Autoritățile moldovenești recomandă cetățenilor Republicii Moldovei aflați în Israel să se evacueze. Decizia vine în contextul deteriorării situației de securitate din Orientul Mijlociu.
„Autoritățile moldovene monitorizează îndeaproape evoluțiile din teren și mențin contactul permanent cu partenerii internaționali și cu autoritățile israeliene competente, în vederea identificării celor mai sigure soluții de evacuare sau tranzit”, se arată în comunicatul Ministerului.
În prezent, sunt disponibile 4 puncte terestre de trecere a frontierei: trei spre Iordania și unul singur spre Egipt, și anume: Allenby Bridge, Yitzhak Rabin Crossing, Jordan River Crossing, și Taba.
Pentru a tranzita aceste două țări, cetățenii moldoveni trebuie să respecte următoarele condiții de intrare:
Egipt
- este necesară viza pentru intrare: https://shorturl.at/0HuRQ;
- viza poate fi obținută în avans sau, în unele cazuri, direct la punctul de frontieră Taba – decizia aparține autorităților egiptene.
Iordania
- viza este obligatorie: https://shorturl.at/X6UK5;
- poate fi eliberată la frontieră (inclusiv Allenby Bridge sau Jordan River Crossing), însă autoritățile iordaniene pot refuza accesul fără justificare;
- se recomandă deținerea unei sume în numerar pentru achitarea taxei de viză.
Taxele de trecere a frontierei israeliene pot fi consultate aici, iar datele în timp real a funcționării punctelor de frontieră pe: iaa.gov.il/en.
Asistența consulară și contact cu autoritățile moldovene este asigurată de Ambasada Republicii Moldova în Israel, pe adresa Leonardo Da Vinci 21, Tel Aviv sau la telefonul de urgență: +972 52 778 9772.
De asemenea, solicitările pot fi transmise și prin: email - tel-aviv@mfa.gov.md și website: https://israel.mfa.gov.md.
Totodată, la dispoziția cetățenilor se află și Centrul de Apel al Ministerului Afacerilor Externe:
- Centrul de Apel al Ministerului Afacerilor Externe
- 0 80 090 990 – apel gratuit din Republica Moldova
- +373 22 23 20 02 – pentru apeluri din afara țării
- +373 22 188 000 – inclusiv din străinătate
- Email: call.center@mfa.gov.md
- Facebook: pagina Centrului de Apel sau a Ministerului Afacerilor Externe
„Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea ca toți cetățenii Republicii Moldova care se află pe teritoriul Statului Israel și nu au obligații esențiale să ia în considerare părăsirea voluntară a acestuia în cel mai scurt timp posibil, prin rute sigure și disponibile. Cetățenii sunt încurajați să se informeze constant din surse oficiale și să respecte cu strictețe instrucțiunile autorităților locale”, se mai arată în comunicat.