Peste 1 milion de lei au fost ridicați de ofițerii CNA în urma mai multor percheziții efectuate în Chișinău. Acțiunile au avut loc într-un dosar de corupere electorală și finanțare ilegală a unui partid politic.

Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție (CNA), în cadrul investigațiilor sunt vizate mai multe persoane care ar avea legături cu o fundație din Rusia, inclusă în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și suspectată că ar susține financiar unele formațiuni politice din Moldova.
În urma acțiunilor desfășurate, anchetatorii au ridicat, pe lângă sume importante de bani în diferite valute, documente de tip ciornă și dispozitive electronice care urmează a fi examinate pentru obținerea probelor relevante.
Persoanele investigate sunt cercetate în libertate, fiind supuse unor măsuri legale restrictive. Ancheta pe acest caz continuă.
CNA reamintește că, potrivit legii, coruperea electorală pasivă constă în acceptarea sau primirea de bunuri ori avantaje necuvenite, în schimbul exercitării sau refuzului de a exercita drepturi electorale.





































