Trei persoane sunt cercetate penal pentru implicare într-un grup criminal organizat, specializat în facilitarea migrației ilegale prin falsificarea și distribuirea de acte oficiale, în special cărți de identitate. Unul dintre suspecți a fost reținut și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, în timp ce ceilalți doi sunt anchetați în libertate.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, grupul activa de peste patru ani, timp în care a produs și vândut documente false pentru sume cuprinse între 200 și 250 de euro bucata.
Beneficiarii erau în general persoane care nu aveau cetățenie sau rezidență în UE, iar actele le permiteau intrarea, șederea, tranzitul sau ieșirea ilegală din Uniunea Europeană.
Perchezițiile efectuate în patru locații au dus la depistarea mai multor documente falsificate, înscrisuri de ciornă, telefoane mobile și alte mijloace de comunicare. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, inclusiv a beneficiarilor acestor documente.








































