Mai multe percheziții au avut loc astăzi în raionul Sîngerei într-un dosar de corupere activă. Conform autorităților, un proiect de canalizare de 10 milioane de lei din satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei, ar fi fost dat în exploatare fără verificare.
Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție (CNA), oamenii legii au luat în vizor un reprezentant al unei companii de construcție, un responsabil tehnic și un inspector din cadrul Direcției Teritoriale pentru Supraveghere Tehnică și Control Nord al INST.
Potrivit anchetei, bănuiții i-ar fi promis primarului localității mai multe bunuri și sume de bani în schimbul aprobării favorabile a unor aspecte legate de proiectul „Rețele de canalizare în satul Bilicenii Vechi, raionul Sîngerei”, evaluat la aproximativ 10 milioane de lei, fără a efectua verificările necesare privind volumul, calitatea și costul real al lucrărilor realizate.
În urma perchezițiilor efectuate astăzi împreună cu procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Bălți, au fost ridicate probe concludente de la domiciliile și autovehiculele persoanelor suspectate, care vor fi folosite în continuarea urmăririi penale.
De asemenea, se desfășoară acțiuni pentru identificarea tuturor celor implicați în aceste fapte ilegale și pentru tragerea lor la răspundere penală.

































































