Mai mulți specialiști implicați în proiectarea, verificarea, execuția și recepția blocului de locuit din orașul Durlești, afectat de incendiu, au rămas fără certificatele de atestare. Decizia a fost luată de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Potrivit unui comunicat al instituției, decizia a fost luată în cadrul ședinței Comisiei de atestare pentru examinarea cazurilor de suspendare sau retragere a certificatelor de atestare profesională, convocată la minister.
Comisia a „constatat abateri majore în toate etapele de realizare a construcției: de la documentația urbanistică, proiectare și verificare tehnică, până la recepția finală și intervențiile neautorizate asupra structurii imobilului”.
Neregulile au fost semnalate de Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică (INST), iar toți specialiștii implicați au fost invitați și audiați în cadrul ședinței.
„Constatările au relevat încălcări grave ale legislației în vigoare și neglijențe ce au pus în pericol siguranța locatarilor. În consecință, Comisia a aplicat cea mai dură măsură prevăzută de Regulamentul de atestare: retragerea certificatelor de atestare profesională”, se mai arată în comunicat.

TV8.md amintește că incendiul de la Durlești, din seara zilei de 16 mai, a fost provocat, cel mai probabil, de utilizarea focului deschis în timpul unor lucrări de reparație la mansardă. În rezultatul acestuia, 16 familii din Durlești au rămas fără acoperiș deasupra capului, iar restul celor aproximativ 150 de apartamente din bloc au fost afectate de apa folosită în timpul intervenției.




























































