Au fost înregistrate noi focare de pestă porcină africană (PPA) și un focar de rabie. Focarele au fost înregistrate de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) în perioada 29 iulie – 5 august 2025 în Republica Moldova.

Potrivit unui comunicat al ANSA, trei focare de PPA au fost confirmate la porci domestici în localitatea Cărpineni, raionul Hîncești.
Un alt focar de PPA a fost depistat la mistreți în apropierea localității Criva, raionul Briceni. În plus, un focar de rabie a fost semnalat la o vulpe în localitatea Bulboaca, raionul Anenii Noi. Tot în această perioadă, două focare de Pesta Porcină Africană au fost eliminate cu succes.
Autoritățile solicită fermierilor și proprietarilor de porcine să informeze imediat instituțiile competente în caz de îmbolnăvire sau deces al animalelor, sau dacă observă cadavre de mistreți. De asemenea, ANSA recomandă fermierilor să evite hrănirea porcinelor cu cereale proaspăt recoltate, deoarece acestea ar putea fi contaminate cu virusul PPA transmis de mistreți.
Instituția îndeamnă cetățenii să nu cumpere animale sau produse alimentare din locuri neautorizate și să evite achiziționarea cărnii de porc din țările vecine, deoarece acestea vor fi confiscate și distruse din motive sanitare.
În prezent, pe teritoriul țării există trei focare active de Pesta Porcină Africană la porci domestici și unul la mistreți. De la începutul anului, au fost înregistrate 41 de focare de PPA și 30 de cazuri de mistreți infectați, iar ANSA a raportat 18 focare de rabie, dintre care trei sunt active.
































































