Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Dronă în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

Mesaje false cu amenzi de 20.000 lei, trimise pe Viber și Telegram: Avertismentul Fisc

fals (1)
14 iulie 2025, ora 12:05

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) avertizează că numele instituției este folosit abuziv în cadrul unor scheme de înșelătorie. Persoane necunoscute trimit mesaje prin aplicații Viber sau Telegram, în care pretind că sunt angajați ai Fiscului și anunță destinatarii că ar fi fost amendați cu 20.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al SFS, mesajele fac trimitere la articole inexistente din Codul administrativ și conțin adrese care nu aparțin niciunei subdiviziuni a Serviciului Fiscal de Stat. 

„Aceste mesaje nu provin din partea instituției, iar identitatea autorității este utilizată în mod abuziv de către persoane rău intenționate”, se arată într-un comunicat.

Serviciul Fiscal îndeamnă cetățenii să ignore astfel de mesaje, să nu dea curs solicitărilor primite și să informeze imediat organele de drept sau instituția, în cazul în care primesc asemenea notificări. 

Fiscul a sesizat deja autoritățile competente pentru investigarea acestor cazuri și reamintește că toate comunicările oficiale cu clienții au caracter formal și se realizează prin canalele oficiale, site-ul și paginile verificate ale instituției.

Totodată, SFS atrage atenția că nu deține cont pe TikTok, astfel că orice profil care folosește denumirea instituției pe această platformă este fals și trebuie raportat către administratorii rețelei.

„Vă îndemnăm la vigilență în contextul intensificării încercărilor persoanelor rău intenționate de a dezinforma societatea și periclita activitatea instituțiilor publice”, transmite Serviciul Fiscal de Stat.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/LIVE/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/LIVE/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente