Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova aflați în Orientul Mijlociu au solicitat evacuarea, pe fondul situației de securitate tensionate din regiune. Ministerul Afacerilor Externe anunță că monitorizează permanent evoluțiile prin intermediul Celulei de Criză și menține legătura cu misiunile diplomatice din statele vizate.
Potrivit unui comunicat al MAE, în Israel, 17 cetățeni au notificat anterior intenția de evacuare. Dintre aceștia, doi, care dețin și cetățenia română, vor părăsi țara cu sprijinul Ambasadei României, pe ruta Tel Aviv-Taba. Ceilalți 15 au comunicat că, la această etapă, nu mai solicită evacuarea. Aeroportul rămâne închis, iar evacuarea pe cale terestră prin Egipt sau Iordania este posibilă pe cont propriu.
În Qatar au fost înregistrate 8 solicitări individuale de evacuare. Șapte cazuri sunt în așteptare, iar unul se află în examinare. Autoritățile analizează opțiuni alternative, inclusiv rute terestre sau aeriene, însă deocamdată nu recomandă evacuarea pe cont propriu.
Cea mai mare concentrare de solicitări este în Emiratele Arabe Unite, unde 96 de cetățeni au cerut evacuarea. Misiunea diplomatică a recepționat peste 100 de apeluri de urgență și zeci de emailuri, iar trei cazuri de asistență consulară sunt în proces de soluționare, inclusiv situații legate de suspendarea zborurilor și tranzitul spre Chișinău.
Totodată, MAE recepționează sesizări și din partea cetățenilor aflați în alte state, precum Filipine, Maldive, Tanzania sau Sri Lanka, care se confruntă cu anulări sau reprogramări de zboruri și dificultăți de tranzit.
„La această etapă, Ambasada nu recomandă evacuarea pe cale terestră sau prin alte rute alternative. Se recomandă respectarea strictă a instrucțiunilor emise de autoritățile locale, adăpostirea la locul de cazare sau într-un alt loc sigur și evitarea deplasărilor neesențiale. Misiunea diplomatică monitorizează permanent evoluțiile și menține contactul direct cu cetățenii vizați”, menționează MAE.
Autoritățile recomandă menținerea contactului cu agențiile de turism și companiile aeriene și comunicarea eventualelor dificultăți la adresa de email dac@mfa.gov.md, pentru evaluarea cazurilor și acordarea sprijinului consular necesar.