Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) vine cu o nouă avertizare hidrologică în perioada 5-11 august 2025. Măsura a fost luată în contextul în care nivelul apei în râurile din țară continuă să scadă.

Potrivit unui comunicat al SHS, în perioada menționată, „se va menține scurgerea redusă a apei”. În acest context, cetățenii și agenții economici sunt îndemnați „să consume rațional resursele de apă”.
Codul roșu, portocaliu și galben se referă în principal la „majoritatea râurilor mici din Republica Moldova”, unde „se menține o scurgere redusă a apei, sub mediile lunare multianuale”.




































