Procurorul general interimar, Alexandru Machidon, va avea doi adjuncți noi. Candidaturile acestora au fost aprobate în ședința din 17 iulie a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Astfel, Sergiu Russu și Sergiu Brigai vor exercita aceste funcții pe întreaga durată a mandatului procurorului general interimar.
Cei doi au fost confirmați în funcție cu votul a 9 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor, la propunerea lui Alexandru Machedon.
Atât Russu, cât și Brigai au ocupat aceste poziții și în timpul mandatului fostului procuror general, Ion Munteanu.
Sergiu Russu și-a început cariera de procuror la Procuratura Dubăsari și a ajuns la Procuratura Generală în 2017 după ce a câștigat concursul pentru funcția de șef al Secției combaterea traficului de ființe umane. În octombrie 2021, Russu a fost numit șef interimar al PCCOCS. În 2023, CSP a refuzat să-i prelungească interimatul, fără a oferi explicații, înlocuindu-l cu Victor Furtună.
Cât ține de profilul procurorului Sergiu Brigai, din anul 2021 și până la începutul anului 2024, acesta a fost adjunct interimar al șefului PCCOCS, iar din martie 2024 a ocupat postul de adjunct interimar al lui Ion Munteanu. În 2023, Brigai a candidat pentru funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție și a primit avizul pozitiv al comisiei vetting. Cu toate acestea, el nu a ajuns să fie magistrat din cauza punctajului mic oferit de Consiliul Superior al Magistraturii.
TV8.md amintește că Alexandru Machidon este procuror general interimar începând cu data de 29 mai 2025. Președinta Maia Sandu a semnat decretul de numire în funcție, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Funcția de procuror general interimar a devenit vacantă după ce Ion Munteanu a fost numit judecător la Curtea Supremă de Justiție. Decretul a fost semnat de președinta Maia Sandu pe 23 mai și a intrat în vigoare pe 26 mai, zi în care Munteanu și-a depus și cererea de demisie din funcția de procuror general interimar. Pe 27 mai, Ion Munteanu a depus jurământul pentru exercitarea funcției de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Conform legii, în cel mult șase luni urmează să fie desfășurat concursul pentru alegerea unui nou procuror general.































































