Evaziune fiscală de circa 200 de milioane de lei. Este vizată o companie care activează în domeniul alimentației publice și deține zeci de patiserii, cafenele, restaurante și magazine, inclusiv în municipiile Comrat și Orhei, precum și prestează servicii de alimentație aeroportuară.
Pentru a acumula probe, oamenii legii au descins cu percheziții în peste 20 de locații. Până în acest moment, au fost identificați opt figuranți, care sunt cercetați în stare de libertate.
Aceștia au avut roluri diverse în cadrul schemei - de la administratori nominali și contabili, până la coordonatori ai unităților comerciale, persoane interpuse sau tehnicieni IT.
Perchezițiile s-au desfășurat la sediile și unitățile comerciale ale companiei, precum și la domiciliile și în mijloacele de transport ale celor opt persoane implicate în schema infracțională.
Potrivit unui comunicat de presă al PCCOCS, evaziunea fiscală a avut loc în perioada 2016–2022.





























































