Un bărbat de 41 de ani a fost reținut la Bălți, după ce ar fi vândut un permis de conducere moldovenesc fals, cu 350 de euro. Tranzacția a fost supravegheată de oamenii legii, care au publicat unele fragmente din discuții.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, reținerea face parte dintr-o anchetă extinsă care vizează o rețea ce fabrica și comercializa documente false, inclusiv cărți de identitate românești și buletine moldovenești.
În urma perchezițiilor efectuate la Chișinău și Bălți, anchetatorii au găsit mai multe acte cu semne clare de falsificare – printre acestea, șapte cărți de identitate românești și un permis de conducere fals moldovenesc.
Unii membri ai rețelei și-ar fi recunoscut deja implicarea, în timp ce cercetările continuă pentru a stabili întreaga amploare a activităților ilegale.




































