Un bărbat aflat în detenție ar fi șantajat o femeie de 31 de ani din Drochia, cerându-i 1.000 de euro pentru a nu publica imagini intime ale acesteia. Autoritățile au reținut în flagrant complicele acestuia în momentul în care primea suma solicitată.
Potrivit unui comunicat al poliției, victima a fost abordată online încă din aprilie și a trimis fotografii și clipuri video în ipostaze intime, după ce ar fi fost asigurată că vor crea împreună o familie.
Ulterior, în timp ce se afla în străinătate, i-ar fi fost transmis un mesaj în care i se solicita suma pentru a nu distribui materialele, cu implicarea unei alte persoane în calitate de intermediar.
Complicele, o femeie de 30 de ani, a fost reținută după ce ar fi primit de la mama victimei suma de 10.000 de lei.
În urma unei percheziții în celula deținutului de 22 de ani, autoritățile au descoperit un telefon mobil și note înscrise. Ambele persoane sunt investigate penal și, potrivit legislației, riscă între 7 și 10 ani de închisoare și amenzi între 92 500 și 117 500 de lei.






























































