Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

Lege nouă pentru cetățenii UE care vor să vină în Moldova: Condiții mai simple de intrare, trai și muncă

Moldova UE
10 iulie 2025, ora 15:35

Vești bune pentru cetățenii Uniunii Europene care vor să vină în Republica Moldova: Parlamentul a votat o lege care le va permite să intre, să stea și să lucreze aici mult mai ușor. De exemplu, legea le oferă dreptul să locuiască în țară pentru mai mult de 90 de zile, fără să se lovească de birocrație complicată.

Potrivit unui comunicat al Legislativului, legea îi vizează atât pe cetățenii UE, cât și pe membrii familiilor acestora – adică soții, soțiile, copiii sau alte rude apropiate. Odată ajunși în Moldova, aceștia vor avea aceleași drepturi ca și cetățenii moldoveni: vor putea munci legal, se vor putea înscrie la școală sau la universitate și vor avea acces la sistemul de sănătate publică.

Pentru a rămâne în țară mai mult de 90 de zile, cetățenii UE vor avea nevoie de o carte de rezidență – un document care va putea fi obținut ușor, în doar trei zile lucrătoare. Cartea de rezidență va fi valabilă timp de cinci ani. Cei care vor locui legal și fără întreruperi în Republica Moldova timp de cel puțin cinci ani vor putea solicita drept de ședere permanentă.

Evidența acestor persoane va fi ținută de Inspectoratul General pentru Migrație. Legea prevede și anumite condiții clare în care poate fi refuzată intrarea sau șederea – de exemplu, dacă persoana reprezintă un pericol pentru securitatea națională, ordinea publică sau sănătatea populației.

Legea a fost votată de 64 de deputați și vine să apropie Moldova de standardele europene.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/VIDEO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente