TV8 aniversează astăzi, 29 iunie, 8 ani de activitate – 8 ani de jurnalism liber, onest și curajos. Cu această ocazie, am lansat campania aniversară „Libertatea are nume”, care include emisiuni speciale, materiale exclusive, interviuri cu jurnaliști și eroi ai campaniei.
În acești 8 ani, TV8 a devenit mai mult decât o televiziune: o voce pentru societate și un partener de încredere în lupta pentru adevăr, justiție și drepturile omului. Am fost alături de oameni în momente-cheie, am pus întrebări incomode și am dat voce celor care nu sunt auziți.
În acest an, vom oferi pentru prima dată Trofeul Libertății – o distincție simbolică pentru cei care, prin acțiunile și curajul lor, au contribuit la apărarea valorilor democratice și a libertății de exprimare.
Vara aceasta, TV8 nu celebrează doar o aniversare, ci reafirmă o misiune: aceea de a demonstra că „Libertatea are nume”.
Mulțumim mult telespectatorilor și cititorilor care urmăresc zilnic TV8 și tv8.md! Împreună, dăm sens libertății și construim un viitor mai bun!




























































