Un copil a rămas blocat într-un gard metalic, în timp ce juca fotbal. Incidentul s-a produs pe 5 iulie, pe un teren de fotbal din stânga Nistrului.
Potrivit așa-zisului minister de Interne din regiune, unul dintre băieți, alergând după minge, a alunecat și a intrat în gardul metalic. Țepușa unei bare din plasa de sârmă i-a străpuns piciorul.
La locul incidentului au intervenit rapid echipele de salvatori și un echipaj medical. Salvatorii au folosit un dispozitiv hidraulic pentru a elibera piciorul copilului din construcția metalică.
Copilul a fost preluat de medici și transportat la spiatal.




































