Un nou grup de soldați ucraineni eliberați din captivitatea rusă, a fost adus acasă. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, transmite The Kyiv Independent.
„Astăzi, se întorc acasă militari ai Forțelor Armate, ai Gărzii Naționale și ai Serviciului de Grăniceri”, a declarat Zelenski, fără a preciza numărul acestora. Cel mai în vârstă dintre cei eliberați are 62 de ani, iar cel mai tânăr - 24 de ani.
Schimbul are loc după alte cinci acțiuni similare desfășurate în ultimele săptămâni, în conformitate cu acordurile încheiate între Kiev și Moscova în cadrul celei de-a doua runde de negocieri de pace de la Istanbul, din 2 iunie. Deși nu s-a realizat niciun progres politic major, ambele părți au convenit asupra unui schimb etapizat de prizonieri și a repatrierii trupurilor neînsuflețite ale soldaților căzuți. Ca parte a acestui acord, Rusia s-a angajat să returneze corpurile a până la 6.000 de militari și cetățeni ucraineni.
În rezultat, Moscova a predat 6.057 de trupuri Ucrainei în mai multe etape în ultimele zile. Președintele Volodimir Zelenski a declarat ulterior că autoritățile ucrainene au confirmat că cel puțin 20 dintre trupurile returnate de Rusia ca fiind ucrainene erau, de fapt, soldați ruși.
Potrivit lui Zelenski, Moscova folosește această tactică ca mijloc de manipulare pentru a ascunde amploarea pierderilor sale militare de opinia publică.
Acordurile din 2 iunie au fost încheiate după cel mai mare schimb de prizonieri de război de până acum, la sfârșitul lunii mai, când 1.000 de prizonieri au fost schimbați de fiecare parte.
Ucraina a cerut în repetate rânduri un schimb de prizonieri în format „toți pentru toți”, însă Rusia continuă să respingă această propunere.
TV8.md amintește că săptămâna trecută, Ucraina a adus acasă un nou grup de prizonieri de război eliberați din captivitatea rusă. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la doar o zi după un alt schimb similar.





































































