Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că ar susține o încheiere a ostilităților dintre Iran și Israel în funcție de evoluția situației, notează Reuters. Într-o conferință de presă, Trump a afirmat că decizia privind o eventuală susținere a unei încetări a focului între Israel și Iran va fi luată „în funcție de circumstanțe”.
Întrebat despre posibilitatea utilizării forțelor terestre în regiune, Trump a declarat: „Ultimul lucru pe care îl dorești sunt forțele terestre”. Potrivit Casei Albe, o decizie privind implicarea directă a Statelor Unite în conflict ar putea fi anunțată în următoarele două săptămâni.
În timpul nopții de vineri spre sâmbătă, armata israeliană a anunțat detectarea unui atac cu rachete balistice lansate din Iran. Sirenele de raid aerian au fost declanșate în zone extinse din centrul Israelului, inclusiv la Tel Aviv și în Cisiordania ocupată. Oficialii militari israelieni au precizat că Iranul a lansat cinci rachete balistice.
În același timp, Israelul a lansat noi lovituri aeriene asupra infrastructurii militare din Iran, vizând în special depozite de rachete și situri de lansare, potrivit IDF.
Șeful poliției secrete din provincia Qom a declarat că forțele de ordine au arestat 22 de persoane „sub acuzația de a fi legate de serviciile de spionaj ale regimului sionist” de la începutul atacului Israelului asupra țării, pe 12 iunie, relatează agenția de știri Fars. Agenția de știri, condusă de Garda Revoluționară Islamică, a precizat că acuzațiile includ și „perturbarea opiniei publice și sprijinirea regimului criminal Israel”.
Iranul nu își va negocia programul său nuclear cu SUA cât timp se află sub atacurile Israelului. Această decizie a venit pe fondul atacurilor puternice lansate de Israel încă de săptămâna trecută împotriva infrastructurii nucleare și militare ale Iranului, afectând o parte dintre instalațiile țării și eliminând un număr important de oameni de știință de top ai programului.




























































