Pentru unii, libertatea înseamnă alegeri. Pentru ultimul personaj din cadrul campaniei aniversare TV8, înseamnă supraviețuire. În anii 2000, când porțile Europei erau închise pentru moldoveni, Svetlana Cihan și-a riscat viața pentru o fărâmă de speranță. A trecut munți, râuri și frici – doar ca să-și poată construi un viitor. Astăzi, când moldovenii pot circula liber, ea privește înapoi cu recunoștință și durere. Pentru că știe: libertatea nu vine pe gratis – uneori o plătești cu ani de dor, de tăcere și de frică.
„Libertatea pentru mine este să mă deplasez liber, să circul liber, să mă simt liber, să nu stau încordată, să nu am senzația de fugar, că cineva mă pândește, iată asta pentru mine e libertatea”, a spus emigranta Svetlana Cihan.
Svetlana Cihan și soțul ei se numără printre miile de moldoveni care, în anii 2000, au ales calea străinătății. Împinși de lipsuri financiare acute și de gândul la viitorul unicului lor copil, cei doi soți, au pornit în anul 2006 în căutarea unui trai mai bun. Accesul în UE era limitat, în acele vremuri, așa că au fost nevoiți să aleagă cea mai dificilă și riscantă cale de a ajunge în Italia- cea ilegală. Cu câteva mii de euro împrumutați, în buzunar, și cu riscul de a fi prinși și arestați, au călătorit ascunși prin vagoane de tren sau prin camioane, traversând pe jos râuri și munți.
„Era noaptea, la ora 11, am trecut râul. Însă problema mea nu era apa, problema mea era muntele, era un munte atât de fioros, și vă dați seama, noi numai am ieșit din apa aia, am început să ridicăm muntele, eu eram atât de obosită, încât nu mai voiam să merg. Îi spuneam soțului, lasă-mă aici, tu du-te mai departe, el îmi spunea cum să te las”.
După un drum anevoios de 10 zile, au ajuns la destinație, dar frica a continuat să-i urmărească peste tot. Fără acte, trăiau în umbră, cu teama constantă de a fi descoperiți.
„Neavând acte, pentru noi era un stres de nu vă pot reda. Noi nu ieșeam din casă, practic numai ne deplasam la muncă. Ne străduiam seara să nu ieșim. Îmi aduc aminte cum soțul trebuia să meargă la muncă din Brescia, trebuind să parcurgă cca 30 de km cu autocarul. El însă mergea cu bicicleta, iar într-o dimineață ajungând cu bicicleta, în scopul de a lua autobuzul și a pleca la muncă, a văzut poliția. În acel moment a luat bicicleta și a plecat până la următoarea stație ca să nu fie prins de poliție”.
În pofida tuturor greutăților, a continuat să muncească pentru a întoarce datoriile, dar cea mai grea povară a fost dorul de casă și de copilul pe care nu la văzut mai bine de 2 ani.
„Doi ani și două luni, eu nu mi-am văzut copilul. Nu era Viber, nu era Whatsapp, era doar skype. El mergea în centrul orașului ca să vorbesc și să-l văd, eu nu lam văzut 2 ani și două luni...” ,își amintește emigranta Svetlana Cihan.
Gustul dulce al libertății l-a simțit abia în 2008, când a reușit să-și legalizeze șederea în Italia, ca ani mai târziu, să obțină și cetățenia italiană. Privind în urmă, Svetlana știe că a plătit un preț greu pentru libertate. Iar astăzi, când moldovenii pot călători fără vize în UE, trăiește cu o „invidie albă” și o bucurie sinceră.
„Pasul ăsta pe care ni l-au oferit, de a circula liber este un plus pentru țara noastră. Asta ne dă o șansă la o perspectivă pentru a ne putea deplasa la cetățenii noștrii, să nu stăm încordați, să nu stăm cu frica, dacă vom fi prinși, vom fi întorși înapoi. Asta e un plus, fiindcă nu se cheltuie banii, pe care i-am cheltuit noi, pe care i-am investit, noi doi ani am lucrat pentru a întoarce datoriile, doi ani...eu mă bucur că a fost luată decizia ca lumea să poată circula liber, să avem libertate, să fim liberi, spre Europa”, a spus emigranta Svetlana Cihan.
