Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Dronă în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump

Decizie CEC: Stamate și Năstase pot colecta semnături, iar partidul lui Costiuc nu a fost înregistrat la alegeri

Screenshot 2025-07-22 162930
22 iulie 2025, ora 16:36

Andrei Năstase și Olesea Stamate au primit undă verde pentru a începe colectarea semnăturilor pentru a candida independent la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. La rândul său, Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, nu a fost înregistrat în cursa electorală.

În ședința de astăzi a Comisiei Electorale Centrale (CEC), în unanimitate, a fost luată decizia privind înregistrarea cererii de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea celor două candidaturi. Astfel, susținătorii celor doi pot colecta semnături până pe 19 august.

În cazul lui Andrei Năstase, autoritatea electorală a constatat că cei 55 de membri ai grupului de inițiativă întrunesc cerințele legale pentru colectarea semnăturilor, iar în cazul Olesei Stamate, grupul este format din zece persoane.

În cazul Partidului „Democrația Acasă”, Comisia Electorală Centrală a constatat mai multe nereguli, printre care faptul că doar 14 persoane au semnat personal actele de înregistrare, deși legea prevede un minim de 51 de semnături. De asemenea, desemnarea acestora ar fi avut loc înainte de termenul legal, respectiv înainte de 20 iulie, data de la care a început oficial perioada de desemnare și înregistrare a candidaților.

Hotărârea CEC a fost adoptată cu cinci voturi „pentru”, trei abțineri și o neparticipare. Totuși, formațiunea condusă de Vasile Costiuc are posibilitatea de a depune un nou dosar până la expirarea termenului de înregistrare pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.

„Abuz împotriva unui partid politic”, a comentat Costiuc în timpul ședinței, referindu-se la scrutinele anterioare, când, potrivit lui, CEC „era foarte deschisă” și permitea completarea dosarului „în câteva zile” în caz de nereguli, pentru a corespunde normelor.

„Cred că este un pic neonest ca un partid politic, din anumite considerente, să perfecteze actele oficiale cu o dată care nu este prevăzută de lege”, a replicat la rândul său Pavel Postică, vicepreședintele CEC.

Alegerile parlamentare vor avea loc pe 28 septembrie. Pe 14 iulie a început perioada electorală, iar pe 20 iulie s-a dat start perioadei de desemnare și înregistrare a candidaților. Aceasta se va încheia pe 19 august. Campania electorală va începe pe 29 august.

TV8.md amintește că pe 19 iulie, Blocul electoral „Victorie-Pobeda” la fel nu a fost înregistrat în cursa pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie. CEC a sugerat că acesta este o continuitate a Partidului Șor, declarat ilegal.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/LIVE/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/LIVE/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
Doi grăniceri străini au trecut ilegal frontiera Moldovei: Au intrat în țară în timpul unei operațiuni de reținere
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz
Marfă de peste 200 de mii de lei, depistată la Sculeni: Ce transporta un șofer într-un microbuz

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente