Armata lui Putin și-a pus tunurile pe Odesa, noaptea trecută. Cel puțin un om a murit, iar 14 au fost răniți, în urma a zece explozii declanșate în orașul-port. O dronă kamikaze a ajuns într-un bloc de locuit cu 23 de etaje, iar o casă cu patru etaje nu va mai putea fi reconstruită.
Presa ucraineană scrie că în timpul intervenției, elemente dintr-o clădire au căzut peste pompieri. Astfel, pe lângă civili, și trei salvatori au avut nevoie de spitalizare.
Numărul apartamentelor și mașinilor avariate este de ordinul sutelor, majoritatea au cel puțin geamurile sparte de unda exploziilor.
Liderul de la Kremlin nu recunoaște că armata lui țintește în casele oamenilor. După atacurile din zilele trecute asupra Kievului, Putin a declarat că vizează exclusiv obiective militare.




























































