Inspectoratul General al Poliției (IGP) respinge acuzațiile lansate de primarul Chișinăului, Ion Ceban, care a afirmat că „poliția nu reacționează sau reacționează insuficient” la plângerile cetățenilor legate de găștile care creează deranj pe parcursul nopții. Oamenii legii subliniază că polițiștii intervin prompt și activ, 24 de ore din 24, imediat ce sunt sesizați, iar intervențiile sunt documentate și analizate constant.
Primarul Capitalei a declarat că autoritățile locale primesc tot mai multe plângeri de la cetățeni, în special pe perioada verii, privind găștile care se adună în curțile blocurilor de locuit, consumă alcool, fac zgomot și, în unele cazuri, consumă droguri.
„La aceste plângeri, foarte des poliția nu reacționează sau reacționează insuficient. Eu vă rog insistent să dați curs acestor solicitări în regim de noapte, ca oamenii să se poată odihni normal, să nu aibă frică că cineva le strică geamul sau orice altceva, că nu sare nimeni la bătaie în cazul în care se întoarce cineva foarte târziu”, a menționat Ceban.
În replică, IGP a reafirmat că gestionarea eficientă a liniștii publice nu depinde doar de reacția poliției, ci și de implicarea autorităților publice locale.
„Totodată, este important de menționat că gestionarea eficientă a liniștii publice în zonele rezidențiale presupune nu doar reacția poliției, ci și implicarea autorităților publice locale, în special în ceea ce privește asigurarea iluminatului public corespunzător, instalarea panourilor informative cu reguli clare de comportament în curți si spații comune, aprobarea constantă a regulilor de conviețuire urbană, inclusiv limitarea activităților generatoare de zgomot în anumite intervale orare”, se menționează într-un comunicat al Poliției.
Totodată, poliția a reiterat și despre instalarea camerelor de supraveghere în zonele rezidențiale și colaborarea cu asociațiile de locatari pentru identificarea persoanelor și zonelor problematice.
„Cetățenii vor siguranță și nu pasarea competențelor de la o instituție la alta, iar pentru asta este nevoie de acțiuni comune și coordonate”, a adăugat IGP.
Atât în Chișinău, cât și la nivel național, autoritățile au înregistrat o scădere a numărului de sesizări privind tulburarea liniștii publice în perioada estivală din acest an, comparativ cu vara trecută. Potrivit datelor prezentate de poliție, în capitală, în vara anului 2024 au fost depuse 2.338 de sesizări, în timp ce în aceeași perioadă din 2025 numărul acestora a scăzut la 2.221.































































