Șefii interimari ai procuraturilor specializate, Marcel Dumbravan de la Procuratura Anticorupție (PA) și Victor Furtuna de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), au trecut evaluarea integrității etice și financiare. Deciziile finale vor fi luate de Consiliul Superior al Procuraturii (CSP), în termen de 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al Comisiei de Evaluare a Procurorilor, s-a constatat că Dumbravan „corespunde criteriilor de integritate etică și financiară, prevăzute de Legea nr. 252/2023 și a emis Raportul de evaluare cu propunerea de promovarea a evaluării externe”.
În cazul lui Furtuna, Comisia „nu a identificat obiecții de integritate etică și financiară”.
„Nu am nimic de adăugat – îmi susțin în totalitate chestionarul de etică și declarațiile de avere. Mulțumesc membrilor completului și Secretariatului. Am consultat dosarul acumulat și am fost surprins de volumul impresionant de informații. Practic, mi-a fost reconstruită întreaga biografie. Unele detalii poate îmi scăpaseră și mie, cum ar fi cele legate de părinți. Consider că acest exercițiu este unul nobil și necesar, menit să consolideze încrederea publicului în profesia de procuror, astfel încât procurorii să își exercite cu bună-credință și demnitate atribuțiile”, a declarat Victor Furtuna în cadrul audierii.
În procesul de verificare, Comisia a examinat declarațiile de avere și interese personale din ultimii cinci ani, chestionarul privind integritatea etică, informațiile despre rudele apropiate aflate în funcții publice, precum și date furnizate de instituții precum Autoritatea Națională de Integritate, Serviciul Fiscal, Poliția de Frontieră, surse deschise și alte baze de date relevante.
Pentru a clarifica anumite aspecte, procurorului i-au fost adresate patru seturi de întrebări scrise, la care acesta a răspuns în termenele prevăzute, prezentând și documente suplimentare justificative.
Pentru Dumbravan, evaluarea a presupus la fel o analiză amănunțită a declarațiilor de avere și interese personale, precum și a altor informații relevante legate de integritatea etică și financiară a candidatului. Procurorul a fost audiat public în cadrul acestui proces, răspunzând întrebărilor adresate de membrii Comisiei.
Marcel Dumbravan ocupă în prezent funcția de procuror-șef interimar al PA, fiind desemnat de CSP în martie 2025, după demisia Veronicăi Dragalin.
Conform CV-ului, Dumbravan a ocupat mai multe funcții în instituțiile judiciare din Republica Moldova. Începând cu 20 octombrie 2021, a fost adjunct al procurorului șef, responsabil de Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție, unde a coordonat activitatea procurorilor, a supervizat examinarea petițiilor și a asigurat respectarea legislației procesual-penale.
Anterior, în perioada 2008-2021, a activat ca procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, gestionând urmăriri penale și reprezentând acuzarea în instanțele de judecată. De asemenea, a fost adjunct al procurorului șef la Procuratura Anticorupție, Oficiul Nord, între decembrie 2019 și iunie 2021, precum și procuror la Procuratura raionului Florești între 2005 și 2008.
La rândul său, Victor Furtuna a deținut funcția de șef interimar al PCCOCS din ianuarie 2023. Acesta și-a început cariera la Procuratura sectorului Buiucani, Chișinău, în 2017, iar din aprilie 2019 a fost procuror la Procuratura Anticorupție. A activat și drept procuror adjunct interimar la PCCOCS.
Victor Furtuna este procurorul care a condus reținerea procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, și a examinat propria sesizare cu privire la pretinse acțiuni ilegale ale ex-procurorului general.
Funcția de șef al PCCOCS a mai fost scoasă la concurs și în noiembrie 2022, însă concursul a fost anulat, după ce doi candidați s-au retras, iar Comisia a constatat imposibilitatea continuării acest.
TV8.md amintește că pe 20 martie, CSP a inițiat concursul privind selectarea noului procuror-șef al Procuraturii Anticorupție (PA), după demisia Veronicăi Dragalin.
La funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție s-au înscris doi candidați - Marcel Dumbravan și Octavian Iachimovschi. Ambii au fost adjuncții fostei șefe a PA, Veronica Dragalin. Primul a acumulat cel mai mare număr de puncte la proba interviului - 76,64 de puncte, în comparație cu contracandidatul său, cu 72,44 de puncte.
În cazul PCCOCS, concursul a fost disputat în luna noiembrie 2024. Victor Furtuna a acumulat cele mai multe puncte la proba finală de interviu - 75,56. Ceilalți candidați, Andrei Mațco și Ion Neguriță, au acumulat 57,19 și, respectiv, 70,42 de puncte. Totodată, al patrulea candidat, Alexandru Machidon, s-a retras din concursul pentru șefia PCCOCS.

































































