Ce înseamnă libertatea atunci când lumea ta se cufundă în întuneric? Pentru Ion Basoc, următorul personaj al campaniei aniversare TV8, răspunsul a venit prin luptă, curaj și disciplină. Ș-ia pierdut vederea, dar a câștigat claritatea interioară. În întuneric, a descoperit lumină. Prin sport, a învins frica, durerea și neputința - și a devenit liber. Liber să lupte. Liber să viseze.
„Libertatea este a putea să te învingi pe sine, de a te putea înțelege. Ca să poți să fii liber, ai nevoie de foarte multă răbdare, foarte multă responsabilitate”, a spus judocanul paralimpic, Ion Basoc.
Avea doar 19 ani când viața lui și-a schimbat radical cursul și l-a adus în întuneric. Din motive inexplicabile, treptat, tânărul și-a pierdut în totalitate vederea, fiind mai apoi diagnosticat cu atrofie a nervului optic. Aflat într-un șoc emoțional imens, s-a refugiat în sport, iar asta l-a făcut să înțeleagă că deși este orb, acum vede lumea și pe el însăși, mai clar decât oricând.
„Viața în calitate de sportiv, este a doua viață pentru mine. Până a face sport, era o viață, ca la orice persoană ce este dornică să lucreze, să poată câștiga un ban, în țara lui natală. Eram un băiat obișnuit, ce nu își imagina că va fi în viitor în lumea sportului”, a spus judocanul paralimpic, Ion Basoc.
Sportul i-a schimbat radical percepția asupra vieții și i-a format caracterul care îl definește astăzi ca om.
„A fost o cale de deschidere, anume a sufletului, acum sunt o persoană cu mult mai deschisă, decât eram anterior. Iar faptul că mereu sunt pozitiv și cu zâmbetul pe față, mă bucură, pentru că sunt într-o mare comunitate a judo-ului. Deoarece, sportul este caracter și disciplină, este în primul rând curaj, și responsabilitate”.
Iar rezultatele efortului depus nu au întârziat să apară.
„Prima medalie a fost la Grand Prix în Kazahstan, în 2022, a fost un bronz. A fost prima mea ridicare pe piedestal, la acel moment nici nu îți dai seama ce ai făcut, realizezi doar că ai primit bronzul, ai făcut o poză și ai luat prima medalie la Grand Prix într-o țară străină. A fost un moment de relaxare, că în sfârșit totul se termină, ce a fost până la asta. Devii mai liber. Ești mai liber să-ți deschizi sufletul față de judo”.
În 2024, Ion Basoc a revenit acasă cu medalia de argint și cu titlul de vicecampion al Jocurilor Paralimpice de la Paris, pe care Republica Moldova nu l-a mai deținut vreodată.
Ion Basoc a devenit vicecampion mondial la para judo, după ce a câștigat medalia de argint la Campionatul Mondial. Competiția s-a desfășurat în orașul Astana, Kazahstan. Deficiența de care suferă, l-a făcut să se simtă captiv de la început, dar a înțeles la scurt timp că anume asta l-a făcut să-și recâștige libertatea.
„Mi-am recăpătat libertatea prin dorința de a face sport. Vă recomand tuturor, dacă aveți o oarecare pasiune să o puteți duce până la capăt, iar atunci vă veți putea simți liberi”, a subliniat judocanul paralimpic, Ion Basoc.