Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că Moscova speră la noi negocieri de pace cu Ucraina care să satisfacă ambele părți. Afirmația a fost făcută în timpul unei vizite comune la Mănăstirea Valaam, alături de omologul său din Belarus, Aleksandr Lukașenko.
video: yt/APT
Cei doi oficiali au participat la slujbă, au aprins mai multe lumânări și au salutat călugării de la mănăstire. Ulterior, au oferit comentarii privind evoluția războiului din Ucraina, potrivit Reuters.
„Voi repeta încă o dată, avem nevoie de o pace lungă și durabilă pe baze bune care să satisfacă atât Rusia, cât și Ucraina și să asigure securitatea ambelor țări”, a spus Putin, adăugând că aceasta este și o chestiune de securitate europeană.
Liderul de la Kremlin a comentat și ultimatumul recent înaintat de președintele american Donald Trump, care s-a arătat dezamăgit că nu s-a ajuns, până acum, la o soluție în privința războiului.
„Cât despre eventualele dezamăgiri din partea cuiva, toate dezamăgirile apar din așteptări excesive. Este o regulă general cunoscută. Dar pentru a aborda rezolvarea problemei pe cale pașnică, trebuie să purtăm discuții detaliate. Și nu în public, ci acestea trebuie să se desfășoare calm, în liniștea procesului de negocieri. Și exact pentru acest scop am propus să creăm cele trei grupuri despre care ați menționat. În general, reacția părții ucrainene a fost pozitivă. Am convenit că putem purta astfel de negocieri fără camere, fără niciun zgomot politic, într-un regim calm, căutând un compromis. Până acum, această activitate nu a început încă, dar în general, repet, prima reacție a părții ucrainene ni s-a părut pozitivă. De aceea, sperăm că acest proces va fi finalizat”, a declarat Vladimir Putin.
Oficialul rus a evaluat pozitiv negocierile de la Istanbul, unde, la ultima rundă prezidată de ministrul de externe turc, Hakan Fidan, s-a ajuns la un nou schimb de prizonieri, după ce întâlnirea a început cu o întârziere de două ore și a durat mai puțin de una.
De asemenea, Putin a afirmat afirmat că trupele rusești atacă pe toată linia frontului și că inițiativa este în favoarea lor, citând anunțul făcut joi de Ministerul Apărării rus potrivit căruia forțele Moscovei au cucerit orașul ucrainean Ceasov Iar după o bătălie care a durat 16 luni. Totuși, Ucraina neagă această informație.
TV8.md amintește că dupăt un ultimatum de 50 de zile dat omologului său rus pentru a pune capăt conflictului, Donald Trump a anunțat că fixează un nou termen de „10 sau 12 zile începând de astăzi”.
De asemenea, președintele SUA, Donald Trump, l-a amenințat pe Dmitri Medvedev, spunând că trebuie să „își măsoare cuvintele”, după ce oficialul rus l-a avertizat pe Trump că „ultimatumurile pot duce la război”.
Între timp, astăzi, la Kiev, este zi de doliu, după ce 27 de persoane au fost confirmate decedate și alte 159 au fost rănite, în urma atacului rusesc nocturn cu drone și rachete asupra capitalei Ucrainei, Kiev, din noaptea de 31 iulie





























































