Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1676: Atacuri la Zaporojie și Kiev. Incendiu la o rafinărie rusească. Ucraina oprește o mare oțelărie

Tensiuni la granița dintre două state asiatice. „O intenție clară de a folosi forța”

profimedia-1004777711
07 iunie 2025, ora 18:45

Revendicată de ambele ţări, a declarat sâmbătă ministrul apărării thailandez, Phumtham Wechayachai, pe fondul tensiunilor crescute după o ciocnire de la sfârşitul lunii mai în care un soldat cambodgian a fost ucis, informează EFE, AFP şi Reuters, citate de Agerpres și Hotnews.

De la acea ciocnire din 28 mai într-o zonă izolată şi nedemarcată, guvernele şi armatele ambelor naţiuni au făcut declaraţii prudente, încercând să promoveze dialogul pentru a stinge conflictul.

Cu toate acestea, Phumtham, care este şi viceprim-ministru, a declarat sâmbătă într-un comunicat că Cambodgia a respins mai multe propuneri care vizează detensionarea situaţiei. „Creşterea numărului de militari din Cambodgia a exacerbat instabilitatea. Thailanda a răspuns prin întărirea măsurilor sale defensive”, a notat ministrul, care pledează pentru „un compromis în vederea unei soluţii paşnice”.

Discuții bilaterale pentru trasarea frontierei

Reprezentantul Bangkokului nu a detaliat amploarea întăririlor trimise în zonă. Între timp, o întâlnire între miniştrii de externe ai ambelor ţări este programată săptămâna viitoare.

Într-un comunicat separat, armata thailandeză a declarat sâmbătă că incursiunile ilegale pe teritoriul thailandez ale soldaţilor cambodgieni s-au repetat în ultimele zile. „Aceste provocări şi sporirea forţelor armate indică o intenţie clară de a folosi forţa”, se arată în comunicat, care anunţă totodată şi întăriri la toate punctele de control de-a lungul graniţei de 817 kilometri pe care Thailanda o împarte cu Cambodgia.

Totuşi, Thailanda este hotărâtă să poarte discuţii bilaterale cu Cambodgia la 14 iunie pentru a rezolva o dispută la graniţă dintre cele două ţări, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe thailandez. Discuţiile au fost convenite înainte ca ambele ţări să înceapă să-şi intensifice desfăşurarea militară.

Partea thailandeză îşi reafirmă disponibilitatea de a utiliza mecanisme bilaterale, inclusiv Comitetul mixt de frontieră, care este programat să se întrunească pe 14 iunie, pentru a rezolva disputa, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Nikorndej Balankura.

„Aceasta este poziţia noastră, nu să începem un conflict, ci să ne apărăm”, a declarat prim-ministrul cambodgian Hun Manet într-un discurs rostit sâmbătă. „Principiile noastre directoare sunt… respectul pentru cadrele juridice internaţionale. Aceste strategii fundamentate sunt cheia pentru protejarea suveranităţii naţiunii noastre”, a spus el, adăugând că forţele sale armate sunt pregătite să se apere împotriva agresiunii.

Ostilități armate în urmă cu 14 ani

Bangkok şi Phnom Penh se acuză reciproc de declanşarea recentelor ciocniri, în care cele două armate au tras una în cealaltă timp de aproximativ 10 minute şi în timpul cărora soldatul cambodgian a fost ucis. În urma ciocnirii, grupările naţionaliste au alimentat rivalitatea de lungă durată dintre cele două naţiuni pe reţelele de socializare. Frontiera dintre cele două ţări a fost cartografiată pentru prima dată de Franţa în 1907, când Cambodgia era colonia sa.

Tensiunile teritoriale au fost, în general, abordate într-o manieră diplomatică, mulţumită parţial relaţiei strânse dintre foştii lideri Thaksin Shinawatra şi Hun Sen, ai căror urmaşi Paetongtarn şi Hun Manet guvernează acum Thailanda şi, respectiv, Cambodgia.

Însă, în 2011, armatele ambelor ţări s-au angajat în ciocniri dure care au făcut cel puţin 28 de morţi din cauza unei dispute privind suveranitatea asupra unui teritoriu adiacent templului hindus Preah Vihear, aflat în Patrimoniul Mondial şi la aproximativ 25 de kilometri de locul ciocnirii din mai.

În ceea ce priveşte zona din jurul Preah Vihear, în 2013, 17 judecători ai Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) au dat dreptate în unanimitate Cambodgiei, care revendica suveranitatea asupra zonei, şi au ordonat Thailandei să îşi retragă armata de acolo. Luni, Cambodgia şi-a anunţat intenţia de a sesiza ICJ cu privire la disputa privind frontiera, în timp ce Thailanda a reiterat sâmbătă că nu recunoaşte jurisdicţia instanţei şi insistă să abordeze problema bilateral.

Intensificarea desfăşurării militare intervine în ciuda eforturilor prim-ministrului malaezian Anwar Ibrahim, care este actualul preşedinte al ASEAN, şi a Chinei de a reduce tensiunile.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
Accident tragic la Rîșcani: Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina pe contrasens
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
Obiect neautorizat, detectat în spațiul aerian al Moldovei: A traversat țara în două minute
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
/VIDEO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace
Vasile Tofan, la tribuna ONU: Moldova denunță încălcările spațiului aerian, cere retragerea trupelor ruse și pledează pentru pace

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente