Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, fiind suspectat de escrocherii cu criptomonede prin intermediul unor platforme online. Acesta ar fi înșelat mai multe persoane, iar acum riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 până la 10 ani.
Potrivit unui comunicat al PCCOCS, în perioada ianuarie – iunie 2025, suspectul, împreună cu alți complici, ar fi dus în eroare mai multe persoane prin promisiuni false de câștiguri suplimentare pe platforme de investiții online.
Potrivit anchetei, învinuitul ar fi înșelat un bărbat de 39 de ani, obținând astfel peste 1,3 milioane de lei pe care și le-ar fi însușit în interes personal. Ulterior, în urma investigațiilor, oamenii legii au descoperit că acesta ar fi aplicat aceeași metodă frauduloasă și asupra altor trei victime, prejudiciul total cauzat depășind 4,5 milioane de lei.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul suspectului și în automobilul acestuia, forțele de ordine au ridicat carduri bancare, telefoane mobile, iar mașina a fost confiscată temporar pentru continuarea cercetărilor.
Pe lângă închisoare, bărbatul riscă și o amendă între 9.000 și 16.000 de unități convenționale.
Procuratura atenționează cetățenii să fie prudenți și să verifice cu atenție legalitatea platformelor financiare online, pentru a evita să devină victime ale unor astfel de înșelăciuni.




































