Naționala Moldovei de Socca a obținut a doua victorie consecutivă în cadrul EuroCup 2025. Echipa a învins Irlanda cu 3:1 și a obținut calificarea în fazele eliminatorii ale competiției.
video: instagram/soccamoldova
Potrivit unui comunicat al Socca Moldova, golurile au fost marcate de Cristian Crasnov, Dumitru Maga și Cristian Obada, în minutele 5, 14 și 19. Irlandezii au redus din diferență în repriza secundă, în minutul 32, dar Moldova a fost mereu în controlul partidei.
În rezultat, tricolorii sunt lideri în Grupa A cu 6 puncte și un golaveraj de +3. În continuare urmează ultimul meci din grupă, contra Bulgariei, dar calificarea deja e asigurată.
TV8.md amintește că naționala Moldovei a debutat în forță la Socca EuroCup 2025, reușind o victorie de prestigiu în fața Franței, scor 3-2. Partida s-a disputat marți, 4 iunie la Chișinău.