Agenda diplomatică a Statelor Unite este dominată, azi, de discuţii despre Ucraina care au loc la Kiev şi Washington. Donald Trump urmează să-l primească la Casa Albă pe secretarul general al NATO, după care a anunţat că va face „o declaraţie importantă” în legătură cu Rusia, lăsând deschisă posibilitatea înăspririi sancţiunilor. Între timp, reprezentantul special al Casei Albe pentru Ucraina, Keith Kellogg, a sosit astăzi cu trenul la Kiev, unde intenţionează să petreacă întreaga săptămână şi să discute cu autorităţile ucrainene despre reluarea transporturilor de arme.
Întreaga lume este cu ochii pe Casa Albă, azi, de unde Donald Trump ar urma să facă un anunț important cu privire la Rusia. La ora 17:00, șeful de la Washington se va întâlni cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Casa Albă, în prezenta secretarului de stat Marco Rubio. Discuţiile lor sunt închise presei, dar cei doi ar urma să facă declaraţii publice ulterior. Ceva mai devreme, Trump a declarat pentru presa americană că pregătește un nou ajutor militar pentru Ucraina, pachetul urmând să includă sisteme de apărare antiaeriana Patriot. Declarația vine după ce în timpul convorbirii telefonice de pe 3 iulie, cu președintele rus, Vladimir Putin i-ar fi spus omologului său american că plănuiește o nouă escaladare în estul Ucrainei în următoarele 60 de zile, pentru a ajunge la granițele administrative ale regiunilor pe care liderul de la Kremlin le consideră ale sale.
„Încă nu am fost de acord cu numărul, dar vor primi câteva, pentru că au nevoie de protecție. Însă Uniunea Europeană plătește pentru asta. Noi nu plătim nimic. Dar le vom trimite. Va fi o afacere pentru noi și le vom trimite sisteme Patriot, de care au mare nevoie. Pentru că Putin a surprins foarte multă lume. Vorbește frumos, iar apoi, seara, bombardează pe toată lumea. Așa că există o mică problemă acolo, și nu-mi place", a menționat Donald Trump.
Pe de altă parte, la câţiva kilometri distanţă, ministrul german al apărării se va întâlni cu omologul său american, Pete Hegseth. Berlinul s-a oferit să plătească sistemele Patriot pentru Ucraina. Kremlinul a reacționat la anunțul președintelui american privind livrările de rachete, subliniind că, în realitate, Statele Unite nu le-au suspendat niciodată, deşi acest lucru a fost confirmat de Kiev şi de aliaţii săi.
Purtătorul de cuvânt a lui Putin, Dmitri Peskov a mai declarat azi că încă nu există un acord privind organizarea unei a treia runde de negocieri directe între ruşi şi ucraineni la Istanbul și că este important ca reprezentantul special al Casei Albe pentru Ucraina, Keith Kellogg, care a sosit astăzi cu trenul la Kiev să continue discuțiile de mediere. Kellog însă a mers în capitala ucraineană pentru a vorbi despre sancţiunile împotriva Rusiei şi despre securitatea Ucrainei cu Volodimir Zelenski și cu şeful de cabinet al acestuia.
Coincidență sau nu, astăzi, ministerul rus al apărării a publicat imagini video cu șeful armatei ruse, generalul Gherasimov, în timp ar inspecta unul dintre punctele de foc din regiunea ucraineană Donețk. Potrivit Kremlinului, Gherasimov ar fi mers într-o zonă din apropierea centrului logistic controlat de ucraineni, Pokrovsk, care este și un important centru de aprovizionare pentru forțele ucrainene. În filmuleț, Gherasimov urcă, zboară şi coboară dintr-un elicopter militar, apoi se întâlneşte cu ofiţeri.
Surse diplomatice afirmă că SUA şi-ar putea schimba cursul politicii faţă de Rusia. În Congresul american s-ar discuta despre un pachet care i-ar permite lui Trump să impună tarife de 500% oricărei ţări care ajută Moscova, numind China, India şi Brazilia ca state care cumpără produse petroliere şi alte mărfuri din Rusia. Ucraina luptă împotriva invaziei ruse cu sprijin occidental de mai bine de trei ani. Trump a cerut o încetare rapidă a luptelor, dar până acum a pus presiune în principal asupra Kievului. Recent, însă, poziţia sa publică faţă de Moscova a devenit mai critică.





























































