Val de demisii în rândul procurorilor înainte de a fi supuși evaluării. 15 sunt de la Procuratura pentru pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) și doi de la Procuratura Generală (PG). Se întâmplă în doar trei săptămâni de la începerea verificărilor și după ce acestora li s-a cerut să depună declarațiile de avere și chestionarele privind integritatea. Acest lucru va îngreuna și mai mult munca procurorilor rămași, ne spune șeful CSP.
„Evident că demisia procurorilor de la PCCOCS și PG aduce o vulnerabilitate sistemică, pentru că acești procurori aveau dosare în gestiune, acum urmează să fie repartizate celorlalți procurori care au rămas. Acum trebuie să anunțăm concursuri pentru ocuparea funcțiilor vacante, însă nu le putem anunța aceste concursuri pentru că nu avem evaluarea performanțelor valabile la majoritatea procurorilor” , a spus președinte CSP, Dumitru Obadă.
Procesul, lansat oficial la începutul lunii mai, a vizat un total de 90 de procurori – 78 din cadrul PCCOCS și 12 de la Procuratura Generală. Ceilalți 73 de magistrați au transmis actele solicitate inclusiv declarații de avere, chestionare de integritate și informații privind posibile legături de rudenie în sistemul judiciar.
Procesul se va încheia cu audieri publice individuale, iar fiecare procuror va primi un verdict: promovat sau nepromovat. Raportul final va fi înaintat Consiliului Superior al Procurorilor, care va lua decizia finală pentru fiecare caz în parte. Evaluarea externă a procurorilor face parte din angajamentele Republicii Moldova în procesul de reformare a justiției și de integrare europeană.