Încă un candidat independent a depus cererea pentru înregistrarea la alegerile parlamentare. Este vorba despre Oleg Bolotnicov, care a solicitat Comisiei Electorale Centrale (CEC) validarea grupului de inițiativă pentru colectarea semnăturilor în susținerea sa.
Pentru a fi admis în cursa electorală, candidatul trebuie să prezinte între 2.000 și 2.500 de semnături ale susținătorilor cu drept de vot. CEC urmează să examineze și să decidă asupra validării grupului de inițiativă în perioada imediat următoare.
TV8.md amintește că până la acest moment, și-au anunțat intenția de a candida independent 18 persoane: Eleonora Rusu, Olesea Stamate, Andrei Năstase, Sergiu Rența, Victoria Sanduța, Natalia Clevadî, Victor Grosu, Nicolae Urîtu, Marcel Darie, Dina Carpinschi, Alexandru Ţventarnîi, Valentin Vinnicenco, Stepan Savițchi, Uliana Bideac, Tatiana Crețu, Igor Iana, Roman Oglindă și Sergiu Ungureanu.
Dintre partidele politice, până la acest moment au fost înregistrate: Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Politic „Democrația Acasă”, Blocul electoral „patriotic” al socialiștilor, inima și viitorul Moldovei și Partidul Politic Coaliția pentru Unitate și Bunăstare.
Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE Moldova) și Blocul „Împreună” au depus actele la CEC.
Totodată, pe 3 august, autoritatea electorală a exclus din lista partidelor politice care au dreptul de a participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, trei partide din componența Blocului „Victorie”, precum și Partidul Politic Partidul Agrar din Moldova.
Campania electorală pentru alegerile parlamentare va începe pe 29 august 2025.
































































