ce condiții i-a pus PAS înainte de învestire; Când exact vor primi profesorii salariile majorate și cum evităm repolitizarea sistemului educational prin programul Restart.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Moldova, la 35 de ani de Independență. TV8 vă aduce o ediție specială din inima evenimentelor, cu parada militară în direct din PMAN, imagini de la fața locului și cele mai importante momente ale zilei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cât de independentă este justiția din Republica Moldova? La trei sferturi de mandat al CSM, întrebăm despre vetting, judecătorii anticorupție, dosarele de rezonanță și problemele de integritate din sistem. De ce unele dosare se amână cu lunile? De ce pleacă judecători din cauze importante? Și cât de mult mai influențează politica justiția? Analizăm subiectele la Cutia Neagră PLUS cu membrul CSM Ion Guzun.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A jurat să muncească pentru bunăstarea poporului, dar s-a făcut el multimilionar. Fostul deputat PAS, Alex Trubca, a devenit în ultimii doi ani un mare investitor imobiliar. Parteneri de afaceri îi sunt alți doi colegi de partid: un ex-deputat și fostul șef al Agenției Proprietății Publice. Dar și doi sponsori ai PAS de la ultimele alegeri. Iar chilipirul a venit de la un rival politic, consilier MAN, partidul primarului Ion Ceban. Trubca și-a extins investițiile și în România. Chiar în această lună așteaptă cheile de la un apartament dintr-un cartier pitoresc din Sibiu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalul salariilor exagerate din unele companii de stat a readus în prim-plan întrebări despre modul în care este administrată averea statului: de ce unele instituții publice plătesc salarii de 100.000 –160.000 de lei pe lună? Sunt aceste salarii un stimulent pentru performanță sau au devenit sinecuri pentru oameni apropiați puterii? De ce concursurile pentru șefia întreprinderilor de stat sunt deseori criticate ca fiind formale? Cât de eficiente sunt consiliile de administrație? De ce, din sutele de entități cu capital de stat, doar o parte generează profit, iar multe rămân o povară pentru buget? Ce poate schimba reforma anunțată la Agenția Proprietății Publice și comisia parlamentară de anchetă? Discutăm la Cutia Neagră PLUS cu directoarea Ziarului de Gardă, Alina Radu, deputatul Dinu Plângău, membrul Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, și directorul Programului „Sectorul public: economie, management și finanțe” din cadrul Expert-Grup, Serghei Merjan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandalurile din ultima perioadă au readus în prim-plan întrebările despre meritocrație, integritate și încrederea în instituțiile statului. După ani de reforme și vetting, cine formează noua generație de procurori și judecători? De ce tot mai puțini tineri aleg această carieră? Ce se întâmplă cu absolvenții INJ după absolvire? Ce filtre există la admiterea în sistem? Cum se asigură meritocrația?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
#9aniTV8 Ediție specială: Libertatea are nume /29.06.2026
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cazul MoldATSA ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt administrate întreprinderile de stat. Cum a ajuns la conducerea unei companii strategice o persoană al cărei CV este contestat și cine verifică, în realitate, integritatea și calificările candidaților pentru funcțiile-cheie? În ediția „Cutia Neagră PLUS”, Mariana Rață discută cu directorul APP, Roman Cojuhari, despre situația de la MoldATSA, salariile și angajările care au stârnit controverse, posibile conflicte de interese, dar și despre problemele din alte întreprinderi de stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce unii procurori nu sunt eliminați din sistem, deși Comisia Vetting recomandă nepromovarea lor? Și de ce Parlamentul transferă noi competențe către CNA? /Despre reformele care redesenează sistemul de justiție discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS cu președintele CSP, Dumitru Obadă.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Scandaluri în lanț la vetting și noi controverse în reforma anticorupție. Analizăm astăzi la Cutia Neagră PLUS de ce Consiliul Superior al Procurorilor a respins unele rapoarte ale Comisiei de evaluare? - Cine are dreptate în cazurile care au zguduit sistemul procuraturii? - Și ce impact au aceste dispute asupra credibilității celei mai importante reforme din justiție? În partea a doua, discutăm despre extinderea atribuțiilor CNA și limitarea rolului Procuraturii Anticorupție. - Este aceasta o reformă necesară sau o schimbare care riscă să slăbească lupta cu marea corupție? - Ce așteaptă Uniunea Europeană de la Republica Moldova și cum va arăta sistemul de justiție după vetting? Invitați: Ilie Chirtoaca , președintele CRJM, și Lebedinschi Adrian , deputat PSRM.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un mitropolit, vile și apartamente de lux, o blondă și procese în justiție. Investigația Cutia Neagră PLUS din această seară dezvăluie secretele ascunse ale Mitropolitului Chișinăului și al Întregii Moldove, IPS Vladimir. Cum înaltul ierarh a ajuns proprietar al unui apartament de lux într-un bloc înălțat chiar lângă gardul mitropoliei? Vă spunem despre un scandal ajuns în justiție care îi vizează pe Mitropolit și cunoscuta blondă cu care acesta a apărut mai mulți ani în urmă în ipostaze romantice. Conflictul a degenerat într-un dosar penal și acuzații de escrocherie.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În decembrie 2021, Parlamentul promitea că până la sfârșitul lui 2025 Republica Moldova va avea o justiție independentă și integră. La patru ani distanță, însă, doar 45% dintre acțiunile prevăzute în strategie au fost realizate, iar încrederea în reforme a scăzut atât în societate, cât și în interiorul sistemului. Vettingul a devenit principala reformă, însă instituțiile care ar trebui să garanteze integritatea sistemului rămân slabe, digitalizarea întârzie, iar percepția corupției în justiție continuă să fie ridicată. Cât de independentă este astăzi justiția din Republica Moldova? Au produs reformele rezultate reale sau au rămas mai mult la nivel de promisiuni? Și ce trebuie schimbat în noua strategie pentru ca reforma justiției să funcționeze cu adevărat?

/VIDEO/ Încep înscrierile pe compensatii.gov.md: Cine poate beneficia de ajutor la contor în sezonul rece 2026-2027
/VIDEO/ Încep înscrierile pe compensatii.gov.md: Cine poate beneficia de ajutor la contor în sezonul rece 2026-2027
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
/VIDEO/ AMPRENTE: Condiții inumane și răni suspecte. Ce se întâmplă la Centrul de Plasament din Bălți
Motorina, tot mai scumpă, iar benzina se ieftinește în continuare: Cât vor costa carburanții pe 3 noiembrie 2026
Motorina, tot mai scumpă, iar benzina se ieftinește în continuare: Cât vor costa carburanții pe 3 noiembrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Date furate și ochiul rusesc în Moldova. Întrebările fără răspuns după atacul cibernetic
/VIDEO/ Verde-n ochi: Date furate și ochiul rusesc în Moldova. Întrebările fără răspuns după atacul cibernetic
/VIDEO/ Accident grav la Iași, cu implicarea unui microbuz din Moldova: Opt persoane rănite după ce vehiculul s-a răsturnat
/VIDEO/ Accident grav la Iași, cu implicarea unui microbuz din Moldova: Opt persoane rănite după ce vehiculul s-a răsturnat

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente