Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1224: Atac în Rusia, vestea lui Zelenski și negarea Kremlinului. ISW: „Moscova și-a accelerat înaintarea”

01 iulie 2025, ora 23:49

Rusia a ocupat în întregime regiunea Lugansk din estul Ucrainei, au anunţat luni autorităţile instalate de Moscova, conform dpa, potrivit Agerpres. Guvernatorul rus al regiunii, Leonid Pasecinik, a declarat luni la televiziunea de stat din Rusia că raportul privind încheierea cuceririi sosise de două zile. Paradoxal, este pentru a doua oară când cucerirea totală a Lugansk este anunțată de ruși. Deocamdată, Kievul nu a confirmat. 

„Putin nu invadează doar Ucraina”. Trei foști ambasadori ai Statelor Unite în România, Mark Gitenstein (2009–2012), Adrian Zuckerman (2019–2021) și Jim Rosapepe (1998–2001), trag un semnal de alarmă într-o analiză Politico, susținând că președintele rus Vladimir Putin a încercat în 2024 să intervină masiv în alegerile prezidențiale din România printr-o campanie digitală de manipulare și dezinformare.

UPDATE Ministrul israelian de externe Gideon Saar a inclus marți Rusia, China și Coreea de Nord într-o „axă autoritară” care oferă sprijin „axei radicale a terorismului” condusă de Iran, relatează agenția de presă EFE, citată de Agerpres. .

UPDATE Scena fără precedent din Biroul Oval, din 28 februarie anul curent, i-a convins pe actualul cancelar german, Friedrich Merz, și pe predecesorul său, Olaf Scholz - care avea să dețină funcția încă două luni după victoria lui Merz - că SUA sunt pe cale să abandoneze nu doar Ucraina în fața Rusiei, ci întreaga Alianță Nord-Atlantică, scrie Politico într-un amplu material pe site-ul său.

UPDATE Curtea Penală Internațională (CPI) a declarat că a fost ținta unui atac cibernetic „sofisticat și țintit” în timp ce liderii NATO se aflau la Haga pentru un summit săptămâna trecută, scrie Politico.  „Se efectuează o analiză a impactului la nivelul întregii Curți și se iau deja măsuri pentru a atenua efectele incidentului”, a declarat Curtea într-un comunicat luni.

UPDATE Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marţi că reflecţia asupra unei eventuale descurajări nucleare europene se înscrie într-o perspectivă foarte îndepărtată, astfel încât prioritară ar trebuie să fie menţinerea angajamentului american faţă de apărarea Europei, scrie Digi24.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat marţi semnarea documentelor de ratificare pentru înfiinţarea Tribunalului Special pentru Crima de Agresiune împotriva Ucrainei, în urma acordului încheiat cu Consiliul Europei, informează The Kyiv Independent. Crima de agresiune este definită ca utilizarea ilegală a forţei de către un stat împotriva altuia, dar nu poate fi investigată de Curtea Penală Internaţională, din cauza limitărilor de jurisdicţie. Tribunalul special este conceput pentru a acoperi această lacună juridică.

UPDATE Vadim Alferov, un actor apreciat în Rusia, a fost ucis în războiul dintre Rusia și Ucraina, în apropiere de Kursk. Trupul său a fost identificat abia după câteva luni după ce a fost dat dispărut, notează Adevărul.

UPDATE Timur Ivanov, fostul ministru adjunct al Apărării din Rusia, a fost condamnat marți la 13 ani de închisoare pentru delapidare și spălare de bani, într-un dosar de corupție de amploare care a scos la iveală probleme sistemice în armata rusă. Conform AP, fostul ministru adjunct al Apărării, Timur Ivanov, a fost găsit vinovat de delapidare și spălare de bani și a primit o pedeapsă de 13 ani de închisoare, scrie Mediafax.

UPDATE O navă care transporta aproximativ 1 milion de barili de petrol a suferit o explozie inexplicabilă în apropiere de coasta Libiei, la scurt timp după o escală într-un port din Rusia, potrivit Bloomberg. Compania de consultanță în riscuri maritime Vanguard Tech susține că, de la începutul anului, alte patru nave care făcuseră recent escală în porturi rusești au fost avariate de explozii, notează Digi24.

UPDATE Kremlinul a respins marţi obiecțiile trimisului special al preşedintelui american Donald Trump pentru Ucraina, Keith Kellog, potrivit căruia Rusia trage de timp în privinţa negocierilor de pace. Moscova a susţinut, în schimb, că respectă toate înțelegerile convenite până în prezent în cadrul discuțiilor, relatează Reuters. Emisarul principal al lui Trump pentru Ucraina a declarat luni că "Rusia nu poate continua să tragă de timp şi în acelaşi timp să bombardeze obiective civile în Ucraina".

UPDATE România intră în planul NATO care prevede construirea de autostrăzi cu bani de la Apărare, pentru a asigura mobilizarea rapidă a tancurilor și blindatelor în cazul unui conflict. Alianța vrea ca toate statele membre să fie conectate prin șosele de mare viteză, care să permită deplasarea rapidă a tehnicii militare, potrivit Digi24. România va construi autostrăzi cu fonduri alocate Apărării, aliniindu-se planului NATO de a crea coridoare rapide pentru mobilizarea blindatelor în caz de război. Noile trasee, stabilite de alianță, traversează țara de la vest la est și de la nord la sud.

UPDATE Securitatea Europei, problema spinoasă a Groenlandei, dar și războiul comercial cu Donald Trump, iată dosarele deloc ușoare care-i revin acum pentru șase luni președinției europene deținute de la 1 iulie de Danemarca. Intre timp, soarta europeană Ucrainei și a Moldovei rămâne neclară, notează RFI.

UPDATE Ucraina a anunţat marţi că a lovit o fabrică ce produce "sisteme de apărare antiaeriană şi drone" în oraşul rus Ijevsk, situat la peste 1.000 de kilometri de graniţa sa, un atac care s-a soldat cu morţi şi răniţi, potrivit autorităţilor locale, relatează AFP. Vizată de sancțiuni internaționale, uzina Kupol din Ijevsk (Republica Udmurtia) produce sisteme de apărare aeriană Tor și Osa, precum și drone de atac Harpy, care sunt folosite de armata rusă în războiul din Ucraina.

UPDATE Trupele rusești au preluat controlul asupra unuia dintre cele mai valoroase zăcăminte de litiu din Ucraina, în apropierea satului Șevcenko, din regiunea Donețk, în contextul în care Rusia își intensifică ofensiva de vară, scrie The Kyiv Independent.

UPDATE Armata rusă a realizat luna trecută cele mai mari progrese ale sale pe teritoriul ucrainean după noiembrie anul trecut şi şi-a accelerat înaintarea pentru a treia lună consecutiv, scrie Agerpres, care citează date ale grupului de reflecție american ISW, Institutul pentru Studiul Războiului.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin vizează cucerirea orașului Odesa într-o mișcare strategică ce urmărește izolarea Ucrainei de Marea Neagră. Potrivit Financial Times, Kremlinul consideră Odesa un „oraș istoric rusesc” și plănuiește extinderea ofensivei spre granițele cu Moldova, notează NewsWeek. Planurile Moscovei au fost confirmate și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a avertizat că forțele ruse au ca obiectiv nu doar cucerirea Odesei, ci și a orașului Nikolaiv, cu scopul de a avansa până la granițele cu Republica Moldova și România.

UPDATE Transnistria primește zilnic până la 900 de metri cubi de gaze naturale, cantitate insuficientă pentru regiunea separatistă, lăsată fără resurse energetice de la începutul acestui an de Moscova, a afirmat pentru „Adevărul” Alexandru Slusari, membru al consiliului de administrație al companiei Energocom. Conform lui Alexandru Slusari, cantitatea actuală este mult mai mică față de cea primită în ultima săptămână, fiind vorba de 2,6 milioane de metri cubi zilnic.

UPDATE Prim-ministrul Sloveniei, liberalul Robert Golob, a declarat că ţara sa s-a angajat să crească cheltuielile pentru apărare la doar 2% din PIB în acest an şi va aloca 3% până în 2030, în pofida acordului recent al statelor membre NATO de a stabili un obiectiv de 5% până în 2035, informează marţi EFE, transmite Agerpres.

UPDATE Premierul Denis Șmihal a anunţat, marţi, că Ucraina a primit 500 de milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional, ca parte a celei de-a noua tranșe acordate Kievului. Potrivit lui Şmihal, fondurile vor fi folosite pentru a acoperi nevoile bugetare prioritare.

UPDATE Danemarca preia marţi preşedinţia Uniunii Europene, având ca prioritate securitatea continentului şi, în special, accelerarea creşterii cheltuielilor decisă recent în cadrul NATO, scrie AFP. „Este clar definit faptul că securitatea este prioritatea principală”, a declarat premierul Mette Frederiksen într-un interviu acordat cotidianului danez Politiken, publicat duminică.

UPDATE O serie de explozii la bazele aeriene din adâncul Rusiei, pe 1 iunie 2025, au reprezentat un șoc pentru strategii militari de la Moscova. Atacul ucrainean asupra capacității strategice de bombardament a Rusiei ar putea, de asemenea, să răstoarne regulile tradiționale ale războiului: acesta oferă armatei mai mici un model pentru a contracara capacitatea unei națiuni mai mari de a lansa atacuri aeriene din spatele liniilor frontului, scrie în The Conversation Benjamin Jensen, profesor de studii strategice la Marine Corps University School of Advanced Warfighting, citat de Digi24.

UPDATE Comandamentul Forțelor Aeriene ucrainene nu a comentat atacurile, din motive operaționale. Potrivit estimărilor presei occidentale, în dotarea Ucrainei mai există aproximativ 40 de rachete ATACMS (americane) și un număr necunoscut de Storm Shadow sau Scalp.

UPDATE Șeful diplomației chineze a început luni un turneu în Europa, destinat — potrivit Beijingului — transformării relațiilor chino-europene într-un pol de „stabilitate” în fața Statelor Unite și a unei lumi marcate de tulburări majore, scrie RFI.

UPDATE Polonia va introduce controale temporare la frontierele sale cu Germania şi Lituania începând din 7 iulie, a anunţat marţi premierul Donald Tusk, care urmează exemplul mai multor alte ţări din Uniunea Europeană care au reintrodus controalele la frontieră pentru a stopa migraţia ilegală, relatează Reuters.

UPDATE Atacul Kievului a fost masiv, iar alarmele antiaeriene au sunat în repetate rânduri în Sevastopol. Locuitorii au raportat explozii sau zgomote produse de lansarea unor rachete. De asemenea, podul Kerci a fost temporar închis traficului. Unul dintre atacurile filmate a fost surprins în regiunea Herson, de unde s-au ridicat avioanele ucrainene. Rachetele au fost văzute îndreptându-se către Dzhankoi (Crimeea de Nord), Novoshakhtinsk (regiunea Rostov) și chiar în direcția orașului Ahthubinsk, din regiunea Astrahan, Rusia. „S-a auzit un vuiet puternic în Novoolexiivka, lângă granița Crimeei. Racheta zbura spre peninsulă”, relatează canalul „Crimean Wind”, potrivit Libertatea.

UPDATE În spațiul public au apărut informații potrivit cărora unele dintre țintele atacate ar fi fost lovite și cu rachete Taurus, de fabricație germană. Acest lucru nu a fost confirmat oficial, dar presa rusă a menționat prezența unor astfel de proiectile în zona Rostov. Germania nu a trimis, cel puțin oficial, rachete Taurus Ucrainei, deși la un moment dat acest lucru a fost luat în calcul, notează Libertatea.

UPDATE În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie, nouă avioane de luptă ucrainene au lansat rachete de tip Storm Shadow către mai multe regiuni-cheie aflate sub control rusesc: Crimeea ocupată, estul Ucrainei și chiar orașe din Rusia propriu-zisă, anunță publicația Focus.ua. Țintele au inclus orașul Donețk, gara din Yasinuvata, un combinat metalurgic, precum și regiuni din apropierea Rostovului și a poligonului balistic Kapustin Yar, aflat la peste 600 km de linia frontului.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski anunţă că producţia internă de drone a ţării va fi intensificată, el arătând că va discuta cu partenerii, despre investiții, iar prioritatea o reprezintă dronele interceptoare şi dronele de atac cu rază lungă de acţiune, scrie RFI.

UPDATE Militari ruși mutilați sau grav răniți, cu schije în corp, fără ochi, brațe ori picioare, sunt forțați să se întoarcă pe frontul din Ucraina. În ciuda stării lor de sănătate, autoritățile militare refuză să-i demobilizeze.

UPDATE Vladimir Putin a semnat un decret prin care extinde clasificarea informațiilor confidențiale la o gamă largă de date economice și industriale, în special cele legate de sectorul apărării, infrastructurile critice și cooperarea internațională. Măsura vizează împiedicarea scurgerii de date sensibile către străinătate, în special către serviciile de informații străine, dar rezultatul concret este că tot mai multe sectoare strategice dispar de pe radarul opiniei publice ruse, conform Il Messaggero.

UPDATE Autopsiile efectuate la Baku în cazul a doi bărbaţi azeri care au murit săptămâna trecută după ce au fost arestaţi de poliţia rusă arată că au fost bătuţi până la moarte, a declarat marţi un medic legist de la Ministerul azer al Sănătăţii, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.

UPDATE Tensiunile dintre Moscova și Baku ating un nou prag critic după ce, luni, autoritățile azere au descins în sediul agenției ruse de presă Sputnik Azerbaijan, într-un gest care semnalează răcirea ireversibilă a relațiilor dintre cele două state post-sovietice.

UPDATE Doi angajați de la sediul agenției ruse „Sputnik-Azerbaidjan” din Baku au fost reținuți, fiind bănuiți că ar fi agenți ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB). Potrivit The Moscow Time, cei doi lucrau sub acoperire în redacție. Operațiunea a avut loc în cursul zilei, când poliția a înconjurat clădirea agenției și a convocat la fața locului toți angajații care nu se aflau la birou în acel moment. Ministerul de Interne din Azerbaidjan a confirmat acțiunea, descriind-o drept „o operațiune în desfășurare”, fără a oferi deocamdată detalii suplimentare.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1223: Atac în valuri și vizită secretă. Germania îl acuză pe Putin, iar Rusia îi răspunde lui Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1222: Punct fierbinte. Rusia lansează cel mai masiv atac aerian, deși Putin se declară gata de negocieri
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”
/VIDEO/ Oferte de Revelion 2025 în Moldova: Cum te poți distra cu și fără bani de Anul Nou
/VIDEO/ Oferte de Revelion 2025 în Moldova: Cum te poți distra cu și fără bani de Anul Nou
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
Moratoriu pentru fermierii afectați de secetă? Proiectul, votat în prima lectură de 88 de deputați
Moratoriu pentru fermierii afectați de secetă? Proiectul, votat în prima lectură de 88 de deputați

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”

19 decembrie 2025, ora 13:49

Postul vamal Palanca și-a sistat activitatea, iar cel de la Tudora asigură traficul doar celor porniți la Belgorod-Dnestrovsk, urmare a unor noi atacuri cu drone rusești asupra podului de peste Nistru de la Maiaki.  Totodată, un raport publicat la Moscova trezește îngrijorări privind pregătirea unei posibile invazii în Moldova. Retorica oficială a Moscovei utilizează argumente aproape identice cu cele care au precedat invazia Ucrainei în 2022.

Vladimir Putin răspunde la întrebările rușilor în timp ce emisarul său, Kirill Dimitriev și o delegație ucraineană se deplasează în SUA pentru negocieri separate cu americanii. În paralel, Moscova a anunțat cel mai recent schimb al soldaților căzuți în război cu partea ucraineană. Astfel, Rusia a precizat că a predat Ucrainei rămășițele a 1.000 de soldați și a primit 26 de cadavre. Rusia și-a întețit operațiunile de spionaj asupra Occidentului și folosește tactici tot mai curajoase, potrivit unei anchete realizate de CNN. Totodată, Moscova ironizează Comisia Europeană după eșecul în demersul activelor rusești înghețate, iar Vladimir Putin amenință cu „consecințe grave”, dacă Europa ar trimite banii Rusiei către Ucraina.

UPDATE Observatorul militar al serviciului rus al BBC, Pavel Aksionov, a arătat că o parte din afirmațiile liderului de la Kremlin nu sunt confirmate de realitatea din teren. Putin a afirmat că orașul Siversk ar fi fost deja luat de armata rusă și că acest lucru deschide drumul pentru înaintarea spre vest, Kupiansk ar fi trecut integral sub control rusesc, forțele ruse ar fi preluat 50% din Huliaipole, iar Rusia ar deține controlul deplin asupra Vovceansk. În realitate, luptele continuă în Kupiansk, iar o parte din trupele ruse ar fi încercuite. Se dau lupte și în celelalte localități menționate, menționează Aksionov, potrivit Spotmedia.

UPDATE Rusia a lansat 160 de drone în timpul nopții. Apărarea aeriană a doborât sau bruiat 108 drone în sudul și estul Ucrainei, a comunicat dimineață Comandamentul Forțelor Aeriene al Ucrainei. 47 de drone au lovit în 23 de locuri, scrie Spotmedia.

UPDATE Lumea paralelă prezentată de Vladimir Putin rușilor la conferința sa: Ucraina a atacat prima; Zelenski nu a fost în Kupiansk, iar Kievul nu vrea să oprească războiul, scrie Digi24.

UPDATE Rusia și Belarus au transmis un mesaj direct Uniunii Europene, chiar în timp ce la Bruxelles se discuta despre utilizarea activelor rusești înghețate. Aleksandr Lukașenko a anunțat desfășurarea rachetei Oreșnik, capabilă să care încărcături nucleare, în Belarus. Racheta Oreșnik, lăudată frecvent de oficialii ruși, a fost folosită pentru prima dată în noiembrie 2024 împotriva unei fabrici de armament din Dnipro, Ucraina. Cu toate acestea, analiza ulterioară a resturilor a sugerat că este doar o modificare a unui model existent, conform televiziunii germane NTV.

UPDATE Președintele SUA, Donald Trump, speră ca Ucraina „să se miște rapid” în contextul eforturilor diplomatice pentru încheierea războiului declanșat de Rusia, reluând ideea că Moscova ar fi deschisă unui acord de pace – o convingere exprimată frecvent de Trump, dar care nu a fost confirmată până acum de fapte, scrie Spotmedia.

UPDATE Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat vineri că va fi „din nou util” pentru el şi pentru europeni să discute cu omologul său rus, Vladimir Putin, în urma eforturilor actuale ale SUA de a pune capăt războiului din Ucraina, scrie AFP.

UPDATE David Arakhamia, liderul partidului „Slujitorul Poporului”, principalul partid aflat la putere în Ucraina, a declarat că „nu există nicio posibilitate” pentru un „bun acord de pace cu Rusia”, conform Mediafax. „Înțelegem că toți cei care gândesc - deși sunt mulți care încă mai cred că ar trebui să insistăm asupra unor condiții fantastice ale acordului- că acesta (n.r. - acordul) va fi slab, fie foarte slab, fie nu va exista niciun acord”, a declarat David Arakhamia, în cadrul conferinței „Ucraina și lumea în 2026”, conferință organizată la Kiev, potrivit Interfax Ukraine.

UPDATE Vladimir Putin l-a ironizat pe Volodimir Zelenski. „Este un artist — și unul destul de talentat. Spun asta fără nicio ironie. Știm asta din filmele lui”, a spus Putin despre înregistrarea video pe care președintele Ucrainei a făcut-o la intrarea în Kupiansk pentru a demonstra că orașul nu a fost ocupat de ruși. „De ce să stai la intrare? Intră în casă”, a adăugat el, susținând că orașul e sub controlul Rusiei, scrie Spotmedia.

UPDATE În contextul intensificării propagandei ruse, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a transmis un mesaj ferm liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, afirmând că „istoria nu se repetă” și că imperiile nu pot fi reîncarnate, indiferent dacă este vorba despre un imperiu țarist sau despre fosta Uniune Sovietică. „Istoria nu se repetă, încercare de a reîncarna imperiul, pentru că asta se observă din politica lui de a restabili imperiul – fie că e țarist, fie că e URSS –, nu poți să faci lucrul acesta, iar ceea ce face el este crimă”, a declarat președintele Parlamentului, potrivit Moldpres. Șeful Legislativului de la Chișinău a avertizat, de asemenea, cetățenii moldoveni aflați pe teritoriul Federației Ruse să dea dovadă de maximă prudență, existând riscul ca aceștia să fie înrolați în armata rusă și obligați să lupte împotriva Ucrainei.

UPDATE Un raport publicat de Ministerul de Externe de la Moscova, în care apar termeni precum “denazificare” sau “regim totalitar”, trezește îngrijorări la Chișinău, după ce autoritățile ruse au comparat situația din Republica Moldova cu cea din Ucraina, scrie Antena3. Documentul rescrie istoria Republicii Moldova, fiind o copie la indigo a temelor pe care Vladimir Putin le-a folosit în contextul războiului din Ucraina: nu există un stat independent al Republicii Moldova, fiindcă moldovenii au o legătură cu poporul rus, statul moldovenesc este o construcţie artificială, iar conducerea asigurată de Maia Sandu are în spate un plan occidental antirusesc. Documentul amintește de scandalosul eseu al lui Vladimir Putin din 2021 care a precedat aproape programatic invazia din Ucraina. Vorbind atunci "Despre unitatea istorică a ruşilor şi ucrainenilor", Putin neaga legitimitatea întregii clase politice din Ucraina, reiterând ideea că populaţia Ucrainei este una iar conducerea ucraineană este alta.

UPDATE Vladimir Putin i-a spus jurnalistului NBC News Keir Simmons că „mingea este în întregime în terenul” Ucrainei și a Occidentului în negocierile de pace, în timp ce a lăudat eforturile „serioase” și „sincere” ale președintelui Trump de a pune capăt războiului.

UPDATE Dronele rusești produc victime tot mai aproape de Republica Moldova. Explozii la frontiera cu Ucraina au omorât o femeie și i-au rănit pe cei trei copii ai săi, care în momentul exploziei erau în mașină pe pod. Atacurile, repetate ieri și în această noapte, au blocat circulația către regiunea Odesa. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) asigură cazarea cetățenilor ucraineni a căror deplasare spre Ucraina a fost limitată în urma bombardamentelor podului peste Nistru, scrie RFI. Între timp, Rusia a lovit a treia oară podul, iar în regiune e alertă aeriană.

UPDATE Guvernul Danemarcei acuză Rusia că se află în spatele a două atacuri cibernetice „distructive și perturbatoare”, pe care autoritățile le consideră dovezi clare ale desfășurării unui război hibrid împotriva statelor occidentale, scrie Adevărul.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin a vorbit vineri pe larg despre drone și rolul acestora pe frontul din Ucraina, liderul de la Kremlin susținând în conferința sa anuală de presă că postul de operator de dronă a devenit cel mai râvnit de către voluntarii ruși, relatează TASS.

UPDATE Mai multe regiuni ale Rusiei au fost vizate de atacuri cu drone în cursul nopții de joi spre vineri. Atacurile au provocat un incendiu la o fabrică chimică și mai multe pene de curent, relatează Kyiv Post. Autoritățile ruse au raportat un val de atacuri cu drone desfășurate pe parcursul nopții în cel puțin șapte regiuni ale țării. Potrivit anunțului făcut de Ministerul Apărării de la Moscova, apărarea aeriană a interceptat și distrus 94 de drone ucrainene pe parcursul nopții, în regiunile Rostov, Belgorod, Voronej, Samara, Astrahan, Kursk și Krasnodar, dar și deasupra Mărilor Azov și Caspice.  

UPDATE Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la conferința sa anuală de presă de vineri că Moscova "nu crede că Ucraina este pregătită pentru negocieri de pace", informează Reuters, potrivit Agerpres. Totuşi, potrivit EFE, Putin a afirmat că autorităţile ruse au primit "unele semnale" că Ucraina vrea să dialogheze cu Rusia pentru a pune capăt războiului, dar nu şi pentru rezolvarea problemei teritoriale. Totodată, Putin a salutat recentele câştiguri teritoriale ale armatei ruse în Ucraina, afirmând că forţele Moscovei "avansează de-a lungul întregului front", în timp ce eforturile diplomatice intense conduse de Statele Unite vizează încetarea războiului.

UPDATE Președintele SUA, Donald Trump, a semnat un proiect de lege privind bugetul apărării în valoare de 901 miliarde de dolari pentru anul 2026. Documentul include și ajutor pentru Ucraina în valoare de 800 de milioane de dolari, suma urmând să fie defalcată pe 2026 şi 2027, potrivit biroului de presă al Casei Albe, scrie Pravda.

UPDATE Nici Ucraina, nici Europa nu au în prezent o strategie clară de victorie, consideră istoricul Yaroslav Gryțak. Într-un interviu pentru UNIAN, el a declarat că lipsa unei strategii este, de fapt, „un drum lung și lent spre înfrângere”. Grytsak a explicat că Europa a fost „cu adevărat speriată” de Donald Trump, care a sugerat că Europa nu îl mai interesează, lăsând-o astfel fără protecția tradițională a SUA. În această situație, Ucraina a devenit cel mai mare scut al Europei, „cumpărând timp” pentru aceasta. Problema rămâne dacă acest timp va fi folosit pentru schimbări radicale și construcția unei strategii concrete de învingere a Rusiei. Grytsak consideră că punctul forte al Europei este marele său potențial economic, în timp ce slăbiciunea acesteia este faptul că nu își poate rezolva problemele de securitate, deoarece nu s-a pregătit pentru așa ceva. „Prin urmare, se pune întrebarea cum poate fi transformat acest potențial economic într-un obstacol în calea agresiunii ruse. Aceasta este problema centrală”, a concluzionat istoricul, potrivit Libertatea Cuvântului.

UPDATE Adjunctul ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Serghii Kyslyția, a salutat decizia de a aloca finanțare Ucrainei, adoptată la reuniunea Consiliului European. Kyslyția a postat mesajul pe rețeaua X, vineri dimineață. „Într-adevăr, există momente când trebuie să ne amintim că „mai binele este dușmanul binelui”. Pentru liderii europeni a fost o noapte lungă, dar au reușit să obțină un rezultat acceptabil. 105 miliarde de dolari SUA sub formă de sprijin, necesar Ucrainei pentru a continua apărarea Europei, protejându-și propria țară”, a scris Kyslyția pe X, citat de Interfax-Ucraina.

UPDATE Personal rus care are legături cu armata și serviciile de securitate din Rusia a spionat în apele europene în timp ce lucra sub acoperire la bordul navelor care transportau petrol rusesc, susțin surse de informații occidentale și ucrainene, scrie Spotmedia.

UPDATE Petrolierul rusesc Valeri Gorceakov a început să se scufunde care a fost lovit de drone ucrainene în portul Rostov. Nava parțial inundată a fost înconjurată de bariere de protecție, dar nu există semne evidente ale operațiunilor de salvare, relatează Astra. Totodată, un oficial al SBU a declarat pentru agenția Reuters că dronele aeriene au lovit nava Qendil, aflată la peste 2.000 de kilometri de Ucraina. Și presa ucraineană scrie despre operațiunea fără precedent a unității Alpha, citând tot o sursă din interior.

UPDATE Kirill Dmitriev, unul dintre principalii emisari ai Kremlinului a transmis printr-un mesaj publicat pe X: „Lovitură majoră pentru susținătorii războiului din UE, conduși de Ursula, vocile rațiunii din UE au blocat utilizarea ilegală a rezervelor rusești pentru finanțarea Ucrainei. Legea și rațiunea înving, pentru moment”. Grigory Karasin, președintele Comisiei pentru afaceri externe din camera superioară a parlamentului rus, care a scris pe Telegram că „pentru moment, dreptul internațional, nu Ursula von der Leyen, prevalează”, adăugând; „resturile unei abordări civilizate a tradițiilor financiare au împiedicat pe cei care doreau o prăbușire majoră”, scrie Mediafax.

UPDATE Negocierile s-au blocat după ce premierul Belgiei, Bart De Wever, a refuzat să renunțe la obiecțiile sale privind folosirea activelor rusești, depozitate într-o instituție financiară cu sediul la Bruxelles. De Wever a avertizat că o astfel de măsură ar expune Belgia unor riscuri juridice în fața Moscovei, scrie Mediafax.

UPDATE Volodimir Zelenski s-a declarat recunoscător pentru decizia UE de a acorda Ucrainei un împrumut în valoare de 90 de miliarde de euro. Liderul de la Kiev consideră sprijinul drept „semnificativ” și care „întărește cu adevărat reziliența”, scrie Digi24.

UPDATE Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene s-au reunit joi în cadrul Consiliului European pentru a dezbate propunerea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a folosi activele rusești înghețate pentru sprijinirea financiară a Ucrainei. Discuțiile nu au rezultat într-o înțelegeri, blocul comunitar optând pentru împrumut de 90 de miliarde de euro din bugetul Uniunii, scrie Mediafax.  

UPDATE Ucraina anunţă vineri că a primit din Rusia 1.003 cadavre, prezentate de către ruşi ca fiind ale unor militari ucraineni ucişi în lupte, care creşte la peste 16.000 numărul rămăşiţelor predate de către Moscova de la începutul acestui an. Moscova a anunţat, la rândul său, că a primit rămăşiţele a 26 de militari ruşi de la Kiev, relatează AFP.

UPDATE Raiffeisen Bank International (RBI), cea mai mare bancă occidentală care încă operează în Rusia, a fost obligată joi să plătească aproape 400 de milioane de dolari drept despăgubiri pentru pierderile suferite de compania rusă Rasperia, din cauza sancțiunilor europene. Raiffeisen a declarat într-un comunicat că suma – 339 de milioane de euro – reflectă suma blocată deținută de Rasperia la Viena și că va face apel împotriva hotărârii. În martie, RBI confirmase deja că trebuie să plătească daune de peste 2 miliarde de euro către Rasperia, o companie rusă de investiții, scrie Kiev Post. 

UPDATE Vladimir Putin și-a început conferința vorbind despre conflictul din Ucraina,  susținând că nu consideră că Kievul este gata de discuții de pace.A trecut apoi la economie, afirmând că în ultimii trei ani economia Rusiei a crescut cu 9,7%, „mult mai mult decât în Europa”. Președintele Rusiei a criticat UE pentru intenția sa de a utiliza activele înghețate ale Rusiei pentru a finanța Ucraina, potrivit The CNN, NBC News, Moscow Times și Sky News.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin susține, vineri, o conferinţă de presă televizată, pentru a rezuma rezultatele anului care se încheie, relatează TASS. Evenimentul de amploare intitulat „Rezultatele anului”, va avea loc în principala sală de expoziții din Moscova, Gostinîi Dvor, unde s-au adunat deja sute de jurnaliști, inclusiv străini. La evenimentul  pe care Putin l-a organizat în diferite formate  începând cu 2001, acesta răspunde la zeci de întrebări despre tot felul de subiecte, de la creșterile de prețuri și propriul său viitor, până la armele nucleare și ceea ce Kremlinul numește „operațiunea militară specială” din Ucraina.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1394: Atac la Nistru, zi crucială și condițiile lui Zelenski. NATO critică planul lui Putin: „Nebunie”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1393: Urgență la Odesa, case confiscate, noapte de foc și refuzul Rusiei. „Putin vrea doar război”
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/ULTIMA ORĂ/ Pod de peste Nistru, lovit de drone explozive: Alerta Poliției de Frontieră
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1395: Atac nou la Nistru, presiunea lui Trump și amenințarea lui Putin. „Acordul va fi slab sau nu va fi”
Averea familiei lui Vasile Popa, fost șef SPPS: Automobil, apartament nou și datorii de milioane acoperite în 2025
Averea familiei lui Vasile Popa, fost șef SPPS: Automobil, apartament nou și datorii de milioane acoperite în 2025
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cum au ajuns crocodilii justiției să prindă muște. Ecouri după investigația Recorder
/VIDEO/ Lege mai aspră după încercările de fraudă la obținerea cetățeniei. Eșanu: „Am avut personaje extrem de dubioase”
/VIDEO/ Lege mai aspră după încercările de fraudă la obținerea cetățeniei. Eșanu: „Am avut personaje extrem de dubioase”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktokCorruption modal

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.