Deși Republica Moldova face pași în domeniul transplanturilor, lupta pentru viață rămâne una nedreaptă pentru mulți pacienți. De la începutul anului, medicii au reușit să salveze șapte oameni prin transplant de ficat - aproape dublu față de anul trecut, când au fost realizate doar patru intervenții. Însă, în spatele acestor cifre, se ascund zeci de destine aflate în așteptare.
Familiile continuă să ezite în fața uneia dintre cele mai grele decizii - donarea organelor unei persoane aflate în moarte cerebrală. Iar din această reținere se naște o criză tăcută: numărul donatorilor este mult sub potențialul real al țării. Pentru anul curent, în fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală, pentru 156 de transplanturi preconizate, au fost prevăzut aproape 8 milioane de lei.
Gheorghii Goga are 37 de ani. Acum 12 ani a fost fost diagnosticat cu ciroză hepatică non-virală pe fundal de sindrom budd-chiari, o boală rară, ce afectează un om din 10 milioane. A fost pus pe lista de așteptare pentru un transplant de ficat.
„La 25 de ani când am împlinit, într-o sâmbătă spre duminică, mi s-a făcut rău. Luni am plecat la medici la raion unde am făcut un USG și o gastroscopie. Mi-au spus că nu mă vor putea trata aici. Am plecat la Chișinău. Nici nu știam unde. Am fost la Centrul Diagnostic Republican. Acolo am făcut o tomografie, unde mi-au spus că e ciroză hepatică. Pentru mine aceste cuvinte erau neclare. Dacă nu le cunoșteam, credeam că sunt încă sănătos”, a menționat bolnavul, Gheorghii Goga.
Bărbatul spune că, fără un transplant de ficat, nu ar putea învinge boala, iar în cazul său ar fi posibilă și donarea unei părți de ficat. În lipsa unui donator oferit de Agenția de Transplant, pentru a grăbi ziua în care i se va oferi o nouă șansă la viață, bărbatul ne spune că medicii i-au recomandat să caute și pe cont propriu un donator. Însă, nimeni din familie și prieteni nu este compatibil cu grupa sangvină a acestuia.
„Anul acesta, 2025, pe 11 februarie am fost chemat la Spitalul Republican, fiindcă a fost un donator de ficat în moarte cerebrală. Când a ajuns, eram două persoane, eu și încă o doamnă. Așteptând, am fost anunțat că au ales-o pe doamnă să-i facă transplantul, fiindcă starea dumneaei era puțin mai gravă decât a mea”, a subliniat bolnavul, Gheorghii Goga.
Printre norocoșii care au beneficiat de transplant anul acesta se numără și Evghenii. Bărbatul era bolnav de hepatită virală de mai bine de 30 de ani, iar în urma complicațiilor dezvoltase ciroză hepatică și cancer de ficat. Întrucât se afla în stadiu terminal, unica șansă la viață era transplantul de ficat.
„ Din luna noiembrie am primit lista de așteptare. Timp de o lună, am trecut analizele necesare, toate analizele necesare le-am adunat. Apoi am fost pus în rând, și în continuare eram sub control medical. Odată sau de două ori pe lună, dădeam analize și deja medicii vedeau cât de urgent este cazul, pentru că eu nu sunt medic și nu pot să-mi pun mie singur diagnoza. Fiecare își face treaba lui”, a afirmat beneficiarul de transplant, Evghenii Daniliuc.
Acum, Eugen ne spune că se simte bine și este nespus de bucuros că i s-a oferit încă o șansă la viață.
„Mi-am venit în fire foarte bine, mă simt la fel, bine. O săptămână am fost în reanimare, sub supravegherea medicilor, reanimatologilor. După asta, mau ridicat în secție. Mai mult de o săptămână am fost în secția pentru reabilitare. Am parcurs un curs de tratament cu medicamente necesare. După aceasta deja continuam acasă”, a menționat Evghenii Daniliuc.
Medicul chirurg, Adrian Hotineanu, spune că deși numărul transplanturilor hepatice s-a redus după pandemie, în anul curent numărul acestora s-a majorat practic dublu.
Premiera anului a fost și primul transplant hepatic realizat unui copil de doar 1 an din de la un donator viu. Operația a durat 10 ore și a fost una dintre cele mai complexe realizate vreodată în țara noastră din cauza vârstei fragede a micuțului, spune medicul.
Deși sistemul medical dispune de medici calificați, echipamente moderne și buget pentru a efectuata transplantele, ne lipsesc doar donatorii, mai spune chirurgul. Mulți din cei care stau anii în șir în lista de așteptare nu mai ajung în ziua în care au sperat atât de mult.
„Unicul lucru ce nu-l avem sunt donatorii pentru a-i salva pe toți cei din lista de așteptare. Cu părere de rău, am revizuit lista de așteptare săptămâna trecută și de la începutul anului avem multe decese pe această listă, pacienții nu au ajuns la transplant. Astfel, e rolul tuturor pentru a promova această donare altruistă ca să salvăm vieți”, a subliniat șeful Catedră Chirurgie nr. 2, Spitalul Clinic Republican, Adrian Hotineanu.
Potrivit directorului Agenției de Transplant, acum în lista de așteptare sunt peste 50 de persoane în stare medie și gravă. În anii pre-pandemici, acordul familiilor de a le dona organele rudelor aflate în moarte cerebrală era de 60%. În perioada post-pandemică procentajul a scăzut până la 40%, observând o creștere a reticenței populației față de donare.
Cu cele 7 transplanturi de ficat și 3 de rinichi care fost efectuate în acest an, medicul speră că procentajul de donare va crește, întrecându-l chiar pe cel pre-pandemic.
„Cauzele ar fi mai multe. Una din cauze poate fi și faptul că familia nu cunoaște care a fost opinia rudei lor atunci când era în viață. Noi recent am avut un caz când rudele au refuzat donarea, dar ei au spus clar că ei cunosc că ruda lor în decursul vieții s-a opus donării de organe după deces”, a afirmat directorul Agenției de Transplant, Grigore Romanciuc.
Primul transplant hepatic în Moldova a fost efectuat în anul 2013, de la un donator viu, fiul persoanei bolnave.
În luna februarie curent, Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre care prevede schimb de organe și țesuturi de celule umane între Republica Moldova și alte state. Prin urmare, organele vor fi distribuite mai rapid pacienților aflați pe listele de așteptare.
De menționat că doar centrele de transplant autorizate vor putea efectua aceste proceduri, sub supravegherea Agenției de Transplant. Acum, țara nostră efectuează schimbul de organe doar cu România, cu care are un acord de colaborare în acest sens, din anul 2022.
































































