Trei bărbați au fost condamnați la închisoare pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate. Infracțiunile au fost comise pe teritoriul municipiului Chișinău, iar sentințele au fost pronunțate pe parcursul lunii iulie.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale, în primul caz, un tânăr de 27 de ani raionul Hîncești, cu antecedente penale, a fost prins în luna iunie 2024 conducând un automobil marca Honda pe bulevardul Mircea cel Bătrân, în timp ce s-ar fi aflat în stare avansată de ebrietate alcoolică (0,86 mg/l în aerul expirat) și fără permis de conducere. Acesta a fost reținut de poliție, iar instanța l-a condamnat la 8 luni de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip deschis.
Al doilea caz vizează un bărbat de 32 de ani din Chișinău, cu multiple condamnări anterioare. Acesta a fost depistat că ar fi condus un Toyota Prius în stare de ebritate alcoolică (0,71 mg/l), tot fără permis de conducere, pe bulevardul Decebal. Individul și-a recunoscut vina, fiind condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare într-un penitenciar de tip semiînchis.
În cel de-al treilea caz, un alt bărbat de 27 de ani din Chișinău, cu antecedente penale, a fost condamnat pentru două episoade de conducere sub influența substanțelor narcotice. În primul episod, produs în noiembrie 2024, acesta a refuzat prelevarea probelor biologice, după ce a fost oprit de poliție în cartierul Telecentru. În al doilea caz, comis în aceeași lună, a fost depistat pe strada Miorița, iar testele efectuate la Dispensarul Republican de Narcologie au confirmat prezența substanțelor narcotice în organism. Instanța i-a aplicat o pedeapsă totală de 5 ani de închisoare, prin cumul de sentințe, și i-a anulat dreptul de a conduce.
Autoritățile reiterează importanța respectării legislației rutiere și consecințele grave ale conducerii sub influența alcoolului sau a drogurilor.






























































