Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat marți că noi elemente relevă lovirea directă a sălilor subterane ale uzinei nucleare iraniene de la Natanz în urma bombardamentelor israeliene, relatează newsweek.ro.
Agenția și-a revizuit astfel evaluarea anterioară conform căreia numai partea de la suprafață a acestei uzine și infrastructurile electrice au fost afectate.
Revizuirea acestei evaluări a fost făcută „pe baza unei analize continue a imaginilor din satelit de înaltă rezoluție”, explică AIEA într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare X, dar fără a oferi deocamdată alte detalii. În uzina nucleară de la Natanz sunt peste 10.000 de centrifuge folosite pentru îmbogățirea uraniului la 60%.
Directorul general al AIEA, Rafael Grossi, care a avertizat anterior că instalațiile nucleare nu trebuie atacate în nicio circumstanță, date fiind riscurile pentru populație și mediu, a declarat marți că este pregătit să plece de îndată în Iran, unde se află de asemenea inspectori ai AIEA.



























































