O nouă tragedie pe drumurile din Chișinău. O femeie de 73 de ani și-a pierdut viața astăzi, după ce a fost lovită mortal de un camion, în timp ce traversa strada regulamentar. Accidentul s-a produs la intersecția străzilor Maria Drăgan și Vadul lui Vodă, din sectorul Ciocana. Șoferul, aflat în stare de șoc, a spus că victima i-a apărut brusc în față și nu a avut timp să evite impactul. Urmează imagini și detalii care vă pot afecta emoțional.
„M-am oprit la denivelare, m-am pornit încetișor, când deja eram pe trecerea de pietoni, din oprire s-a aruncat, a alergat o băbuță încoace. Și este martor, femeia asta cum a vrut să o oprească, dar ea a fugit. -Ați reușit să frânați brusc? Da! Ia uite, am frânat, când am văzut, dar totuși, nu s-a primit. Mașina grea și o mai mers încă câțiva metri. - Aveați viteză mare în momentul deplasării? Deloc. M-am oprit și apoi m-am pornit și ea s-a zvârlit din oprire”.
Deși poliția afirmă că victima a traversat strada regulamentar, martorii prezenți la fața locului spun că femeia nu s-a asigurat și a ieșit practic în fața camionului.
„După ce s-a pornit el din loc, ea o ieșit, aicea ședea, o ieșit cu capul înainte la roata ceea. Cine știe ce a fost în capul ei, poate depresie, poate ceea, ceea, numai doamna știe, dar pe ea nu o mai poți întreba”.
„Eu nu am văzut nimic. Eu deja am văzut-o iaca cum stă acum. -În cât timp a reușit să vină poliția la fața locului? - Repede poliția a venit, dar salvarea în general repede. În 5-7 minute.- Vă pare rău pentru ceea ce s-a întâmplat? Bineînțeles că îmi pare rău. Și de dumnealui îmi pare rău și de doamna, că suntem de-o seamă, după cum am înțeles. Și mii jale de dânsul că așa s-a (întâmplat)”.
Martorii susțin că o femeie a încercat să oprească victima înainte să traverseze strada. Ea a dat declarații poliției, însă a refuzat să discute cu șoferul care o ruga să spună cum s-a întâmplat tragedia.
Oamenii legii investighează circumstanțele producerii accidentului, fiind inițiată o cauză penală.































































