Echipa națională a Spaniei a obținut o victorie spectaculoasă în fața Franței, scor 5:4, și a obținut calificarea în finala Ligii Națiunilor, pe care o va disputa contra Portugaliei. Lamine Yamal a fost eroul partidei, eclipsându-l pe contracandidatul său la câștigarea Balonului de Aur, Ousmane Dembele, transmite Eurosport.
Franța a început mai bine duelul de la Stuttgart. Elevii lui Didier Deschamps au amenințat poarta lui Unai Simon încă din primele minute, iar Theo Hernandez s-a apropiat cel mai mult de deschiderea scorului în minutul 12, când șutul său de la distanță a zguduit transversala.
De cealaltă parte, ibericii au deschis scorul în minutul 22, după o fază inițiată de Lamine Yamal și finalizată de Nico Williams din pasa lui Mikel Oyarzabal.
La doar 3 minute distanță, „Furia Roja” și-a dublat avantajul după o combinație rapidă între Merino și Oyarzabal, în care jucătorul lui Arsenal a marcat cu un șut din prima, la colțul scurt.
Repriza secundă a început cu un penalty obținut de Lamine Yamal, care a fost faultat de Adrien Rabiot. Puștiul de 17 ani și-a asumat responsabilitatea, marcând cu sânge rece pentru 3:0. La fel ca în prima parte, ibericii am marcat la doar câteva zeci de secunde, de această dată prin Pedri, care a finalizat o fază superbă, purtată alături de Nico Williams.
Francezii au replicat repede prin Kylian Mbappe, care a scos o lovitură de la 11 metri la capătul unui duel cu Pedro Porro. Atacantul lui Real Madrid a fost tras de mână, iar acesta a transformat fără emoții în fața lui Simon.
Avântul francezilor a fost oprit de același Lamine Yamal, care a marcat al doilea său gol din acest meci dintr-o poziție foarte complicată, dar vedeta Barcelonei s-a descurcat în fața lui Clement Lenglet și Maignan.
Spectacolul nu s-a încheiat pe arena din Stuttgart. Intrat de pe bancă, Rayan Cherki a produs o execuție superbă din voleu, de la o distanță considerabilă, cu care l-a învins pe Unai Simon pentru a reduce proporțiile dezastrului. Francezii au mai marcat un gol în minutul 84 cu ajutorul lui Daniel Vivian, care și-a înscris în propria poartă, iar Randal Kolo Muani a strâns și mai mult scorul în al 4-ea minut al prelungirilor, printr-o lovitură de cap.
Într-un final, meciul s-a încheiat cu o victorie spectaculoasă a Spaniei. Franța nu mai primise 5 goluri din 1969, când aceștia pierdeau în fața Angliei cu 0:5 într-un amical.
De cealaltă parte, campioana europeană Spania se pregătește să înfrunte Portugalia în finala Ligii Națiunilor. Ibericii sunt la o victorie distanță de a-și apăra trofeul câștigat în 2023, devenind prima echipă din istoria acestei competiții care reușește această performanță.






















