Forțele israeliene au ucis cel puțin 35 de palestinieni în Gaza, printre care opt civili care încercau să obțină ajutoare, potrivit surselor medicale. Jurnaliștii locali se confruntă cu o situație critică, fiind în pragul foametei din cauza blocadei impuse asupra enclavei. În acest context, 25 de țări au cerut încetarea imediată a ostilităților pentru a proteja populația civilă.
Totodată, un val de caniculă a afectat o mare parte din Iran, provocând penurii severe de apă și electricitate. Temperaturi de peste 40°C au fost înregistrate în cel puțin zece capitale de provincii, iar autoritățile au decretat zile libere pentru a economisi resursele vitale.
UPDATE Forțele israeliene au ucis cel puțin 35 de palestinieni în Gaza, de la primele ore ale dimineții, potrivit surselor medicale citate de Al Jazeera. Printre victime se află și opt civili care încercau să obțină ajutoare, transmite Mediafax. Al Jazeera relatează că atacurile au vizat mai multe regiuni din nordul și centrul teritoriului palestinian, iar printre morți se numără atât civili, cât și persoane care nu erau implicate în ostilități.
UPDATE Ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, a cerut marți ca presa liberă și independentă să aibă acces în Fâșia Gaza, avertizând asupra situației dramatice a jurnaliștilor locali. Potrivit organizațiilor media, unii colaboratori ai agenției France Presse riscă să moară de foame, în contextul ofensivei israeliene extinse și al blocadei care a adus enclava palestiniană în pragul foametei. „Sperăm să îi putem scoate pe unii colaboratori ai jurnaliştilor noştri în următoarele câteva săptămâni”, a adăugat ministrul la France Inter, întrebat despre situaţia mai multor colaboratori ai France Presse pe teren care, potrivit conducerii agenţiei, se află într-o „situaţie teribilă”. „Depunem mult efort şi energie în acest sens”, a dat asigurări ministrul francez, care s-a exprimat din estul Ucrainei, unde se află într-o vizită. „De luni de zile, asistăm neputincioşi la deteriorarea dramatică a condiţiilor lor de viaţă. Situaţia lor este acum de nesuportat, în pofida curajului, a angajamentului profesional şi a unei rezilienţe exemplare”, se arată într-un comunicat al AFP luni, în timp ce Societatea Jurnaliştilor (SDJ) a avertizat asupra riscului "de a-i vedea murind".
UPDATE Douăzeci și cinci de țări, între care Regatul Unit, Franța, Canada și Japonia, au cerut încetarea „imediată” a războiului din Fâșia Gaza, asediată de Israel, într-o declarație comună publicată luni, transmit AFP și ANSA, conform Agerpres. „Ne (...) unim în jurul unui mesaj simplu și urgent: războiul din Gaza trebuie să înceteze imediat”, au scris miniștrii de externe ai celor 25 de țări, subliniind că „suferința civililor din Gaza a atins noi culmi”.
UPDATE Ministrul de externe al Regatului Unit s-a declarat „consternat și revoltat” de atacurile „grotești” ale armatei israeliene asupra palestinienilor înfometați care căutau hrană, afirmând că vor fi impuse sancțiuni suplimentare dacă războiul nu se va încheia în curând, transmite Mediafax. În cadrul emisiunii Today de la BBC Radio 4, David Lammy a declarat că regretă profund faptul că Marea Britanie nu are puterea unilaterală de a pune capăt războiului și a insistat, în ciuda criticilor din partea grupurilor pentru drepturile omului, că Marea Britanie nu a eliberat licențe pentru arme care ar putea fi utilizate în Gaza și că zborurile de supraveghere ale RAF nu au împărtășit informații cu armata israeliană.
UPDATE Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a denunțat luni „atacurile” asupra reședinței personalului său și a depozitului său principal din orașul Deir el-Balah, din Fâșia Gaza, lovit de operațiuni militare israeliene, relatează marți AFP, conform Agerpres. „Reședința personalului OMS din Deir el-Balah, în Fâșia Gaza, a fost atacată de trei ori astăzi, la fel ca și depozitul principal”, a avertizat pe platforma X directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, adăugând că „militari israelieni au intrat în incintă” și au reținut membri ai personalului organizației și ai familiilor acestora.
UPDATE Un val de căldură în Iran provoacă penurii de apă şi electricitate într-o mare parte a ţării, iar baraje de apă prezintă niveluri anormal de scăzute, scrie marţi presa de stat iraniană, relatează AFP, conform News.ro. Cel puţin 18 dintre cele 31 de provincii iraniene, inclusiv Teheranul, sunt afectate de temperaturi extreme, care au început vineri şi urmează să se atenueze începând de joi, anunţă televiziunea de stat care citează serviciile meteorologice. Luni, temperatura a depăşit 40°C în cel puţin zece capitale de provincii, inclusiv la Teheran, unde autorităţile au decretat miercuri zi liberă, pentru a economisi apă şi energie.











































