Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1694: Ochii pe Moldova, blackout la Kiev și lovituri în Rusia. Zelenski dezvăluie amenințarea lui Trump

/VIDEO/ Fulger de Cartea Recordurilor: A avut aceeași distanță ca ruta Chișinău-Sofia

main.03_35_04_09.Still1188
02 august 2025, ora 13:40

Un fulger uriaș, care a străbătut cerul Americii pe o distanță de 829 de kilometri, s-a ales cu titlul de cel mai lung fulger din lume, la tocmai 7 ani de la înregistrare. Distanța megaflash-ului este echivalentul rutei Chișinău-Sofia, capitala Bulgariei. 

O descărcare electrică tipică, adică un fulger, are de obicei aproximativ 16 kilometri sau mai puțin pe fiecare latură, iar acest lucru se aplică atât în direcție orizontală, cât și verticală. Însă anumite descărcări electrice și furtuni, inclusiv cele care apar aici, în Georgia, pot deveni mult mai mari în direcția orizontală. 

Furtuna se răspândește într-un mod ce permite acestor fulgere să crească până la dimensiuni extreme, adică sute de kilometri în lungime. Astfel, în urma cercetărilor noastre, am descoperit cea mai mare descărcare electrică înregistrată până acum. Acest fulger se întinde pe o distanță de 829 de kilometri de la un capăt la altul.

Fulgerul, produs în 2017, a durat 7,39 secunde și a generat cel puțin 116 descărcări la sol. Organizația Meteorologică Mondială, a putut depista lungimea exactă a megaflash-ului abia după analizarea tuturor imaginilor din satelite. 

Fulgerul produs acum 7 ani, a depășit recordul anterior de 768 de kilometri, a unui megaflash, produs între localitățile Mississippi și Texas din America, în aprilie 2020.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/VIDEO/ La mulți ani, Chișinău! Topul melodiilor celebre despre Capitala țării noastre
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
/PROMO/ Premieră la TV8: Celebrul serial turcesc „Iubire interzisă”, difuzat de luni, 19 octombrie
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
Hramul orașului Chișinău 2026: Programul complet al evenimentelor organizate pe 14 octombrie în PMAN
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
Ucraina a acceptat să crească debitul de apă deversat în Nistru. Vasile Tofan: „Soluțiile trebuie căutate împreună”
Ucraina a acceptat să crească debitul de apă deversat în Nistru. Vasile Tofan: „Soluțiile trebuie căutate împreună”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente