Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1461: Atac sângeros și prioritatea Rusiei. Zelenski: „Putin a declanșat Al Treilea Război Mondial”

/VIDEO/ Bomba cu ceas de sub ASP. O firmă conectată la Andronachi a câștigat în arbitraj și obligă statul să plătească 90 milioane de lei

missing
22 iunie 2025, ora 23:45

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, judecat în cel puțin trei dosare penale de rezonanță pentru fraude de proporții, a reușit anul trecut să dea marea lovitură. Instanța de arbitraj comercial din R. Moldova a obligat Agenția Servicii Publice să-i achite unei companii, în spatele căreia s-ar ascunde interesele lui Andronachi și ale businessmanului Alexandru Vîlcu 90 de milioane de lei. Banii reprezintă o datorie cerută de firmă pentru utilizarea unui soft pentru producerea actelor de identitate, dintr-o cunoscută schemă de corupție pusă la cale de Vladimir Plahotniuc. Ulterior, schema ar fi fost preluată de cei doi după fuga oligarhului. 

În premieră, Cutia  Neagră PLUS prezintă probe incontestabile, descoperite într-un proces de judecată din Lituania, care demonstrează cum Plahotniuc a pus la cale schema prin care, începând cu 2014, am fost furați cu toții la fiecare act de identitate pe care l-am perfectat.

Pe 2 mai 2024, Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Moldovei a emis o hotărâre prin care a obligat Agenția Servicii Publice să-i plătească 4,5 milioane de euro unei companii din Bulgaria. Firma OPTIMO IT SOLUTIONS, care de la finele anului 2020 a preluat contractul de royalty pentru un soft folosit la personalizarea actelor de identitate moldovenești, s-a plâns în arbitraj că ASP a refuzat să plătească taxele pentru opt luni de utilizare a echipamentului. 

Potrivit oamenilor legii, această companie ar fi afiliată fostului deputat democrat Vladimir Andronachi, apropiat oligarhului fugar Vlad Plahotniuc și omului de afaceri Alexandru Vîlcu, despre care presa a scris că ar fi apropiat de fostul președinte Igor Dodon. Culmea este că Andronachi și Vîlcu sunt în prezent judecați într-un dosar penal privind schema frauduloasă prin care firma bulgară a obținut contractul de royalty și a reușit să încaseze de la ASP peste 100 de milioane de lei.

Disputa din arbitraj

Directorul ASP consideră că pretențiile financiare ale firmei bulgare erau neîntemeiate. Mai ales că Agenția a prezentat o expertiză grafologică care ar demonstra că niște semnături de pe contractele de cesionare a drepturilor asupra softului ar fi fost falsificate.

Mircea Eșanu: - Noi ne-am simțit că au fost ignorate cu desăvârșire  și aproape că orbește argumentele pe care le-am furnizat în instanță. Nu a contat nici demonstrarea expertizei judiciare a falsificării semnăturii fondatorului, nici faptul că din 2019 trebuia să aibă loc o achiziție publică, ori achizițiile publice nu sunt pasibile procedurilor de arbitraj și multe alte chestiuni care, efectiv, au fost ignorate, din punctul nostru de vedere. 
Reporter TV8: - Dvs. bănuiți că au existat influențe din exterior asupra arbitrilor care au judecat
Mircea Eșanu:  - Eu nu am dovezi, dar așa cum arată lucrurile dintr-o parte, nu mă lasă să cred altfel.

La solicitarea Cutiei Negre, Curtea de Arbitraj Comercial a refuzat să răspundă acuzațiilor aduse de ASP, dar a punctat că toți arbitrii sunt independenți în luarea deciziilor.

De cealaltă parte, unul dintre avocații din Moldova ai companiei bulgare susține că tribunalul a luat o decizie justă.

„Tribunalul arbitral s-a expus cu privire la toate capetele de învinuire și pretențiile care au fost ridicate. Pot să vă spun că au fost înaintate 58 de demersuri din partea ASP-ului în cadrul procesului arbitral și la toate s-a dat răspuns și s-a explicat de ce s-a hotărât într-un fel sau altul. Noi nu comentăm sau analizăm hotărârea arbitrală. Ea este așa cum este și în viziunea noastră este una corectă. Vorbim despre un contract încheiat între „Optimo”, clientul meu, și între ASP, care a încălcat prevederile contractului și nu a executat conform și regulamentar acest contract, motiv pentru care noi ne-am adresat în arbitraj și am primit câștig de cauză. 

În continuarea ideii recunoașterii de către ASP prin intermediul directorului Mircea Eșanu a acestui contract și a sumelor datorate față de clientul nostru, acestea fiind niște sume contractuale, în 2019, pe timpul când dumnealui a îndeplinit funcția de director interimar pe o perioadă de 3 sau 4 luni, a semnat cu mâinile lui, inclusiv rapoartele care se emiteau pentru emiterea facturilor și a dispus achitarea serviciilor utilizate de către ASP din partea prestatorului de servicii”, afirmă avocatul Sergiu Bivol.

Contestație la Curtea de Apel Chișinău

ASP a a contestat decizia arbitrajului la Judecătoria Chișinău, unde a cerut desființarea hotărârii tribunalului comercial. În ianuarie 2025, judecătorii primei instanțe au respins cererea ca fiind neîntemeiată. 

Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Chișinău, dar acolo procesul se tărăgănează. Prima ședință de judecată a fost fixată tocmai peste 8 luni, pentru data de 29 septembrie, imediat după alegerile parlamentare. Directorul ASP crede că acest lucru nu este întâmplător.

„Eu presupun că lumea așteaptă poate va exista un noroc  și se va pune pe pauză reforma justiției. Poate că ei pot lămuri subiectele de modă veche, cum s-au făcut până în 2021. Eu înțeleg că o bună parte dintre judecători, pentru că sunt diferite dosare și la diferite niveluri, înțeleg în primul rând că este un dosar de mare rezonanță. E clar că este o fraudă imensă și eu aș califica acest dosar drept unul din primele 10 dosare de corupție în țară de până la 2019. Ei înțeleg gravitatea și probabil există un soi de temere din partea judecătorilor să fie un pic mai curajoși. Avem sentimentul ăsta că ei ar pronunța, că înțeleg esența dosarului, înțeleg că este clar un furt, dar se tem în cazul când se revine la un alt tip de guvernare. Eu cred că foarte mulți dintre ei așteaptă să vadă ce o să fie la alegerile din toamnă”,a comentat Mircea Eșanu.

În paralel, OPTIMO IT SOLUTIONS s-a adresat și ea în judecată pentru a obține un titlu executoriu și a încasa forțat de la ASP cele 90 de milioane de lei dispuse de arbitrajul comercial.

Avocatul Sergiu Bivol susține că este o chestie de procedură, pentru că „atunci când partea care pierde dosarul nu dorește benevol să execute hotărârea arbitrală, procedura spune că te adresezi în instanța de judecată pentru a solicita un titlu executoriu. La eliberarea titlului deja se pornește procedura de executare silită. Este dreptul nostru să ne adresăm în instanța de judecată și noi l-am valorificat”.

Ședința programată în acest dosar pe 27 mai la Judecătoria Chișinău, sediul Centru și la care am vrut să asistăm, nu s-a desfășurat. Judecătoarea a anunțat că a pus procesul pe pauză până când nu va exista o claritate la Curtea de Apel în dosarul privind desființarea hotărârii arbitrale.

În speranța să obțină anularea pretențiilor financiare uriașe ale firmei bulgare, ASP a inițiat în judecată un alt proces împotriva acesteia, dar și a cunoscutei firme lituaniene GARSU PASAULIS, care a concesionat drepturile asupra softului folosit la tipărirea documentelor moldovenești. Agenția cere să fie declarate nule contractele de cesiune care au fost păguboase pentru stat.

Dosarele penale de pe masa judecătorilor

Șansele Agenției Servicii Publice de a obține câștig în judecată în dosarele civile sunt însă mici în lipsa unei condamnări pe dosarele penale în care Andronachi, Vîlcu și Plahotniuc sunt acuzați de spălarea a circa 600 de milioane de lei prin intermediul schemei „blanchete pentru pașapoarte”, iar foștii directori ai ASP Vladislav Zara și Sergiu Răilean sunt acuzați de abuz de serviciu pentru facilitarea schemei. Dosarele ajunse în judecată se mișcă greu, pe unul fiind numeroase amânări ale ședințelor, iar dosarul în privința lui Plahotniuc nici nu s-a urnit de pe masa procurorilor.

Cauza penală numită generic „blanchete pentru pașapoarte” a fost pornită de procurori cu aproape 4 ani în urmă. Fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc este învinuit că ar fi încasat circa 25 de milioane de euro din actele perfectate de moldoveni între anii 2014-2019, iar ulterior Andronachi și Vîlcu ar fi continuat schema încasând alte 5 milioane de euro de la ASP.

În judecată, au ajuns doar capetele de acuzare care se referă la directorii ASP care și-au pus semnăturile pe contractele frauduloase și ultimii doi beneficiari ai schemei, potrivit probelor procurorilor. Vladimir Andronachi și Alexandru Vîlcu sunt acuzați de spălare de bani în proporții deosebit de mari, după ce ar fi preluat de la Plahotniuc schema de obținere a dividendelor din producerea actelor moldovenești. 

Ex-directorul întreprinderii REGISTRU, predecesoarea ASP, Serghei Răilean este acuzat de abuz de serviciu în interesul unei organizații criminale, pentru că ar fi aranjat în 2014 licitația de achiziție a sistemului pentru producerea și personalizarea actelor, în interesul companiei din Lituania GARSU PASAULIS. Succesorul său la ASP, Vladislav Zara, este acuzat de procurori că ar fi prelungit ilegal contractul cu GARSU PASAULIS până în 2021 și ar fi asigurat continuarea schemei de scurgere a banilor din pașapoarte. 

Firme bulgare, apărute peste noapte

Potrivit procurorilor, Vladislav Zara, un apropiat al lui Andronachi și Vîlcu, a fost numit în aprilie 2020 director la ASP cu misiunea să-i ajute pe cei doi să preia schema folosită anterior de Plahotniuc și să organizeze o nouă licitație în favoarea firmei GARSU PASAULIS din Lituania. Despre această licitație Cutia Neagră PLUS a scris într-o anchetă publicată în noiembrie 2022.

Chiar în prima lună de activitate la ASP,  Zara a semnat un acord cu GARSU PASAULIS prin care drepturile de utilizare a unui soft de personalizare a actelor moldovenești au fost trecute către o firmă din Bulgaria – OPTIMO SERVICE. Ultima trebuia să încaseze „taxele royalty” plătite de ASP la perfectarea fiecărui document. De exemplu, pentru fiecare pașaport emis în R. Moldova, compania urma să primească pe cont 13,61 euro.

Până în vara anului 2019, GARSU PASAULIS transferase toți banii încasați de la ASP pentru utilizarea softului către companii offshore conectate la fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc - circa 25 de milioane de euro timp de 5 ani. Lituanienii încetaseră plățile după ce Plahotniuc a fugit din R. Moldova.

Potrivit unui registru comercial bulgar, consultat de reporterul Cutiei Negre, compania OPTIMO SERVICE a fost fondată în noiembrie 2019 la Sofia de un cetățean rus pe nume Serghei Pirojkov, iar administrator al firmei a fost numit bulgarul Țvetan Stoianov Dmitrov. Firma avea un capital social de numai 100 de leve bulgare, echivalentul a 50 de euro și nu desfășura nicio activitate la adresa juridică indicată în acte. Asta am arătat într-o altă investigație realizată în toamna anului 2022.

Firma bulgară care a preluat „pușculița” de la Plahotniuc a cedat-o în scurt timp unei alte companii  - OPTIMO IT SOLUTIONS, administrată tot de Țvetan Stoianov. Pe 26 octombrie 2020, fostul director ASP, Vladislav Zara, a semnat un nou acord prin care toate drepturile asupra softului au fost cedate către OPTIMO IT SOLUTIONS.

Abordat de reporterul Cutiei Negre, într-o pauză la Judecătoria Buiucani, acolo unde se examinează dosarul penal numit generic „blanchete pentru pașapoarte”, Vladislav Zara a refuzat să vorbească despre actele pe care le-a semnat.

Offshore în Hong Kong, fondat de Vîlcu 

Din octombrie 2020 până în august 2021, OPTIMO IT SOLUTIONS a primit de la ASP transferuri în sumă de 5,6 milioane de euro. Mai departe, banii au fost direcționați în offshore-uri, arată actele transmise procurorilor moldoveni de către autoritățile altor state.

O parte din bani ar fi fost transferați companiei TIGER COMUNICATIONS, înregistrată în Hong Kong. Cutia Neagră PLUS a obținut documente cu ajutorul rețelei de jurnaliști de investigații OCCRP, ce arată că acționar al firmei chineze este omul de afaceri Alexandru Vîlcu. Capitalul social al companiei fiind puțin peste o mie de euro. 

Prin intermediul acestei firme, Vîlcu ar fi preluat acțiuni în mai multe companii afiliate lui Plahotniuc, spun procurorii, inclusiv cele care au deținut anterior drepturile asupra softului folosit de ASP pentru personalizarea actelor. Vîlcu ar fi semnat cu reprezentanții delegați de companiile lui Plahotniuc și acorduri prin care au decis repartizarea dividendelor între firmele din paradisuri fiscale. Alexandru Vîlcu neagă aceste acuzații.

Reporter TV8: - Ați preluat acțiuni în companiile care au tangențe cu dl Plahotniuc?
Vîlcu: - Doamne ferește!
Reporter TV8: - Cum ați ajuns reprezentantul companiei Tiger Comunications?
Vîlcu: - Eu nu am fost reprezentant. Am fost chiar proprietar.
Reporter TV8: - Stați puțin, vă rog, poate ne explicați care a fost situația.
Vîlcu: - Am deschis firma și am lucrat. Fix ca și Andrei Spînu am deschis un startup în Hong Kong. El tot așa a deschis.
Reporter TV8: - Ați avut activitate prin intermediul acestei companii?
Vîlcu: - Eu nu mă simt bine. Vă rog să mă lăsați.  
Reporter TV8: - Dvs. ne spuneați 3 ani în urmă că ați inițiat propria anchetă pentru a clarifica situația. Ați mai adunat probe?
Vîlcu: - Da! Mă doare gâtul și nu pot discuta.
Reporter TV8: - Încetișor o să discutăm, dar să ne oprim, dl Vîlcu.
Vîlcu: - E business. Eu am afaceri.
Reporter TV8: - Și sunt legate cu aceste blanchete pentru pașapoarte?
Vîlcu: - De unde? Doamne ferește!
Reporter TV8:-  Cum atunci a ajuns în acest dosar să fie vizată această companie?
Vîlcu: - Ați fost la judecată. Întrebați-i pe dânșii. (n.r. pe procurori)
Reporter TV8: - Dvs. l-ați determinat pe dl Zara să colaboreze în această schemă, pentru că erați prieteni până a ajunge dumnealui în funcție?
Vîlcu: - Am fost și suntem. Ce am eu? El este băiat mare.
Reporter TV8: - Nu l-ați influențat?
Vîlcu: - Nu!
Reporter TV8: - Dar ce legătură aveți cu firmele bulgare?
Vîlcu: - Nu am deloc!
Reporter TV8: - Dar dl Andronachi cum este legat de aceste companii?
Vîlcu: - Noi suntem prieteni. Întreabă-l pe el.

În ianuarie 2023, s-a încercat radierea companiei TIGER COMUNICATIONS din registrul comercial chinez, dar autoritățile din Hong Kong au suspendat procesul, având obiecții la cerere, arată un alt document obținut de Cutia Neagră PLUS.

Rolul lui Andronachi

Potrivit procurorilor, jurista familiei Andronachi, Carolina Andriuță, acuzată în mai multe dosare penale împreună cu fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, ar fi pregătit documentele pentru tranzacțiile lui Vîlcu și ar fi ajutat la perfectarea acordurilor semnate de fostul șef al ASP Vladislav Zara, care au făcut posibil transferul de drepturi asupra softului către firmele bulgare și au continuat circuitul banilor în offshore-uri.

În schema pusă pe roate de fostul deputat Andronachi, după cum afirmă procurorii, se mai regăsește o companie din Dubai - SOFTEX TRADING. Aceasta ar fi oferit servicii firmei bulgare OPTIMO SERVICE, care îi datora peste 800 de mii de euro. În baza unui acord, datoria a fost achitată de OPTIMO IT SOLUTIONS din banii primiți de la ASP.

Actele obținute cu suportul OCCRP, arată că SOFTEX TRADING a fost fondată în martie 2019 și avea licență pentru consultanță în domeniul IT și comerț cu echipamente electronice și softuri. Potrivit unui anunț publicat într-un ziar de specialitate din Dubai, acționar al companiei a fost un cetățean din Ucraina numit Petro Bartaș, care era notificat că SOFTEX TRADING a rămas fără licență din decembrie 2023.

Ucraineanul a mai avut în Dubai o altă companie UNI SOLUTIONS, care a pierdut licența în aceeași perioadă. Bartaș mai are conexiuni cu două firme din Marea Britanie și alta din Cipru, dar nu am descoperit conexiuni ale acestora cu procese din R. Moldova.

 Fostul deputat Vladimir Andronachi este cunoscut pentru legăturile sale cu afaceriștii din Ucraina în diferite scheme deconspirate de-a lungul anilor de procurori. În noiembrie 2022, Andronachi, care fugise anterior din țară și se afla în căutare internațională, a fost expulzat din Ucraina. A stat o perioadă în arest la penitenciarul 13, după care a fost eliberat în baza unei cauțiuni de 22 de mii de lei, cu obligația de a se prezenta la cererea procurorilor și la judecată.

 L-am prins pe Andronachi la una dintre ședințele de judecată, dar ex-deputatul nu a vrut să răspundă la întrebările reporterului Cutiei Negre. 

Andronachi: - Merci, dar nu avem plăcere. Lăsați-ne în pace.
Reporter TV8: - Dl Andronachi, măcar o dată răspundeți la întrebări.
Andronachi: - Vouă, niciodată!
Reporter TV8: - De ce?
Andronachi: - Pentru că reprezentați așa tip de mass-media. Vă rog frumos să ne lăsați în pace.

Dosarul penal în care Andronachi și Vîlcu sunt învinuiți de spălare de bani în proporții deosebit de mari se află pe masa judecătorilor de jumătate de an, dar bate pasul pe loc. După ce Agenția Servicii Publice a fost recunoscută parte vătămată în dosar, avocații învinuiților cer să fie efectuată o expertiză financiară care să arate prejudiciile aduse statului. De asemenea, solicită traducerea unor acte obținute de procurori prin comisii rogatorii din diferite state, care au fost anexate la dosar în original.   

Noi am invocat că organul de urmărire penală era obligat să prezinte toate documentele în limba de stat. Cu părere de rău, mai mult de 10 volume din materialele pe cauza penală sunt în mai multe limbi care nu au fost traduse, dar sunt anexate la materialele dosarului. Respectiv, noi suntem limitați în dreptul nostru la apărare. Cît privește expertiza, e vorba de o expertiză contabilă, un act contabil în care trebuie să fie identificat un prejudiciu în ce sumă concret. Altfel, totul este bazat doar pe presupuneri”, a explicat Vladimir Moșneaga, avocatul care-l apără pe Andronachi.

Firma bulgară, vândută unui ucrainean cu 2500 euro

Între timp, au ieșit la iveală și alte informații curioase. Cu două luni înainte de a obține câștig de cauză în Arbitrajul de la Chișinău, compania bulgară OPTIMO IT SOLUTIONS și-a schimbat proprietarul. Firma a fost cumpărată de un cetățean din Ucraina cu 2500 de euro. Asta în timp ce OPTIMO IT SOLUTIONS a mai trimis toamna trecută încă o notă de plată de aproape 100 de milioane de lei către ASP. Dacă va avea câștig de cauză și pe această solicitare, suma pe care va trebui să o achite ASP se va ridica la aproape 200 de milioane de lei.

Potrivit unor documente obținute de Cutia Neagră cu ajutorul Biroului de Investigații BIRD (Bureau for Investigative Reporting and Data) din Bulgaria, noul proprietar al firmei OPTIMO IT SOLUTIONS este un cetățean ucrainean. 

Contractul de vânzare-cumpărare a companiei a fost semnat pe 16 februarie 2024. Olexandr Mihailov, un tânăr domiciliat în orașul Odesa, a cumpărat compania cu 5 mii de leve, echivalentul a 2500 de euro. Ucraineanul nu s-a deplasat la Sofia pentru a efectua tranzacția. L-a delegat pe un avocat bulgar să-i reprezinte interesele. A perfectat o procură pe numele acestuia la Odesa, care a fost legalizată mai apoi prin apostilă la Kiev și trimisă în Bulgaria.

Întrebat cine este clientul său din Ucraina, care i-a contractat serviciile, avocatul OPTIMO IT SOLUTIONS nu ne-a putut spune, dar a confirmat că nu discută direct cu acesta. 

Sergiu Bivol: - Cine este proprietarul nu cunosc și chiar dacă aș cunoaște n-aș putea să vă spun anume din motiv că nu am mandat să prezint mai multe informații decât mi s-a permis.

Reporter TV8: - Deci dvs. nu comunicați direct cu domnul Mihailov, actualul fondator și administrator al Optimo IT Solutions?

Bivol: - Știu că este și fondator și administrator. Eu comunic cu reprezentanți. Eu am procură și mandat semnat de dumnealui. Nu mă interesează ce face dl Mihailov. Noi ca firmă de avocatură, înainte de a semna contractul, pentru că inițial a fost semnat cu altcineva, după care reconfirmat, noi avem o procedură internă care se numește „cunoaște-ți clientul”. În cadrul ei, clientul completează o formă de aplicare. Noi îl verificăm pe listele de sancțiuni. La semnarea contractului am făcut toate procedurile. Totul a ieșit bine și noi am continuat colaborarea.

Directorul ASP, Mircea Eșanu crede că ucraineanul este doar un interpus.

Eșanu:  - Presupun că sancțiunile europene pe persoanele venite din Federația Rusă le-ar fi complicat procedura cu retragerea acestor bani. Deci a fost o astfel de necesitate, dar cine sunt actualii administratori ai acestor companii sunt la fel de interpuși ca și primii. Sunt niște persoane absolut întâmplătoare, probabil ușor de controlat, persoane care probabil nu-și dau seama ce companie au preluat. 

Există cel puțin două dosare penale pe rol și faptul că o să încaseze o sumă imensă de bani o firmă care și-a modificat destul de recent proprietarii, un june din Ucraina, confirmă că nu avem nicio șansă ulterior să-i găsim, să recuperăm aceste investiții. Noi vom lupta pe toate căile legale posibile, dar fără o accelerare pe cauzele de spălare a banilor pe care trebuie să o facă Procuratura Anticorupție,  s-ar putea noi să avem puține șanse de izbândă. Noi ne simțim ușor lăsați singuri în aceste dispute legale. E complicat să le argumentăm în condițiile în care nu-i demonstrată cauzalitatea spălării banilor și demonstrați beneficiarii mari ai acestor bani. 

Reporter TV8: - Vă referiți la Plahotniuc?

Eșanu: - Plahotniuc, Andronachi și toți restul care sunt în rechizitorii.

5 milioane de euro – noua pretenție către ASP

În octombrie anul trecut, după ce a câștigat procesul în arbitrajul de la Chișinău, compania OPTIMO IT SOLUTIONS a trimis ASP-ului o nouă pretenție financiară. Solicită achitarea unei datorii de aproape 5 milioane de euro, pentru utilizarea softului la personalizarea actelor în perioada aprilie - octombrie 2022.

„Este o cifră presupusă din pod pe care ei nu o pot demonstra. Este absolut bizară solicitarea lor. Ei au reușit să încasează până la venirea mea în funcție aproape 5 milioane de euro. În arbitraj sunt 5 și acum mai pretind încă 5 milioane. Deci, ziua în amiază mare, ei pretind în continuare, în bază fraudei, 10 milioane de euro. Pot să vă fac o comparație. Proiectul nostru ca instituție, să ne aliniem pe partea de carte de identitate gratuită pentru cetățeni, are cam același cost pentru instituție”, a comentat directorul ASP, Mircea Eșanu.

Dosarul lui Plahotniuc, prinde praf pe masa procurorilor

Cauza penală care vizează implicarea lui Vladimir Plahotniuc în schema „blanchete pentru pașapoarte” stă nemișcată de 4 ani pe masa procurorilor anticorupție. De-a lungul timpului, procurorii de caz s-au schimbat de mai multe ori. Procuratura Anticorupție ne-a informat că dosarul nu poate fi trimis deocamdată în judecată, pentru că nu au venit toate răspunsurile la comisiile rogatorii din diverse țări ca să poată proba că organizatorul și beneficiarul efectiv al schemei de spălare de bani a fost Plahotniuc.

Anterior, în cadrul emisiunii Cutia Neagră, fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, venise cu o altă explicație.

„Această persoană (n.r. Vladimir Plahotniuc) e fugară și atunci ne întrebăm care este consecința dacă trimitem încă 5 dosare în judecată în privința acestui om. Cel care a fost trimis (n.r. dosarul frauda bancară) deja are peste un miliard de lei sechestrați ca să poată fi confiscată această sumă de bani. Când trimiți un dosar în lipsa lui, se complică lucrurile, pentru că vin avocați în judecată, câteodată câte 3 avocați pentru persoana care e fugară. Ce este mai important când avem doar 37 de procurori? E mai important să trimitem încă 5 dosare în privința la persoana care deja riscă 15 ani de închisoare sau e mai important ca noi să tragem la răspundere penală persoanele care se află încă în R. Moldova și poate comit infracțiuni până în ziua de azi”, întreba retoric Veronica Dragalin. 

Amânări în dosarul foștilor funcționari de la REGISTRU

 Dosarul penal care îl vizează pe fostul director al întreprinderii CRIS REGISTRU Serghei Răilean, și alți 8 foști angajați ai instituției, care l-ar fi ajutat pe Plahotniuc să pună pe roate schema de la pașapoarte, se mișcă greu în instanță. În doi ani și jumătate, de când a ajuns pe masa magistraților, au fost fixate circa 40 de ședințe. Multe dintre ele au fost anulate, pentru că au lipsit inculpații sau avocații. De câteva ori apărătorii au fost chiar amendați de judecător pentru absențe.

Ședință care trebuia să aibă loc pe 3 iunie și la care a mers echipa Cutiei Negre, a fost de asemenea contramandată. Următoarea a fost fixată exact pe 29 septembrie, imediat după alegerile parlamentare.

Cutia Neagră a reușit să afle detalii neștiute despre cum Serghei Răilean și foștii săi subalterni au aranjat licitația din 2014 în favoarea firmei din Lituania. Actele pe care le-am consultat arată cum a fost construită piesă cu piesă, ca într-un puzzle, schema care avea să-i aducă bani în buzunarul lui Vladimir Plahotniuc din fiecare document emis în Moldova - timp de 5 ani, aproximativ 25 de milioane de euro.

Întreprinderea de stat CRIS REGISTRU, reorganizată mai târziu în Agenția Servicii Publice, a decis la finele anului 2013 să cumpere un nou sistem automatizat de producere și personalizare a documentelor. REGISTRU era condus pe atunci de Serghei Răilean, nașul de cununie al unuia dintre fiii lui Pavel Filip, aflat în acea perioadă la conducerea Ministerului Tehnologiei Informației și ajuns ulterior premier al R. Moldova.

Cum a fost adunat puzzle-ul la REGISTRU

Până în 2014, actele moldovenești erau personalizate cu ajutorul unui sistem dezvoltat de o companie din Israel. CRIS REGISTRU avea un contract cu aceasta valabil până în august 2016. Totuși, șeful de atunci al Departamentului Producere și Tehnologie din cadrul întreprinderii REGISTRU, Victor Redcenco, a decis că ar fi nevoie de un alt sistem.

Pe 23 decembrie 2013, funcționarul i-a trimis o notă informativă directorului Serghei Răilean prin care i-a cerut permisiunea de a discuta subiectul la ședința Grupului de lucru care se ocupa de achiziții la REGISTRU.

În aceeași zi, Răilean a semnat o dispoziție prin care a obligat grupul de lucru să organizeze, în termen de o lună, o licitație pentru a cumpăra noile echipamente. Tot în ziua respectivă, grupul de lucru s-a întrunit și a decis să inițieze procedura de achiziții, iar caietul de sarcini urma să fie pregătit în 3 zile. Actele atestă că ședința funcționarilor s-a desfășurat cu încălcarea Regulamentului. La Secretariatul grupului de lucru încă nu era înregistrată dispoziția lui Răilean. Documentul a parvenit post-factum, a doua zi după ce Grupul de lucru deja se întrunise.

Pe 27 decembrie 2013, anunțul cu privire la desfășurarea licitației a fost plasat pe site-ul întreprinderii REGISTRU și publicat în Monitorul Oficial al R. Moldova. Potrivit caietului de sarcini pregătit pentru tender, tot de ce avea nevoie întreprinderea urma să fie cumpărat într-un singur lot - echipamente, blanchete pentru acte și soft de personalizare a documentelor. În acest mod a fost limitată concurența. Puțini agenți economici puteau să pregătească în termen scurt o astfel de ofertă.

Anunțul despre organizarea licitației nu a fost publicat pe platforme internaționale, chiar dacă era evident că astfel de sisteme pentru perfectarea actelor sunt dezvoltate de operatori din afara R. Moldova.

Peste două săptămâni, Grupul de lucru pentru achiziții la REGISTRU a deschis unica ofertă primită de la compania lituaniană GARSU PASAULIS. Nu este clar cum a aflat aceasta despre concursul din R. Moldova, în condițiile în care invitația la tender a fost publicată doar în interiorul țării.

Oferta a fost analizată și acceptată de Grupul de lucru al întreprinderii REGISTRU. Potrivit actelor depuse la tender, instituția urma să plătească o taxă pentru fiecare blanchetă de act personalizată cu ajutorul softului. Taxa varia între 1,65 euro și 13,61 euro, cele mai scumpe fiind pașapoartele.

Oferta companiei din Lituania depășea cu mult „taxele royalty” pe care le plătea la acel moment REGISTRU companiei din Israel în baza contractului care mai era valabil încă doi ani. De exemplu, pentru personalizarea unui pașaport se plătea atunci o taxă de 0,82 dolari, adică de 16 ori mai puțin.

Câștigătoarea licitației, tipografia din Lituania GARSU PASAULIS era proprietatea cetățeanului belgian Albert Mario Karaziwan, fondator al consorțiului „Semlex Europe”, cunoscut pe plan internațional pentru reputația de a vinde pașapoarte scumpe în state sărace. Karaziwan a fost vizat în câteva țări în dosare penale de corupție și investigații jurnalistice realizate de Reuters și OCCRP despre producția de pașapoarte.

Asocierea cu offshore-ul lui Plahotniuc, înaintea licitației

Echipa Cutiei Negre PLUS a descoperit o decizie de judecată emisă de Tribunalul din Vilnius din care aflăm cum a ajuns un offshore conectat la Vladimir Plahotniuc să se asocieze cu firma lituaniană și să încaseze zeci de milioane de euro din pașapoartele moldovenilor, banii fiind spălați în paradisuri fiscale.

 Pe 6 ianuarie 2014, compania GHNATONIZE LIMITED din Cipru a semnat un „precontract” cu GARSU PASAULIS prin care s-a angajat  să-i ofere drepturi exclusive de utilizare a unui software, dacă firma lituaniană va câștiga tenderul din R. Moldova pentru producerea actelor. În schimb, GARSU PASAULIS se obliga să plătească offshore-ului cipriot o taxă pentru fiecare act personalizat cu ajutorul softului.

 În februarie 2014, când GARSU PASAULIS a semnat contractul cu întreprinderea REGISTRU, nu avea încă drepturi legale asupra softului. Le-a obținut abia pe 7 aprilie 2014, când a încheiat contractul de licență exclusivă cu GHNATONIZE LIMITED.

Potrivit informațiilor obținute din Cipru de către Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, GHNATHONIZE LIMITED a fost administrată de Ileana Mihaela Burcea, o interpusă a lui Plahotniuc în mai multe offshore-uri folosite de acesta în diverse scheme, pentru a scurge bani din R. Moldova: frauda bancară, achizițiile păguboase de la Moldtelecom, schema energetică cu implicarea „Energokapital”, sau parteneriatul pentru hemodializă.

Rise Moldova a dezvăluit anterior într-o investigație că Ileana Mihaela Burcea a fost proprietara din acte a unui unui iaht de lux care i-a aparținut lui Plahotniuc, dar interpusa i-a tras țeapa fostului lider democrat și l-a deposedat de iaht, reușind să-l vândă cu aproape 50 de milioane de dolari. De asemenea, familia Plahotniuc a rămas fără un complex rezidențial  din Spania, după ce a fost trasă pe sfoară de Ileana Mihaela Burcea și alți cetățeni români interpuși în firmele offshore create de Plahotniuc. Soția lui Plahotniuc s-a judecat cu aceștia în Cipru și în Emiratele Arabe Unite, dar a pierdut procesele și a rămas fără bunuri.

 Între anii 2014 și 2018, Garsu Pasaulis a virat în contul firmei din Cipru, GHNATONIZE LIMITED, conectată la Plahotniuc, aproape 20 de milioane de euro.

În octombrie 2018, GHNATONIZE LIMITED a informat Garsu Pasaulis că intenționează să-și sisteze activitatea și părțile au semnat un contract prin care toate drepturile asupra softului de personalizare a actelor moldovenești au fost transferate către un alt offshore din Emiratele Arabe Unite – PRIME UNION SOLUTIONS.

Potrivit unor acte, obținute de Cutia Neagră cu ajutorul OCCRP, firma din Dubai a avut-o acționară pe aceeași Ileana Mihaela Burcea și a avut licență de activitate până în septembrie 2021.

PRIME UNION SOLUTIONS a primit  transferuri de la Garsu Pasaulis până în iulie 2019, în sumă de 4,7 milioane de euro, au stabilit procurorii. Lituanienii au încetat să mai vireze bani în contul firmei după fuga lui Vladimir Plahotniuc din R. Moldova. 

Compania lui Plahotniuc s-a plâns Tribunalului din Vilnius 

Compania din Dubai a încercat prin intermediul Tribunalului din Vilnius să oblige Garsu Pasaulis să achite o factură de aproape un milion de euro, aferentă lunii iulie 2019, dar instanța i-a refuzat cererea. A motivat că litigiul poate fi soluționat doar în Arbitrajul din Cipru, așa cum prevede contractul inițial semnat de GARSU PASAULIS în 2014 cu offshore-ul GHNATONIZE LIMITED.

În 2020, companiile lui Plahotniuc au ieșit din ecuație, făcând loc firmelor afiliate fostului deputat Vladimir Andronachi și omului de afaceri Alexandru Vîlcu, pentru a încasa bani de la ASP din producerea documentelor moldovenești, după cum v-am arătat mai sus.

În dosarul numit generic „blanchete pentru pașapoarte”  este  aplicat  sechestru pe bunuri în valoare de 93 de milioane de lei care aparțin inculpaților, a precizat Procuratura Anticorupție la solicitarea Cutiei Negre.

 GARSU PASAULIS, declarată „nesigură” în Lituania

În ultimii ani, scandalurile s-au ținut lanț și în Lituania. Compania GARSU PASAULIS a ajuns în pragul falimentului din cauza acuzațiilor de corupție care i-au fost aduse în mai multe state ce vizează domeniul producției de pașapoarte.

Anul trecut, o investigație jurnalistică a scos la iveală legăturile companiei cu un oligarh  din Belarus, supranumit „portmoneul” lui Alexandr Lucașenko. GARSU PASAULIS se pregătea să producă pașapoarte și în Belarus, în cadrul unui proiect lansat în condiții dubioase.

În urma investigației, în septembrie 2024, Departamentul de Securitate al Lituaniei a declarat compania Garsų Pasaulis ca fiind lipsită de încredere. În rezultat, statul lituanian a reziliat contractul de producție a pașapoartelor pe care-l avea de mulți cu GARSU PASAULIS.

Potrivit registrului comercial din Lituania, GARSU PASAULIS a inițiat procedura de dizolvare și trece astăzi printr-un proces de rebranding. Toate activele sunt preluate de către o nouă companie – SATORIS UAB. Firma este condusă de Ana Janauskiene, cea care a administrat în ultimii ani și GARSU PASAULIS.

Această anchetă a fost realizată cu sprijinul Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova și al International Media Support (IMS) din Danemarca.

Cazul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dereneu a ajuns simbolul unui conflict mai amplu dintre cele două mitropolii ortodoxe din Republica Moldova. În 2025, Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a decis definitiv că dreptul de folosință asupra bisericii aparține Mitropoliei Basarabiei. Clădirea este monument istoric și proprietatea statului, administrată de Ministerul Culturii al Republicii Moldova. Discutăm la Cutia Neagră PLUS despre responsabilitatea statului, rolul justiției, implicarea politicului și despre cum pot fi gestionate echitabil cele peste 600 de biserici aflate în proprietatea publică.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Persoane și companii, conectate la Șor, Plahotniuc sau Andronachi, au fost excluse subit în ultimii ani din lista de sancțiuni a SIS. Printre cei radiați se regăsesc personaje controversate, penali, dar și persoane care s-au apropiat de actuala guvernare. „Evadare din lista neagră”, o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul premier Ion Sturza, invitat la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În căutarea dreptății pentru copiii schilodiți sau decedați. Ce pot face părinții ai căror copii au decedat ori s-au traumat pe terenurile gestionate de autorități? Cine mai poate să-i ajute? Unde să-și caute dreptatea? Doar la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ambasadorul Ucrainei, Rahovei Paun, la Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vama – între securitate, contrabandă și corupție. Șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie, în premieră la Cutia Neagră PLUS. detalii despre contrabanda de arme și cazul Leușeni. rețele criminale, droguri, țigări și trafic transfrontalier. Transnistria – zonă gri pentru controlul vamal și integrarea UE. corupția din interiorul Serviciului Vamal. arestări, dosare penale și funcționari suspendați. taxe vamale pentru colete online (Temu, AliExpress). legături politice, protecție și lipsă de integritate.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este posibil să cumperi 10 ari de pământ în luxosul cartier din Valea Morilor cu 50 de euro? Sau 7 ari de teren pentru construcții lângă Circ cu 700 de lei? Pentru Vlad Andronachi și un alt fost fruntaș PD - a fost posibil! Ce se construiește astăzi pe terenurile cumpărate pe bănuți, vedeți la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Invitatul noii ediții a emisiunii Cutia neagră PLUS cu Mariana Rață este directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu. Discutăm cele mai sensibile subiecte ale momentului: Tentative de obținere frauduloasă a cetățeniei și noua lege care schimbă regulile pentru toți. Cum au ajuns mii de străini să ceară cetățenia Republicii Moldova. Retragerea cetățeniei pentru cei implicați în acțiuni împotriva statului. Zeci de examinatori reținuți în dosarele de corupție la permise – de ce fenomenul nu se oprește? Problemele moldovenilor din Marea Britanie la preschimbarea permiselor. Consiliul pentru investiții sensibile ascunde numele companiilor? Toate răspunsurile le aflăm la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este bugetară, dar trăiește în lumea brandurilor de LUX: Chanel, Prada, Gucci, Valentino. Ținutele viceprimarului Chișinăului fac cât o avere întreagă. Conduce doar SUV-uri BMW pentru care ar trebui să adune o viață. Care este secretul Irinei Gutnic pentru o viață de VIP, aflați într-o nouă investigație Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin este invitata de astăzi a emisiunii Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul judecătorilor Curții de Apel Centru provoacă tot mai multe nedumeriri. Aproape jumătate dintre rapoartele Comisiei de vetting privind magistrații de la Apel au fost trimise la reexaminare de CSM. Ce nu e bine în aceste rapoarte? Înseamnă asta că nu își face bine treaba Comisia de Vetting? Despre aceste și alte întrebări, discutăm la Cutia Neagră PLUS: președintele Comisiei de Vetting Andrei Bivol, membra Consiliului Superior al Magistraturii Livia Mitrofan și avocata Cristina Ciubotaru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
La 10 zile după tragedia în care o fată de 13 ani a căzut în gol, alți opt copii au fost surprinși jucându-se pe același acoperiș al clădirii în ruină. Ce s-a schimbat? Cine răspunde? Și câți copii mai trebuie să moară? Clădire privată, ani de promisiuni, zero acțiuni. Analizăm la Cutia Neagră PLUS cu șeful adjunct de la Direcția de Poliție Chișinău Tudor Borș, ex-viceprimarul Chișinăului Victor Chironda și avocatul Constantin Tănase.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Partidul Nostru al lui Renato Usatîi a fost lider la donații primite de la pensionari și șomeri în campania electorală. Peste 60 de persoane au rupt din puținul pe care îl aveau pentru a ajuta formațiunea în alegeri. Echipa Cutia Neagră PLUS i-a căutat pe acești donatori generoși. Spre surprinderea noastră, mulți dintre ei au fugit de întrebări, iar alții s-au lansat în atacuri și amenințări la adresa echipei de filmare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
În cei șase ani de la fuga sa din Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu cel puțin șapte identități false — în România, Ucraina, Bulgaria, Rusia, Irak, Vanuatu și Mexic. Colegii noștri din echipa de investigații „Cu Sens” au reușit să meargă pe urmele acestor identități ascunse ale fostului oligarh. „Fețele nevăzute ale lui Vlad Plahotniuc” — la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Oameni de afaceri controversați sau acuzați de legături cu Vlad Plahotniuc, în lista de sponsori de campanie ai PAS. Printre donatori se regăsesc primari aleși din partea altor partide politice. Dar și medici, profesori și pensionari.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Un nou Guvern, noi așteptări în justiție. Reforma justiției rămâne unul dintre cele mai sensibile și controversate subiecte în Republica Moldova. Ce a mers bine și ce nu în mandatul actualului ministru? De ce fel de ministru al Justiției are nevoie noul Guvern? Cum avansează procesul de vetting și cât de eficient este el în realitate? Dezbatem prioritățile și restanțele din justiție, practica „capodoperelor legislative” din Parlament și dosarele de rezonanță care pun la încercare independența sistemului, astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: avocatul Promo-LEX Vadim Vieru, președinte CRJM Ilie Chirtoaca și ex-ministrul Justiției Fadei Nagacevschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de bugetari cu venituri modeste au donat salarii întregi pentru campania electorală a Blocului Alternativa. /O noua investigație marca Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cine a finanțat în realitate campaniile de pe TikTok ale lui Vasile Costiuc? Ferme de boți și bani veniți din afara țării. /Rețeaua Șor, destabilizări și miliarde în cripto – ce s-a pregătit înainte de alegeri și cine a ajuns totuși în Parlament? /Fugarii revin în scenă: Plahotniuc, Țuțu, Andronachi – toți la Penitenciarul 13. Ce planuri se pun la cale din interior? /Răspunsuri la aceste întrebări și nu doar aflați astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitat: șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Apropierea fără precedent a Moldovei de UE a generat o ofertă bogată de partide și blocuri proeuropene pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. În tabăra proeuropeană a partidelor deja cunoscute li s-au alăturat proiecte politice mai noi, unele dintre ele cu totul neașteptate, cu politicieni care până nu demult serveau cauzei ruse în Moldova. Cine sunt politicienii care de-a lungul anilor și-au schimbat radical retorica, vedeți în noul material de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Când și cum va fi adus Plahotniuc în Moldova? Cât de mult s-a extins rețeaua Șor? Bani negri și troli online - şeful Poliției, Viorel Cernăuțeanu, dezvăluie astăzi la Cutia Neagră PLUS culisele campaniei electorale.

Vom schimba sau nu ora în Moldova? Ce prevede un proiect de Guvern, care anulează regula sovietică
Vom schimba sau nu ora în Moldova? Ce prevede un proiect de Guvern, care anulează regula sovietică
/VIDEO/ Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ion Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
/VIDEO/ Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ion Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
/VIDEO/ A lăsat soarele din Filipine și a descoperit zăpada din Moldova: Claire s-a îndrăgostit și a început o viață nouă
/VIDEO/ A lăsat soarele din Filipine și a descoperit zăpada din Moldova: Claire s-a îndrăgostit și a început o viață nouă
/VIDEO/ Ministerul Culturii cheamă mitropoliile la consultări, după scandalul de la Dereneu: „Nu oferim preferință niciuneia”
/VIDEO/ Ministerul Culturii cheamă mitropoliile la consultări, după scandalul de la Dereneu: „Nu oferim preferință niciuneia”
/AUDIO/ „Mai subțire au pus”: Percheziții la primării din 8 raioane. Fonduri pentru drumuri și canalizare, sub lupa CNA
/AUDIO/ „Mai subțire au pus”: Percheziții la primării din 8 raioane. Fonduri pentru drumuri și canalizare, sub lupa CNA

/VIDEO/ Evadați din lista neagră. Cum au scăpat de monitorizare companii și oameni asociați cu Plahotniuc, Șor și Andronachi

missing
16 februarie 2026, ora 09:00

În ultimii trei ani, mai multe persoane și companii incluse în 2022-2023 într-o listă a Serviciului de Informații și Securitate, pentru că ar fi fost conectate la Ilan Șor, Vlad Plahotniuc sau Vladimir Andronachi, au fost excluse în mod enigmatic din lista de sancțiuni. Aflați sub monitorizarea autorităților, cei din listă erau expuși unui control bancar riguros, nu puteau vinde firme și ridica dividente și nu aveau dreptul să înstrăineze bunuri imobile sau mobile. Înainte de a fi scoși din listă, unii au pierdut în judecată procesele intentate împotriva deciziei SIS de aplicare a sancțiunilor. Cu toate acestea, la scurt timp după deciziile judecătorilor, Serviciul de Informații și Securitate i-a eliminat din listă. Cutia Neagră PLUS a analizat cine sunt cei „evadați” din lista neagră.  Am descoperit mai multe persoane controversate și vizate în dosare penale, companii care ani la rând câștigă licitații publice, inclusiv în perioada în care se aflau în lista de sancțiuni, dar și persoane care între timp s-au apropiat de actuala guvernare.

Printre primii care au fost excluși din lista SIS-ului sunt doi foști administratori ai imperiului mediatic al lui Vlad Plahotniuc - Petru Jelihovschi, fost director la General Media Group Corp, care a deținut licențele de emisie pentru Prime TV și Publika TV și Dorin Pavelescu, fost administrator la Casa Media Plus, ulterior la Casa Media Corp, firme care se ocupau de vânzarea publicității pentru toate televiziunile din holdingul lui Plahotniuc.

În 2020, Consiliul Concurenței a stabilit că SRL Casa Media Corp a avut o poziție dominantă pe piață și a amendat compania cu 1,8 milioane de lei. Decizia Consiliului Concurenței a fost contestată în judecată, dar Casa Media Corp a pierdut procesul. Sesizarea la Consiliul Concurenței a fost depusă în 2018 de TV8, Jurnal TV și ProTV și viza un posibil cartel pe piața de publicitate tv creat de compania din grupul Plahotniuc, și Exclusiv Sales House, controlată de deputatul socialist Corneliu Furculiță.

Petru Jelihovschi și Dorin Pavelescu au fost incluși în lista neagră întocmită de SIS la finele anului 2022, când Plahotniuc a ajuns sub sancțiuni internaționale. Cei doi erau însoțiți în listă de Sergiu Latîș, un alt fost director la GMG Production și General Media Group și Oleg Cristal, ex-director la Publika TV și administrator al Telestar Media, care gestiona Canal 2 și Canal 3.

Petru Jelihovschi/ sursa: Facebook.com

Ulterior, fără să explice public motivele, SIS i-a exclus din listă pe Jelihovschi și Pavelescu. Numele lor nu s-au mai regăsit în lista publicată de SIS în Monitorul Oficial din ianuarie 2024. Cristal și Latîș însă au rămas. Chiar s-au judecat cu Serviciul de Informații, dar au pierdut procesele în primă instanță.

„Eu am aflat din presă că aș fi fost inclus într-o anumită listă. Nicio entitate a statului nu m-a informat că aș avea restricții sau că aș fi în vreo listă. La fel nu știu nimic despre momentul excluderii din listă. Nu am primit explicații de la autorități”, a comentat Petru Jelihovschi.

Nici Dorin Pavelescu nu știe argumentele SIS privind excluderea sa din listă.

„Includerea numelui meu în acea listă nu a avut la bază vreo constatare de încălcare a legii sau vreo acuzație oficială la adresa mea. Din informațiile pe care le dețin, situația mea a fost clarificată la nivel instituțional, iar numele meu nu se mai regăsește în astfel de evidențe. Nu există nicio restricție în privința mea. Îmi desfășor activitatea legal și transparent”.

Televiziuni noi, administrate de oamenii din holdingul lui Plahotniuc 

Dorin Pavelescu continuă să fie și astăzi administrator la Casa Media Plus și Casa Media Corp. A recunoscut asta chiar la o ședință recentă a Consiliului Audiovizualului la care a mers să ceară aprobarea sa în calitate de beneficiar la două posturi de televiziune - One TV și Star TV.

Membru CA:  - Sunteți la moment administrator și fondator la alte companii din acest domeniu audiovizual?

Pavelescu: - Sunt fondator și administrator la Casa Media Corp. E o companie care nu are activitate deja de un an și jumate, dar mai sunt niște urme, chestii de contabilitate.

Membru CA: - Dar nu aveți de gând să o reînviați?

Pavelescu: - Nu. Am niște litigii ce țin de recuperarea unor datorii. După asta urmează lichidarea.

Dorin Pavelescu/ sursa:Facebook.com

Între timp, Jelihovschi și Pavelescu au pus pe roate alte câteva televiziuni. Inițial s-au ascuns în spatele unor interpuși. În 2021, o companie nou-fondată - SFC Media, a obținut licențe de emisie pentru două posturi TV de nișă Legal TV și GN TV. Fondator și administrator al firmei în acte era Dan Pascari. 

Tot din 2021 și până în iunie 2024, Pascari a administrat și compania Panesta Group în care sunt asociați tatăl lui Dorin Pavelescu și mama lui Petru Jelihovschi. Potrivit rapoartelor financiare depuse la Biroul de Statistică, SFC Media și Panesta Group au și același contabil. Mai mult, unica sursă de finanțare în 2022  a  Legal TV și GN TV a fost un împrumut de aproape 40 de mii de lei oferit de Panesta Group. 

În septembrie 2023, cele două televiziuni și-au schimbat numele în One TV și Star TV. Chiar dacă la ședința CA la care a fost aprobată modificarea, nu au fost pomenite numele lui Jelihovschi și Pavelescu, presa titra că noile proiecte sunt lansate de fostul administrator al televiziunii Prime. Tot atunci, administratoare la SFC Media a fost numită Ana Botnariuc, fostă editoare-șefă de la Prime TV.

Abia peste 2 ani, Jelihovschi și Pavelescu au ieșit din umbră și au preluat oficial acțiunile companiei SFC Media. La ședințele CA, la care au cerut să fie recunoscuți ca beneficiari ai posturilor TV, s-a confirmat involuntar că cei doi sunt implicați în proiectele media de la început.

Ana Butnariuc: - Proprietarul vechi, la fel ca și viitorii asociați, nu s-au implicat în politica editorială.

Membru CA: - Ce înseamnă nu s-au implicat? Adică ei au fost și până acum acolo, dar nu s-au implicat?

Ana Botnariuc:  - V-am spus și data trecută că acum  au funcții de producători. Iar dl Jelihovschi în 2023 a fost manager de proiect la lansarea proiectelor, fapt care a fost anunțat public.

Dorin Pavelescu: - Pe partea  editorială de știri nici nu prea m-am implicat. Ana poate confirma. Mai discutăm noi, dar nu ne implicăm direct, deloc în agenda politică.

Membru CA:  - Totul depinde de patron. După asta vedem conținutul editorial. Dacă patronul e proeuropean, atunci și postul.

Pavelescu: - Patronul e proeuropean.

Ana Botnariuc: - O să fie.

Împrumuturi pentru televiziuni de la firma părinților 

În 2023, când s-au lansat, posturile ONE TV și STAR TV au primit fiecare câte un împrumut de peste 100 de mii de lei de la Panesta Group, compania conectată la Jelihovschi și Pavelescu. Iar în următorul an, aceeași companie a avut contracte ce au depășit 200 de mii de lei cu cele două televiziuni.

De asemenea, în 2024, ONE TV și STAR TV au avut relații contractuale și cu Casa Media Corp, figurantă și ea în lista SIS-ului.  Atât Jelijovschi, cât și Pavelescu neagă faptul că ar fi fost până acum beneficiari din umbră ai SFC Media.

Îl cunosc pe Dan Pascari de mulți ani și e normal ca administratorul unei companii să vrea să-și facă propria afacere pe care să o administreze, mai ales dacă vede în asta o oportunitate de business. „Panesta Group” plasa publicitate pentru produsele pe care le distribuia și, probabil, de aici a venit ideea de a crea o platformă media audiovizuală. Lansarea ONE TV și STAR TV s-a făcut cu un buget optimizat. A fost și o investiție a fondatorului companiei, dar tot el a găsit soluții pentru a efectua împrumuturi de la partenerii care plasau publicitate la aceste posturi. E normal să existe împrumuturi, inclusiv între companii. (…) În toamna anului 2023 am fost invitat să fiu manager de proiect la „SFC Media” în legătură cu lansarea ONE TV și STAR TV. Ulterior, am emigrat din R. Moldova și s-a încheiat activitatea mea în calitate de manager. Totuși, anul trecut, am acceptat să fiu producător TV pentru a pregăti alte proiecte speciale care urmează să fie lansate. Aflând că proprietarul сompaniei vrea să vândă acțiunile am decis să investesc în domeniul audiovizual autohton”, a declarat Petru Jelihovschi.

„Nu există o legătură juridică între „SFC Media” și „Panesta Group”. Sunt entități distincte. Nu comentez deciziile profesionale ale altor persoane. În mediul de afaceri din R. Moldova este o practică obișnuită ca administratori, contabili sau consultanți să colaboreze cu mai multe companii. În momentul în care „SFC Media” a primit împrumuturile, eu nu aveam calitate de fondator și nu făceam parte din administrația companiei. Împrumuturile și contractele comerciale între companii sunt practici obișnuite în mediul de afaceri, iar „SFC Media" a încheiat contracte importante și legale cu diverse entități. Am activat în cadrul „SFC Media” în calitate de producător TV. Calitatea de asociat a apărut abia în momentul achiziționării acțiunilor de la Dan Pascari, printr-un proces legal și transparent.”, a adăugat Pavelescu.

Un nou holding media?

Tot în toamna anului 2021, CA a oferit licențe pentru alte două posturi de televiziune NEXT și PREMIERA. Beneficiară s-a declarat atunci compania Binamex-M. Însă cele două televiziuni nu au avut activitate până în 2024, când au fost preluate de compania Media Scoupe. Actual beneficiar se declară Cătălin Golban, fost acționar la Media Content Distribution, care a administrat postul de televiziune Canal 5 din holdingul lui Plahotniuc, transmis ulterior lui Ilan Șor.

Deși Golban se declară beneficiarul NEXT și PREMIERA, pe piața media se vehiculează că cele două posturi de televiziune ar fi controlate tot de Petru Jelihovschi și Dorin Pavelescu. Toate cele 4 posturi tv împart același oficiu și studiouri și fac schimb de conținut tv. La una dintre ședințele Consiliului Audiovizualului, președinta instituției a lăsat să se înțeleagă că bănuiește existența unui nou holding media controlat de cei doi.

Liliana Vițu, președinta CA: - Când vedem aceste schimburi între SFC Media și Media Scoupe, Next și Premiera. Când noi am avut controalele noastre care au arătat aceeași practică, fie comercială, rezultată în amendă la toate 4 posturi. Când noi vedem și o să vă rog să-mi dați o explicație, că unul dintre cei mai mari distribuitori le țin pe toate 4 grămăjoară, unul după altul și preferă să ia amendă. Incalcă lista must-carry, dar le ține cumva grămăjoară. Eu nu vreau să particip la crearea unui holding prin votul meu de azi.

Membru CA: - Noi ne-am ars din păcate cu holdingul în care ați avut și dvs un rol și trebuie să înțelegeți că întrebările astea vin pentru a preveni repetarea unei situații care nu a făcut bine presei și breslei.

Liliana Vițu: - Nu-i problema că Jelihovschi are un holding e problema dacă acest holding ajunge să aibă poziție dominantă în formarea opiniei publice. Nu-i problema că e holdingul unuia sau altuia. Niciun holding nu ar trebui să ajungă în această poziție de a domina formarea opiniei publice.

Petru Jelihovschi: - Din păcate sau din fericire, dar nu există nicio premiză să devină poziție dominantă aceste posturi la moment și nici în viitorul apropiat. În cazul nostru nu există nicio intenție, nu există raporturi juridice și nu se planifică niciun fel de raport juridic. Când au fost făcute aceste programe au avut la bază o strictă rațiune de costuri.

Liliana Vițu: - Dar nici în holdingul precedent nu era raport juridic oficial între Prime, Publika, Canal 2, Canal 3 și Canal 5, dar holdingul exista .

Petru Jelihovschi: - Eu vorbesc despre situația care este astăzi și pentru care sunt responsabil.

Firme asociate pentru a vinde publicitatea TV

Contrar asigurărilor date de Petru Jelihovschi, în decembrie 2025, SFC Media și Media Scoupe s-au aliat oficial și au devenit acționari ai unui sales house care vinde publicitate la cele 4 televiziuni, exact după modelul firmei Casa Media Corp, gestionată de Pavelescu, care monopolizase piața de publicitate TV pe timpul lui Plahotniuc.

Media Sales Hub a fost fondată în februarie 2024 de Corina Catanoi, dar a fost administrată  de același Dan Pascari, proprietarul inițial al ONE TV și Star TV.

Asocierea pentru servicii de vânzări sau în alte scopuri este o practică în multe industrii și are ca scop optimizarea costurilor și funcționarea mai eficientă și nicidecum controlul pieței”, a argumentat Pavelescu asocierea în Media Sales Hub.

„Faptul că un furnizor de servicii media nu achită comisioane unor case de vânzări străine, dar își vinde spațiul publicitar de la posturile TV prin compania în care deține cotă-parte consider că poate fi exemplu pentru piața media, care ar putea să se asocieze pentru a reduce costurile”, susține Jelihovschi.

Curios este faptul că, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din toamna anului trecut, Media Sales Hub a fost singura companie care s-a ocupat de plasarea publicității la televiziuni pentru Partidul Acțiune și Solidaritate, aflat la guvernare. De asemenea, ONE TV a fost singurul post de televiziune din țară la care liderul PAS, Igor Grosu, a mers în timpul campaniei electorale.

Igor Grosu afirmă că nu a fost alegerea lui unde să meargă la emisiuni. „Asta a fost decizia echipei de comunicare, ce și unde participăm, când participăm. Timpul care-l avem la dispoziție. Asta a fost o decizie atunci. Acum nu-mi amintesc care-s argumentele. Este echipă cu care discutăm. Azi unde mergem? Mergem acolo. Azi facem acțiunea asta”, a explicat Grosu.

Despre plasarea publicității la televiziuni prin intermediul Media Sales Hub, liderul PAS nu cunoaște nimic. „Este staff electoral, este trezorier, sunt oameni care răspund de partea de comunicare, logistică. Ei hotărăsc care este modalitatea cea mai ușoară pentru a nu pierde timpul cu 70 de contracte”, a argumentat președintele PAS.

Artur Mija

L-am contactat ulterior pe Artur Mija, cel care a condus staff-ul electoral al PAS la alegerile din toamnă. Iată ce ne-a spus despre contractul cu Media Sales Hub și apariția lui Grosu la emisiunea One TV.

Artur Mija: - Am luat ofertele de la două companii. Am comparat. Care a fost mai ieftină, aceea am luat-o.

Reporter TV8:  - Compania e frelativ nouă pe piață. Cum ați ajuns la ea?

Artur Mija: – Vă dați seama că suntem oameni conectați. În campanie, când compari 10% din bugetul de plasare media cu un buget semnificativ mai mic, atunci optimizezi.

Reporter TV8:  – Dar cunoșteați ceva despre faptul că această companie este conectată la oamenii care au gestionat și au administrat imperiul mediatic al lui Plahotniuc?

Artur Mija: – Nu am făcut așa research, dacă sincer. Noi am avut o relație pură de business. Despre  participarea dl Grosu nu a fost niciun fel de predilecție în care parte să meargă sau nu. Admit că a avut propuneri și din partea altor televiziuni, dar în același timp știu că a avut un orar destul de încărcat în perioada ceea. Colegii de la One TV au dat o palitră foarte mare. Au zis că veniți oricând săptămâna aceea că înregistrăm. Acum eu nu știu care este politica. La dvs trebuie să fie live, iar la ei nu trebuie să fie live. Adică, am găsit o deschidere din partea lor și am mers la televiziune. Dar nu a fost niciodată la staff că mergeți acolo și nu mergeți în altă parte.   

Politicianul care a ajuns de două ori în lista neagră       

Cutia Neagră PLUS a identificat o singură persoană care, după ce a fost eliminată din lista de sancțiuni, peste doi ani a fost repusă, împreună cu toate firmele sale și partenerii de afaceri. Este vorba despre fostul ministru al Justiției Vladimir Cebotari. Politicianul a revenit în lista neagră a SIS după ce a anunțat că intenționează să candideze la alegerile parlamentare de anul trecut, în fruntea Partidului Democrat Modern. Anunțul a coincis cu momentul în care Vlad Plahotniuc, în proces de extrădare din Grecia, afirma că se va reîntoarce în viața politică din Moldova.

Vladimir Cebotari a fost eliminat din lista neagră a SIS în aceeași perioadă ca și administratorii imperiului mediatic al lui Plahotniuc. În lista din 2022, fostul ministru al Justiției apărea ca fiind afiliat oligarhului, dar în lista revăzută, publicată în 2024 în Monitorul Oficial, numele lui Cebotari nu s-a mai regăsit.

Vladimri Cebotari/ sursa: alegeri.md

Vladimir Cebotari. „Eu nu cunosc careva argumente ale SIS nici la momentul în care m-au inclus în acea listă și nu cunosc despre argumentele SIS la momentul în care m-au exclus din acea listă.  Este evident că nu există nicio împrejurare, nicio stare de fapt care ar constitui temei sau motiv real pentru a fi inclus în lista persoanelor potențial afiliate măsurilor  restrictive internaționale. Legea este suficient de clară. Ea stabilește criterii care sunt măsurabile: cei urmăriți și fapte care se documentează. Nu există și nu poate exista niciun astfel de document a cărorva afilieri sau legături care se încadrează în criteriile prevăzute de lege ce ar permite să fiu afiliat dl-ui Plahotniuc”.

Peste un an și jumătate, SIS s-a răzgândit și l-a inclus din nou pe Cebotari în anexa cu persoane afiliate lui Plahotniuc. De această dată, cu toate companiile în care acesta deține acțiuni personal sau prin soția sa și cu toți partenerii de afaceri.  Ordinul lui Alexandru Musteață a fost semnat pe 22 august 2025. Se întâmpla în preajma campaniei electorale pentru parlamentare, care a coincis și cu momentul pregătirii extrădării lui Plahotniuc din Grecia. Cebotari, care s-a retras din viața politică din 2021, a reapărut brusc și a anunțat că va participa în cursa electorală cu Partidul Democrat Modern din Moldova, asociat de oamenii legii lui Plahotniuc. Pe 29 august, Comisia Electorală Centrală a refuzat să înregistreze partidul lui Cebotari în alegeri având la bază o notă a SIS-ului.

Vladimir Cebotari:Este cel puțin stranie acea coincidență ca să fiu inclus în careva liste de afiliere exact în momentul în care începe campania electorală. Asta ridică foarte multe semne de întrebare. Motive, după cum am spus anterior, nu există. Ele pot fi înterpretate. Aceste lucruri sunt motivate politic. Este un punct de vedere care îmi aparține mie și altor persoane vizate afiliate mie, dar și acelor companii juridice internaționale cu care noi ne consultăm în privința acestor acțiuni care au fost întreprinse”.  

În prezent, Vladimir Cebotari se judecă cu SIS pentru a fi exclus din lista persoanelor asociate cu Plahotniuc. Un proces separat în instanță  a inițiat și compania aeriană Fly One, cea mai cunoscută afacere a lui Cebotari. Potrivit fostului deputat, compania întâmpină probleme în activitate după ce a ajuns sub monitorizare.

Vladimir Cebotari: „Este foarte dubios că un grup de afaceri care angajează în R. Moldova aproximativ 800 de persoane, care este unul dintre cei mai mari plătitori de impozite, la nivelul sutelor de milioane de lei în diverse bugete și plătește fonduri de sute de milioane de lei angajaților săi să fie supus unor astfel de tipuri de presiuni care au repercursiuni și în afara țării. Noi avem discuții continue cu diverse instituții financiare și medii de afaceri foarte mari, pornind de la cele mai mari bănci din lume, cele mai mari companii de asigurări din lume, cele mai mari companii de avocatură din lume, care au întrebări față de noi. Din păcate suntem puși în situația să discutăm despre aceste lucruri, despre riscurile politice cu care se confruntă mediul de afaceri zi de zi și nu din cauza că noi am vrea să ne plângem cuiva, dar din cauza că noi suntem puși în situația să răspundem la astfel de întrebări”.

SRL Grand Oil, scoasă „subit” din lista SIS

În ziua în care Vladimir Cebotari și afacerile sale au fost repuse în lista neagră a SIS afiliată lui Plahotniuc, o altă companie a avut norocul să iasă din aceeași listă. Grand Oil, care deține o rețea de benzinării, pierduse cu două luni mai devreme un proces de judecată împotriva SIS, la Curtea de Apel. Serviciul de Informații  a reușit să demonstreze în fața judecătorilor că Plahotniuc ar fi beneficiarul Grand Oil. Firma a avut în trecut mai multe tranzacții cu Finpar Invest, al cărei beneficiar era oligarhul.

Grand Oil a fost fondată în martie 2014 de o companie din Cipru - ALKINIACO INVESTMENTS LIMITED având un capital social de numai 5400 lei. Peste o lună, acționar majoritar al firmei, cu o cotă de 77% a devenit întreprinderea cu capital străin Finpar Invest, conectată la Plahotniuc. Atunci, Grand Oil și-a majorat și capitalul social la 67 de milioane de lei, după ce a preluat mai multe imobile și benzinării de la Finpar. Din iunie 2014, întregul pachet de acțiuni la Grand Oil a revenit în proprietatea firmei cipriote Alkiniaco Investments. În 2022, printr-o altă firmă cipriotă, VIRGO-LIBRA, beneficiară a Grand Oil a ajuns fiica lui Feyruz Isayev, proprietarul Lukoil Moldova.

La Curtea de Apel Chișinău, unde Grand Oil s-a judecat cu SIS, autoritățile au demonstrat că Plahotniuc a controlat firma cipriotă de la fondarea ei și chiar după anul 2019 când a fugit din R. Moldova. Interpușii lui în firmă au fost două persoane din România: Mădălina Masilla și Ileana Mihaela-Burcea, care au administrat multe alte companii în interesul lui Plahotniuc, implicate în special în frauda bancară. Am arătat anterior în alte investigații Cutia Neagră PLUS ce rol a jucat Ileana Mihaela Burcea și în frauda ce vizează blanchetele pentru pașapoarte perfectate în R. Moldova.

Din cauza prezenței în lista SIS, Grand Oil a avut mari bătăi de cap la Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului. Timp de un an, Consiliul i-a cerut companiei Grand Oil documente ce vizează investițiile, rulaje pe conturi și tranzacții financiare din perioada 2021-2024, dar și informații despre beneficiarii efectivi ai firmei. Într-un final, în iulie 2025, Consiliul a aprobat investițiile Grand Oil, cu o singură condiție - Firma trebuia, în termen de 20 de zile, să excludă din structura corporativă două companii afiliate entităților incluse în lista sancțiunilor internaționale. În decizia Consiliului nu sunt dezvăluite numele companiilor.

Am vrut să aflăm detalii de la administratorul Grand Oil, dar acesta a refuzat să vorbească cu reporterul TV8. Nu o să comentez, pentru că se interpretează eronat indiferent ce nu aș spune eu. Eu am experiență proastă de comunicare cu jurnaliștii și nu vreau să comentez nimic”,ne-a spus Sergiu Pîntea.

Contrar câștigului de la Curtea de Apel, la o lună distanță, directorul SIS Alexandru Musteață a emis ordinul prin care a exclus Grand Oil din așa-numita listă neagră a persoanelor afiliate lui Plahotniuc.

Deși a fost exclusă din lista SIS, Grand Oil are în continuare mai multe bunuri imobile puse sub sechestru în dosarul „Frauda bancară” în care Plahotniuc este acuzat de crearea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Toate acestea nu au încurcat-o să lucreze. În 2024, vânzările companiei au crescut cu aproape 30% față de anul precedent și au ajuns la 57 milioane de lei.  

Firmă cu tangențe la „furtul miliardului”  i-a adus în lista SIS

Din lista de restricții întocmită de SIS au fost excluse și câteva persoane și companii afiliate lui Vladimir Andronachi, un apropiat al lui Plahotniuc. Cutia Neagră PLUS a demonstrat anterior implicarea uneia dintre aceste firme în tranzacții suspecte legate de furtul miliardului.

În lista SIS a persoanelor conectate la Andronachi a ajuns și un om de afaceri din domeniul petrolier, Miroslav Scurtu, împreună cu soția sa, Iulia Scurtu. Miroslav Scurtu este cunoscut ca acționar majoritar al companiei Naftatrans, un mare importator de benzină și motorină din R. Moldova. Iar soția sa administrează Hotelul Dacia din centrul Chișinăului, pe care Naftatrans l-a cumpărat în 2023.ai Soții Scurtu au ajuns în vizorul SIS pentru că sunt actuali proprietari ai companiei „Impecabil Grup”, conectată cândva la Vlad Andronachi. 

Cutia Neagră a dezvăluit anterior într-o investigație că „Impecabil Grup”, administrată de omul de încredere al lui Andronachi, Anatolie Blonschi, a primit pe conturi 300 de mii de euro de la un offshore conectat la Nadejda Andronachi, soția fostului deputat democrat. Banii au fost scoși din Banca de Economii, învârtiți într-un carusel de firme din paradisuri fiscale și întorși apoi în R. Moldova.

Pe 20 august 2015, din acești bani, Impecabil Grup a cumpărat un hectar și jumătate de teren și mai multe clădiri situate pe șoseaua Balcani 1, care aparțineau întreprinderii Baza de Transport Auto Nr. 1, aflată în proces de lichidare. Peste 5 zile de la achiziție, Impecabil Grup a vândut imobilele unui alt agent economic.

Potrivit bazelor de date deschise, soții Iulia și Miroslav Scurtu au preluat firma Impecabil Grup chiar în august 2015, când s-au făcut acele tranzacții imobiliare.

Prin intermediul avocatului care l-a reprezentat în judecată în litigiul cu SIS, Miroslav Scurtu a făcut câteva precizări legate de achiziția firmei Impecabil Grup.

Alexandru Bot:În acel an 2015 unica motivație a cumpărării companiei Impecabil era faptul că dumnealui căuta o companie nemijlocit înregistrată ca plătitoare de TVA, pentru că în acea perioadă erau necesare careva rulaje mai mari ca să te poți înregistra ca plătitor de TVA. Ulterior, intenționa să utilizeze această companie în propria afacere. Din ceea ce mi-a explicat Dl Scurtu, cert și-a asumat, nici pe dl Blonschi la modul propriu nu-l cunoștea. Era o companie expusă spre vânzare. Faptul că dl Blonschi era asociat cu dl Andronachi nici până în prezent dl Scurtu nu are certitudinea asta. Ulterior a aflat din presă sau nemijlocit în momentul când a fost introdus numele lui ca persoană fizică în acea listă de restricții”.

Aflați în lista neagră, Miroslav și Iulia Scurtu au continuat să-și dezvolte afacerile și chiar să atragă parteneri din străinătate. În noiembrie 2024, Agenția de Investiții anunța oficial că renumitul brand de rețele hoteliere „Hilton” intră pe piața R. Moldova și urmează să investească 5 milioane de euro în reconstrucția Hotelului Dacia, administrat de Iulia Scurtu. În prezent, lucrările de renovare a hotelului sunt în toi.

De asemenea, proprietara hotelului Dacia,  compania Naftatrans, în care Miroslav Scurtu deține 80% de acțiuni, a continuat să facă afaceri profitabile, inclusiv cu statul. Firma a câștigat licitații de zeci de milioane de lei pentru a livra carburanți diferitor instituții publice.

În iunie 2025, directorul SIS, Alexandru Musteață, i-a scos pe soții Scurtu și „Impecabil Grup”, din lista persoanelor asociate cu Andronachi. După asta, Naftatrans a obținut contracte și mai grase la licitații publice. A câștigat un tender de 25 de milioane de lei la întreprinderea municipală Autosalubritate și unul la Agenția Rezerve Materiale în valoare de 21 de milioane de lei. Naftatrans a fost furnizor de motorină la Agenția Rezerve Materiale și în 2023, după ce a câștigat o licitație de 52 milioane lei.

Avocatul lui Scurtu susține că aflarea în lista SIS a îngreunat activitatea tuturor afacerilor clientului său. Din acest motiv, chiar se analizează posibilitatea de a cere prejudicii materiale de la SIS.  

Alexandru Bot

Alexandru Bot: „Ele sunt  greu de a fi cuantificate. Când te gândești că o tranzacție ți-a luat nu o zi, dar o săptămână. Parcă ai impresia că nu s-a generat nicio problemă, pentru că banii  până la urmă au plecat. Tranzacția a fost încheiată. Doar că a cuantifica timpul pierdut pentru a argumenta necesitatea unui transfer și a unei tranzacții aici este problema cea mai mare. Poate într-o expresie de prejudiciu moral asta va constitui un obiect de litigiu, dar la moment noi vrem să înțelegem ce a fost asta. În primul rând de ce am fost incluși în listă și de ce am fost excluși din listă. Noi nu avem nicio argumentare certă a acestor circumstanțe. Atunci când ne întâlneam în instanță cu reprezentantul SIS-ului, una dintre ultimele întrebări pe care le-am discutat în afara instanței a fost dacă vă excludem din listă, veți înainta pretenții de prejudicii? La care nu i-am dat niciun răspuns. Da, am fost excluși din listă, dar până la urmă asta nu a fost rodul unei tranzacții sau a unei înțelegeri”.

Companie cu interese la cariera Micăuți, radiată din listă

În septembrie 2024, din lista persoanelor asociate cu Vlad Andronachi au fost scoase alte două companii: Ex-Stone și ADM-Eximcom, împreună cu fondatorul lor Dumitru Ciobu. Compania ADM-Eximcom a făcut afaceri cu întreprinderea de stat Calea Ferată. În 2019, firma solicita în judecată o datorie de 2,5 milioane de lei de la CFM pentru mărfuri pe care i le-ar fi livrat, iar aceasta nu le-a plătit. Firma a câștigat procesul. Potrivit rapoartelor financiare, firma vindea materiale de construcție, dar a intrat pe linie moartă. În ultimii ani nu a mai avut niciun venit din vânzări.

A doua companie a lui Ciobu, Ex-Stone, a fost implicată în tranzacții suspecte ce vizează Cariera de piatră Micăuți, ajunsă pe mâna lui Vlad Andronachi. Firma a obținut 18 hectare de teren ale carierei, în schimbul unor datorii. În tranzacții este implicată și compania Fixton Proiect, administrată de Elena Țugulea, parteneră în mai multe afaceri cu Vlad Andronachi. Femeia și compania sa la fel sunt pe lista SIS. Fixton Proiect are adresa juridică tot pe șoseaua Balcani 1, despre care v-am vorbit mai sus în cazul companiei Impecabil Grup și familiei Scurtu. În 2021, Fixton Proiect a intrat în faliment, iar administratorul de insolvabilitate a cerut în judecată aplicarea sechestrului pe terenurile cedate către firma Ex Stone a lui Ciobu și întoarcerea lor, pentru că ar fi fost înstrăinate fraudulos. În ultimii ani, nici firma Ex-Stone nu mai are activitate.

Potrivit unor hotârâri de judecată, Dumitru Ciobu datorează statului peste 10 milioane de lei. Inspectoratul Fiscal a stabilit că bărbatul nu a declarat și nu a achitat impozite pe venit timp de mai mulți ani și i-a aplicat penalități de întârziere și amenzi. Nu am reu;it să-l găsim pentru Dumitru Ciobu pentru comentarii.

Statul, client fidel al unei companii din lista neagră 

Cele mai multe retrageri din lista neagră au vizat persoane și companii care erau bănuite de SIS de legături cu Ilan Șor.  În cazul unor șefi de organizații teritoriale ale Partidului Sor, peste câțiva ani după ce directorul Serviciului de Informații a semnat ordinul de scoatere de sub monitorizare, aceștia au fost condamnați penal pentru finanțarea ilegală a formațiunii politice.

Pe 10 iunie 2025 din lista SIS au fost excluse două companii asociate fugarului Ilan Șor: FORSBETA, care se ocupă de vânzarea biletelor avia, și SRL 7 ELEMENTS care administrează hotelul Turist din Chișinău.

Iurie Cramarenco

FORSBETA l-a avut ca fondator și administrator pe Iurie Cramarenco, inclus și el în lista SIS, doar că afiliat lui Andronachi. Cramarenco a fost director comercial la AIR Moldova, privatizată prin interpuși de Ilan Șor, iar ulterior falimentată. Forsbeta a avut adresa juridică pe bulevardul Negruzzi 8, într-un imobil ce aparține AIR Moldova.

La alegerile parlamentare din 2019, Forsbeta a fost printre cei mai mari finanțatori ai Partidului Șor. A donat aproape 700 de mii de lei. Comisia Electorală Centrală a stabilit atunci că agentul economic a încălcat legea și a cerut Procuraturii să ancheteze firma pentru fals în declarații. Forsbeta nu avea dreptul să finanțeze campania electorală, pentru că a câștigat bani din licitații publice.

După ce SIS a inclus Forsbeta în lista neagră, afiliată lui Șor, statul a continuat să fie clientul firmei. Mai multe instituții publice cumpără și azi bilete de avion de la această companie. De exemplu, în ultimii doi ani, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au cumpărat bilete de avion de aproape două milioane de lei de la Forsbeta.

Ministrul Economiei a explicat cum s-au făcut achizițiile de la această companie.

Ministrul Economiei: „Contractele toate se fac prin licitație, în baza legii cu privire la achizițiile publice, unul dintre criterii fiind cel mai mic preț. Este vorba despre achiziții de sezon, pentru că noi nu putem prognoza pe perioada unui an calendaristic deplasările și necesitatea de a cumpăra biletele. Toată informația este publică pe site-ul Mtender, inclusiv pentru contracte mici. În cazul acesta specific noi vorbim despre sancționarea companiei versus asociații. Companiilor nu li s-a interzis activitatea economică în spațiul R. Moldova, motiv pentru care noi, în baza legislației, activăm și achiziționăm în dependență de prețul oferit”.      

În aprilie 2024, Iurie Cramarenco a dat în judecată SIS, iar peste 5 luni și-a retras plângerea, după ce instituția l-a scos din listă. Compania Forsbeta a continuat însă să se afle în lista persoanelor juridice monitorizate până în iunie 2025. Asta deși Cramarenco a înstrăinat firma, încă în noiembrie 2022 .

Actuala proprietară și administratoare la  Forsbeta, Ana Ceban, a refuzat să comenteze subiectul.

Hotelul Turist a fost sub monitorizare

Cea de-a doua companie asociată cu Ilan Șor, scoasă de SIS din lista neagră este 7 Elements. Firma administrează hotelul Turist. Ea a cumpărat hotelul în 2011 de la Vedova Grup, care a avut adresa juridică pe str. Tighina 12 unde au fost înregistrate toate companiile din holdingul lui Șor. Vedova Grup a fost administrată mai mulți ani de Vitalie Cușnir, fondator și administrator al SRL Magazine Sociale, care de asemenea se regăsesc în lista neagră. 

În mai 2019, o jumătate cotă parte din SRL-ul 7 Elements a ajuns în proprietatea Valentinei Balițchi, mama fostului șef al Vămii Tudor Balițchi, un alt apropiat al lui Ilan Șor, inclus în lista neagră a SIS.

Administratoare a fost numită  Valentina Copnova, și ea în lista de sancțiuni. Autoritățile au stabilit că, între 2019 și 2021, Copnova a traversat de mai multe ori frontiera de stat, aflându-se în același automobil cu soția lui Tudor Balițchi.

Cealaltă jumătate din SRL 7 Elements a fost transmisă către o companie bulgară Blues Energy Group. Fondatorul firmei bulgare și soția sa, Călin și Violina Corjan tot s-au regăsit în lista SIS.

Călin Corjan

Numele lui Călin Corjan apare într-un raport al Comitetului Consultativ Independent Anticorupție creat de Președinție. Studiul „REPUBLICA OFFSHOR” arată că… Călin Corjan ar fi înregistrat mai multe firme în Marea Britanie care au avut un rol-cheie în activitățile de spălare a banilor ce i-au implicat pe Vlad Plahotniuc, Veaceslav Platon, Ilan Șor și Vlad Filat. Corjan susține că informația din raport este neveridică și i-a acționat în judecată pe autori pentru defăimare. În prezent, dosarul este pe rolul instanței. Am încercat să luăm legătura cu Călin Corjan prin intermediul avocatului său. I-am transmis și în scris mai multe întrebări, dar nu am primit niciun răspuns.

În 2020, mama lui Balițchi a transmis acțiunile sale din 7 Elements către o companie rusă - Arling, iar Călin Corjan a vândut firma bulgară unui austriac.

În decembrie 2024, în timp ce 7 Elements se mai afla sub monitorizare, noii acționari au încercat transmiterea hotelului Turist în proprietatea firmelor din Rusia și Bulgaria. Autoritățile au blocat atunci tranzacția și au pus sechestru pe imobilele hotelului. Oamenii legii au motivat că hotelul este oferit la un preț derizoriu, de 580 de mii de dolari,  în timp ce doar valoarea cadastrală a clădirii și a terenului este de peste 40 de milioane de lei. Astfel „s-a încercat transferul proprietății hotelului Turist în favoarea unor dobânditori de bună-credință în interesul aceluiași beneficiar final Ilan Șor”, motiva SIS.

7 ELEMENTS și fosta administratoare Valentina Copnova au cerut în judecată anularea ordinului SIS pe motiv că nu ar avea nicio conexiune cu Șor.  

Alexandru Bot: „Este adevărat că anterior acest activ al hotelului Turist care aparține companiei 7 elemente era asociat lui Ilan Șor, dar din momentul în care au intervenit în cotele părți ale companiei noii proprietari nu prea înțeleg unde este legătura cauzală dintre activitatea foștilor și actualilor în condițiile în care această achiziție a fost într-adevăr una strategică pentru investitori care sunt dezvoltatori din domeniul hotelier cu renume internațional. Vorbim de o companie rusească, adevărat, dar și de o companie austriacă care intenționau să dezvolte acest activ sub marca Hilton sau eventual Mariot. Vorbesc din informațiile care au fost furnizate de clienții mei”.

Corjan, conectat la un imobil vândut de firma lui Plahotniuc

În prezent, pe rolul Judecătoriei Chișinău se află și un litigiu inițiat împotriva Agenției Servicii Publice de către Călin Corjan și compania REAL-IMMO 25. Aceasta este noua denumire a firmei Alfa Capital, fondată tot de Vedova Grup. Din 2016, Alfa Capital este proprietara unui imobil situat pe malul lacului din Parcul „Valea Trandafirilor”. L-a preluat de la Finpar Invest, beneficiarul căreia a fost Vlad Plahotniuc. Din 2021, clădirea se află sub sechestrul procurorilor.

Cădirea din Parcul Valea Trandafirilor/ sursa:rise.md

Paradox: Scoși din listă în ziua în care au pierdut în judecată 

Pe 10 iunie 2025, au pierdut însă procesul. În aceeași zi, din motive neclare, directorul SIS, Alexandru Musteață, a emis un ordin prin care i-a exclus din lista neagră pe Valentina Copnova, Violina Corjan și 7 Elements. Călin Corjan a rămas însă sub monitorizare.

Avocatul companiei 7 Elements ne-a dezvăluit că actualii proprietari ai hotelului Turist intenționau să inițieze un litigiu și în arbitrajul internațional. 

Alexandru Bot: „Altă echipă de avocați, nici eu nu știam despre ei, au inițiat un dialog cu SIS în vederea explicării faptului că acest activ este unul curat. Nu are afilieri cu Șor, Plahotniuc sau alte persoane vizate de această lege. În momentul în care s-au inițiat procedurile de arbitraj si partea moldovenească trebuia să prezinte anumite documente, exact în acea zi a fost decisă radierea din listă. Coincidență sau nu, nu știm, dar cert este paradoxul că, în ziua în care am pierdut litigiul, în aceeași zi am fost radiați din listă. Avem acest paradox unde instanța de judecată motivează cu lux de ampnunte cât de asociați noi suntem lui Șor, iar SIS-ul oponentul nostru spune că au decăzut circumstanțele de asociere. Și ca în cazul companiei Impecabil nu avem absolut nicio explicație de ce am fost excluși din acea listă. Acest proces, dar și toate la care am participat, ele practic s-au desfășurat în lipsa reprezentantului SIS care fie nu se prezenta la ședințe, fie invoca careva circumstanțe de concediu anual. Și această tactică de tergiversare a dosarelor este omniprezentă în toate dosarele cel puțin in care particip eu”.

După ce 7 Element a scăpat din colimatorul SIS, hotelul Turist a fost scos de sub sechestru. Iar în august 2025, firmele din Rusia și Bulgaria și-au înregistrat oficial dreptul de proprietate asupra hotelului.

Scoși de sub monitorizare apoi condamnați penal, dar fugiți din țară

În prima listă întocmită de SIS, s-au regăsit și  multe persoane care au lucrat în instituții publice din Orhei, conduse de echipa oligarhului fugar. SIS i-a scos de sub monitorizare, la fel ca și pe mai mulți oameni care au condus organizații teritoriale ale Partidului Șor. Anul trecut, câțiva dintre ei au fost condamnați la închisoare pentru finanțarea ilegală a partidului. Irina Dvorjanscaia, fosta președintă a organizației din Glodeni, condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare; Andrei Simacovici, președintele organizației din Ocnița, și Svetlana Panciuc, președinta organizației Edineț, condamnați la câte 4 ani de închisoare. Iar Olga Vlasenco, lidera organizației din Călărași, a primit 4 ani de închisoare dintre care doi cu suspendarea condiționată a pedepsei.După gratii a ajuns doar Andrei Simacovici. Ceilalți au fugit din R. Moldova.

Am cerut oficial de la SIS informații ce vizează fiecare caz în parte descris în investigația noastră. Instituția nu ne-a spus care au fost  motivele includerii și excluderii din lista neagră a fiecărui figurant. SIS a făcut doar o trimitere la lege: „Condițiile de excludere din liste sunt prevăzute la Art. 6, alin. (2) din Legea nr. 25/2016. Astfel legislația prevede mecanisme clare de revizuire a statutului persoanelor incluse în aceste liste. Excluderea se dispune de către SIS în următoarele circumstanțe: încetarea cauzelor și condițiilor factuale care au justificat includerea inițială sai survenirea unor circumstanțe obiective ce țin de interesele superioare ale statului”.


     

 

/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Dreptate pentru îngeri”: Cine răspunde de tragediile produse pe terenurile autorităților

Oamenii legii anunță că in urma perchezițiilor desfășurate ieri în cazul pregătirii asasinatelor mai multor persoane publice din Ucraina, au fost reținuți 11 suspecți, atât în țara vecină cât și în Moldova. 3 dintre aceștia au fost plasați azi în arest. /Premierul Alexandru Munteanu anunță un nou termen pentru darea în exploatare a liniei electrice Vulcănești - Chișinău. Potrivit lui, aceasta va deveni funcțională nu în martie, cum spunea Maia Sandu, ci în luna mai. /Ambasada Republicii Moldova din Iran avertizează cetățenii să evite călătoriile în statul islamic și să părăsească țara pe rute sigure, pe fondul riscurilor de securitate crescute.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Percheziții de amploare în Republica Moldova într-un caz ce vizează planuri ale serviciilor ruse de a lichida persoane publice din Ucraina. /Alertă sanitară. A fost întregistrat primul caz de variola maimuței în Republica Moldova. ANSP a demarat ancheta epidemiologică. /Oamenii legii anunță că au deconspirat o schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei în domeniul construcțiilor, arhitecturii și design-ului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul portocaliu de ninsori și viscol, intrat în vigoare aseară, a lăsat fără lumină mii de gospodării din sudul țării. A fost sistată circulația camioanelor pe mai multe șosele, iar zeci de autospeciale au fost antrenate la deszăpezirea drumurilor. .Nu există premise pentru scumpirea curentului electric, a declarat azi ministrul Energiei, la două zile după ce Premier Energy și FEE Nord a cerut majorarea tarifelor. .Negocierile de pace Rusia–Ucraina de la Geneva se încheie fără progrese, în timp ce atacurile aeriene rusești continuă. Liderul de la Kiev acuză Rusia că amână în mod deliberat progresul către un acord care să pună capăt războiului.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vlad Plahotniuc a fost adus forțat la Curtea Supremă de Justiție în dosarul „Kuliok”, dar a refuzat să dea declarații. La ședință a venit și Igor Dodon, însă cei doi nu s-au intersectat. /Locuitorii a câteva sate din raionul Soroca au avut parte de o dimineață de coșmar. O bubuitură puternică i-a băgat în sperieți. /Incendiu devastator în orașul Sîngerei. O casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări, iar proprietarul a ajuns la spital în stare gravă.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Se cere scumpirea luminei. Distribuitorii au solicitat autorităților să aprobe tarife majorate. Ce argumente se invocă și ce spun oamenii, vedeți imediat. /Iarna nu cedează! Mâine seară intră în vigoare un cod portocaliu de ninsori, lapoviță și vânt. Avertizarea este valabilă pe 80 la sută din teritoriul țării. /Şefa diplomaţiei europene declară statele UE nu sunt pregătite să ofere Ucrainei o dată concretă pentru aderarea la blocul comunitar, iar președintele Letoniei spune că nu ar fi corect ca Ucraina să adere înainte Republicii Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poliția a cedat, iar enoriașii au reușit să intre aseară în biserica de la Dereneu, unde e scandal deja de câteva săptămâni. Între timp, cele 6 persoane reținute acum două zile, printre care și primarul localității au fost eliberate. /Alexandru Harea a fost numit în funcția de director al SPPS, la trei luni de la demiterea lui Vasile Popa. Maia Sandu a semnat decretul aseară. /În aproape patru ani de război, peste două milioane de ucraineni au trecut prin Moldova, iar circa 140 de mii s-au stabilit temporar sau permanent. Bilanțul a fost făcut azi de Agenția ONU pentru Refugiați.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
ANRE a decis reducerea tarifului la căldură pentru locuitorii Chișinăului, dar și scumpirea agentului termic pentru orașul Bălți. /Nemulțumiți de activitatea unei Autogări pe care o numesc ilegală, zeci de transportatori au protestat azi în fața sediului ANTA. /Deși a venit azi la ședința la care urma să depună primele sale depoziții în dosarul fraudei bancare, Vlad Plahotniuc nu făcut declarații, invocând motive de boală. Audierea acestuia a fost amânată pentru luni.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Violențe în fața bisericii din Dereneu, raionul Călărași. Preoți și credincioși s-au luat la bătaie, aseară, cu polițiștii care le-au îngrădit accesul în lăcașul de cult, iar tensiunile au continuat și astăzi. /Vlad Plahotniuc va fi adus silit în instanță pentru a face declarații în dosarul Kuliok, în care Igor Dodon este acuzat de luare de mită. Fostul democrat urma să vină astăzi pentru a fi audiat, însă a refuzat să se prezinte. /Canada este marcată de unul dintre cele mai feroce atacuri armate din ultimii ani. O femeie a tras mai multe focuri într-o școală omorând nouă oameni. 27 au fost răniți.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Au început probleme la stațiile PECO Lukoil din Moldova. Deja de două zile, clienții rețelei de benzinării nu pot face plăți cu cardul, după ce două bănci au blocat conturile companiei. /Președinta Maia Sandu a avertizat, de Ziua Internațională a Siguranței pe Internet, asupra riscurilor online pentru copii, în contextul în care sunt discutate posibile restricții digitale pentru cei sub 16 ani. /Rușii rămân fără Telegram. Potrivit autorităților de la Kremlin, aplicația va fi blocată treptat începând cu ziua de astăzi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
La sfârșit de iarnă, Termoelectrica a cerut reducerea tarifului pentru căldura centralizată în Chișinău cu 330 de lei per Gcal, în timp ce la Bălți prețul la energia termică ar putea crește cu peste 230 de lei. /Lucrările de renovare a mansardei din Durlești bat pasul loc, așa cum primăria Chișinău nu a reușit nici acum să aloce ajutorul financiar oferit de Guvern. Ceban dă vina pe birocrație, în timp ce autoritățile locale spun că de vină este faptul că funcționăm în baza unui buget provizoriu. /Rusia a atacat cu rachete balistice regiunea Odesa, provocând distrugeri semnificative. Au fost vizate blocuri de locuit, iar o persoană a murit.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Codul galben de polei continuă să facă prăpăd pe întregul teritoriul țării. A fost sistată circulația camioanelor de mare tonaj, al transportului interurban, zeci de vehicule au derapat în șanțuri, iar salvatorii au tractat ambulanțele care nu au putut ajunge la pacienți. /Alertă de fraudă! Ministerul Muncii și Protecției Sociale avertizează cetățenii că un grup de escroci se dau drept reprezentanți ai programului „Ajutor la Contor” și solicită date personale și bancare. /O nouă tentativă de asasinare a unui oficial militar rus de rang înalt s-a produs la Moscova. Primul adjunct al șefului serviciilor de informaţii militare ruse a fost împușcat de mai multe ori, în această dimineață de o persoană necunoscută.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Ghețușul a revenit peste Moldova cu noi accidente, drumuri blocate și școli închise. În raionul Ialoveni ambulanțele nu au putut ajunge la victimele unui accident cu implicarea unui microbuz de rută și o mașină de pompieri. /Fostul democrat Vladimir Cebotari, martor în dosarul Kuliok, a declarat azi în instanță că în faimoasa sacoșă neagră pe care Plahotniuc i-a transmis-o lui Dodon erau peste 500 sute de mii de euro sau dolari. /Statul vrea să pună presiune pe prețul apartamentelor, analizând posibilitatea de a vinde dezvoltatorilor terenuri pentru construcții în suburbiile capitalei. Măsura vine pe fundalul căderii drastice a vânzărilor de locuințe.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Noile tarife la gaz intră de azi în vigoare după ce decizia ANRE a fost publicată în monitorul oficial. Între timp, Guvernul a anunțat că se opune anulării TVA-ului de 8% din facturi, invocând echilibrul bugetar. /În ciuda valului de critici, cabinetul de miniștri a aprobat astăzi absorbția Universității din Cahul de către UTM. /Primii martori în dosarul "Kuliok", în care fostul președinte Igor Dodon este învinuit de luare de mită au fost audiați astăzi la Curtea Supremă de Justiție. Dodon nu a venit la ședință.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Tragedie de nedescris la Strășeni. Un băiat de 14 ani a murit, iar o fetiță de 12 ani a fost transportată în stare extrem de gravă la spital, după ce un Mercedes i-a spulberat pe o trecere de pietoni. /Este oficial. Gazul se ieftinește cu 2 lei și 32 de bani, ceea ce înseamnă o reducere de aproximativ 14 la sută. ANRE a aprobat azi decizia, pe fondul scăderii prețului de achiziție și al devierilor pozitive acumulate de Energocom. /După ce a fost eliberat ieri din detenție, astăzi, fostul deputat PD, Vladimir Andronachi s-a ales cu o interdicție de a părăsi țara, afirmă Procuratura Anticorupție. Avocații lui dau asigurări că acesta se află în Republica Moldova.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Vladimir Andronachi a fost eliberat azi din detenție, după ce întâmplător, sau nu, procurorul care îi instrumentează cazul a depus prea târziu cererea pentru prelungirea mandatului de arest. /ANRE anunță că gazul se va ieftini cu peste doi și nu cu un leu și 50 de bani așa cum a cerut inițial Energocom. Decizia ar urma să fie aprobată în ședința de mâine. /Medicul-șef al Spitalului Raional Șoldănești a fost reținut pentru 72 de ore, fiind bănuit de luare de mită. Acesta este vizat într-un dosar de corupție privind eliberarea ilegală a certificatelor medicale pentru șoferi.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Gazul s-ar putea ieftini cu un leu și 50 de bani, după ce Energocom a cerut de la ANRE aprobarea unui tarif de 15 lei și 26 de bani. Opoziția consideră că prețul ar trebui să fie mai mic, iar o decizie finală va fi luată săptămâna viitoare. /Alertă falsă cu bombă la postul vamal Tudora. Activitatea punctului de trecere a fost suspendată timp de două ore, după ce în bagajul unui cetățean ucrainean a fost descoperit un obiect suspect, care s-a dovedit a fi inofensiv. /Rusia a suspendat temporar atacurile asupra rețelei energetice din Ucraina, în timp ce Kievul s-a angajat să nu vizeze rafinăriile rusești. Înțelegerea este valabilă până pe 1 februarie, când vor fi reluate negocierile de pace.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Nicanor Ciochină a fost reținut azi după ședința de judecată în dosarul în care este învinuit că a accidentat mortal un adolescent, într-un alt dosar în care este acuzat de tortură, tratament degradant sau inuman. /Lukoil-Moldova a cedat complexul petrolier de la aeroport în favoarea statului. Ministrul Energiei anunță că actele au fost semnate astăzi. /Doi vameși de la Giurgiulești au fost încătușați după ce au fost prinși că au cerut, în repetate rânduri mită de la transportatori.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Șapte vameși de la Leușeni și Cahul au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind bănuiți că ar fi cerut mită de la transportatori. /Aproape 20 mii de gospodării din peste 70 de localități rămân și astăzi în beznă, după ce mai mai multe fire electrice au cedat sub presiunea chiciurei. Cei mai afectați sunt consumatorii din nordul țării. /Atacurile rusești au ucis opt persoane în Ucraina și au rănite alte câteva zeci. Președintele Volodomir Zelenski califică atacurile drept „terorism” și cere intensificarea presiunii asupra Moscovei.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Condiții meteo extreme în Republica Moldova. Mai multe traseee naționale au fost închise din cauza poleiului care a blocat până și circulația camioanelor prin vămi. La Chișinău școlile rămân închise până la sfârșitul săptămânii. /Fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, a fost condamnat la opt ani de închisoare. Decizia magistraților a fost dictată în lipsa lui. /Un nou atac masiv al Rusiei în regiunea Odesa. Mai multe blocuri de locuit au fost distruse, peste 20 de persoane s-au ales cu diferite răni, iar sute au fost evacuate.
Știri cu Angela Gonța
Știri cu Angela Gonța
Poleiul și ghețușul a pus și astăzi stăpânire pe toate drumurile și trotuarele din țară. S-au produs mai multe accidente, sute de oameni au ajuns la spital cu fracturi, iar elevii de la mai multe școli din țară au rămas acasă. /PAS a mai rămas fără un deputat în Parlament. Anastasia Nichita renunță la mandat în favoarea carierei sale sportive. /ANSA a suspendat temporar importul de carne de pasăre din Ucraina, invocând riscuri legate de utilizarea unei substanțe interzise și controale insuficiente, în țara vecină

/VIDEO/ Flori în lacul înghețat și adrenalină: Scene inedite în timpul scăldatului la copcă
/VIDEO/ Flori în lacul înghețat și adrenalină: Scene inedite în timpul scăldatului la copcă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ion Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
/VIDEO/ Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ion Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?
/VIDEO/ Indexare mai mică la pensii în 2026: Premierul explică de ce creșterea se va simți mai clar
/VIDEO/ Indexare mai mică la pensii în 2026: Premierul explică de ce creșterea se va simți mai clar
/VIDEO/ Ministerul Culturii cheamă mitropoliile la consultări, după scandalul de la Dereneu: „Nu oferim preferință niciuneia”
/VIDEO/ Ministerul Culturii cheamă mitropoliile la consultări, după scandalul de la Dereneu: „Nu oferim preferință niciuneia”
/VIDEO/ „Jale mare”: Drumuri pline de gropi în Moldova. Haos, mașini avariate, scuze oficiale și explicații târzii
/VIDEO/ „Jale mare”: Drumuri pline de gropi în Moldova. Haos, mașini avariate, scuze oficiale și explicații târzii

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2026 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.