Ion Malanciuc a fost desemnat judecător la Curtea Constituțională de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Candidatura sa a fost susținută cu 11 voturi „pentru” în cadrul ședinței de astăzi.
Magistratul a fost singura persoană care a depus cerere la CSM pentru funcția în cauză. Decizia poate fi contestată la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) în termen de 30 de zile.
„Sper că activitatea mea nu o să vă dezamăgească”, a declarat în plen Malanciuc după procedura de votare.
Noul judecător desemnat de către CSM, activează în domeniul justiției din 2002, de când a primit licența de avocat. În perioada 2000-2018 a fost lector la Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul Catedrei Drept Civil. Între februarie - decembrie 2011 a fost consilier în Cabinetul Ministrului Justiției. Iar în prezent ocupă funcția de judecător la Judecătoria Criuleni, sediul Dubăsari. Iar din 2023 a fost transferat temporar la Curtea Supremă de Justiție.
TV8.md amintește că recent, prim-ministrul Dorin Recean a anunțat că-i va numi la CC pe actuala președintă a Curții Constituționale, Domnica Manole, și fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco.
Iar Igor Grosu a declarat că Parlamentul îi va înainta pe Liuba Șova și Nicolae Roșca pentru un nou mandat la CC.
Menționăm că judecătorii Curții Constituționale sunt numiți pentru un mandat de 6 ani, sunt independenți și se supun doar Constituției. Mandatul actual al membrilor CC expiră la 16 august.





























































