Ordonanța lui Donald Trump prin care dublează tarifele la importurile de oțel și aluminiu, de la 25% la 50%, a intrat în vigoare miercuri, 4 iunie. Criticii avertizează că decizia va crea haos pe piață și că va afecta costurile pentru multe afaceri americane, transmite Libertatea.
Potrivit liderului de la Casa Albă, scopul acestor tarife este să asigure viitorul industriei americane de oțel, astfel încât firmele din SUA să nu mai aibă altă opțiune decât să cumpere de la producători locali.
„Nimeni nu va putea ocoli asta. La 25% mai puteau să treacă peste gard. La 50%, nu mai pot”, a declarat Trump.
Totuși, multe firme afectate direct de această decizie se tem de efectele negative.
„Este haos peste tot”, a declarat Rick Huether, directorul unei companii americane din Maryland care importă oțel din Europa pentru a produce cutii decorative. Omul de afaceri a declarat că a oprit investițiile și se teme că prețurile mari vor determina clienții să aleagă alternative precum plasticul sau cutiile de hârtie.
„Întotdeauna întrebarea cu domnul Trump e dacă asta este o tactică sau un plan pe termen lung”, a adăugat Huether.
Pentru firmele mici, noile tarife sunt un șoc. Peter Bartusek, manager la Drill Rod & Tool Steels, o afacere mică din Illinois care importă oțel din Austria, a spus că noua taxă i-a dublat costurile.
„M-am trezit sâmbătă dimineață, am văzut știrile și am rămas cu gura căscată”, a spus el.
Bartusek a explicat că, deși afacerea a mers bine până acum câteva săptămâni, a fost nevoit să crească prețurile între 8% și 14% pentru a acoperi costurile suplimentare. Clienții comandă acum cu prudență, iar el a fost nevoit să reducă orele lucrătorilor.
„Este un pumn după altul. Sper să se liniștească repede”, a concluzionat Bartusek.
Potrivit Institutului American al Oțelului și Aluminiului, importurile și producția brută de oțel în SUA au rămas aproape neschimbate până în mai, înainte ca Trump să ridice tarifele. Totuși, în aprilie, importurile de oțel au scăzut cu 17% față de martie.
Companiile care vând metale către SUA se așteaptă ca această măsură să reducă și mai mult importurile. Statele Unite sunt al doilea cel mai mare importator de oțel din lume, după Uniunea Europeană, primind majoritatea metalului din Canada, Brazilia, Mexic și Coreea de Sud.




























































