Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1680: Explozii în Moldova, prețul alertelor și avertisment atomic. „Putin repetă cea mai mare catastrofă”

/VIDEO/ Pedeapsa Moscovei, destabilizare de alegeri sau criză artificială în Transnistria? „Este un scenariu regizat de Rusia”

gaz rusia
11 iunie 2025, ora 21:00

Guvernul de la Chișinău crede că deficitul de gaze din stânga Nistrului este creat artificial de la Moscova pentru a determina Tirspolul să pună umărul la destabilizarea Republicii Moldova în contextul alegerilor parlamentare din toamnă. Astfel, oficialii vin să confirme ipotezele enunțate luni, în cadrul emisiunii „Novaia Nedelia” de la TV8. 

„Criză politică, intenționat generată pentru că în Republica Moldova se apropie alegerile și într-un fel sau altul se repetă scenariul, de fapt nu există nicio criză. Este un scenariu regizat de către Rusia și asta este alegerea lor”, a menționat secretara de stat a Ministerului Energiei, Cristina Pereteatcu.

Astfel, conducerea Ministerului Energiei vine să confirme ipoteza fostului ministru Victor Parlicov, care susține că această criză, cu miză politică, lovește în primul rând cetățenii din regiunea transnistreană. 

„Ceea ce se întâmplă acum în Transnistria este un joc al Rusiei cu așa numitele autorități ale regiunii, cu participarea tacită și toleranța Chișinăului. Se apropie alegerile, iar înaintea lor se încearcă provocarea unor tulburări în Transnistria. Este foarte probabil ca această situație să degenereze în șantaj energetic, pentru că electricitatea pentru malul drept încă este livrată prin regiunea transnistreană”, a subliniat ex-ministrul Energiei, Victor Parlicov.

Alexandr Slusari, membru al consiliului de observatori „Energocom” nu exclude că Moscova a decis să pedepsească Tiraspolul după ce a prins regimul că fură din gazul livrat în scopuri umanitare.

„Vorbim despre malul stâng, acolo unde nu este presă independentă, acolo unde se fac diferite scheme, oamenii pe care îi cunosc spun că există două versiuni, prima ipoteză este de natură financiară, este posibil ca Moscova să fi descoperit că o parte din gaz era deturnată și vândută neoficial, fără controlul Kremlinului, motiv pentru care ar fi decis să „pună la punct” oamenii grupului Șerif”, a afirmat membrul Consiliului de supraveghere al Energocom, Alexandr Slusari.

Criza gazelor a revenit în stânga Nistrului la scurt timp după vizita la Moscova a pretinsului președinte al parlamentului local. Pe șase iunie, în regiunea transnistreană a fost întreruptă furnizarea apei calde, iar stațiile PECO au rămas fără gaz lichefiat. Panicați, șoferii au făcut cozi la benzinării pentru a-și face plinul. Într-o postare publicată pe pagina sa de Telegram, liderul regiunii transnistrene a scris atunci că situația din sectorul energetic din stânga Nistrului este instabilă. 

Amintim că la începutul anului curent, Rusia a oprit livrările de gaz către regiunea transnistreană, după ce Ucraina a refuzat să mai accepte tranzitul. După o criză, în plină iarnă, ce a durat mai mult de o lună, s-a convenit achiziția de gaze la bursele europene, dar tot din banii rușilor.

Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Fuga condamnaților celebri. Cum justiția din Moldova împacă varza, capra și lupul

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
/EXCLUSIV/ Cutia Neagră PLUS: Milionul „ascuns” al directorilor la stat. Episodul Poșta Moldovei
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
Prețurile la carburanți bat în retragere: Cât vor costa benzina și motorina pe 1 octombrie 2026
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”
/VIDEO/ Țările în care Moldova caută alternative pentru achiziția de gaze. Tofan: „Doar la Putin nu o să mergem”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente