Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1675: Descoperire în Moldova și decizie finală. Rusia amenință Lituania, iar Zelenski așteaptă un răspuns

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1262: Dorința lui Putin, furia Gazpromului și negocieri pe muchie de cuțit. Trump: Voi face tot ce pot

trump putin zelenski (1)trump putin zelenski (1)
08 august 2025, ora 11:10

Donald Trump spune că este gata să se întâlnească cu Vladimir Putin pentru a negocia încetarea războiului din Ucraina, renunțând la condiția inițială ca liderul rus să discute mai întâi cu Volodimir Zelenski. Putin, interesat de această întâlnire pe care o vede ca o șansă reală de a-și impune condițiile, speră ca Trump să blocheze extinderea NATO și să mențină Ucraina în afara alianței. Totodată, liderul de la Casa Albă afirmă că „va face tot ce poate pentru a opri uciderile”.

În paralel, Gazprom reacționează furios după retragerea licenței Moldovagaz de către autoritățile de la Chișinău. Compania rusă acuză o „distrugere deliberată” a investițiilor sale în Republica Moldova și avertizează că va recurge la toate mijloacele disponibile pentru a-și apăra interesele, invocând o datorie de peste 700 de milioane de dolari pe care autoritățile moldovene o resping.

UPDATE Cel puțin trei civili au fost uciși și alți 19 au fost răniți în urma atacurilor rusești desfășurate în ultimele 24 de ore în mai multe regiuni ale Ucrainei, au anunțat autoritățile locale pe 8 august, conform The Kyiv Independent. Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, trupele ruse au lansat în cursul nopții 108 drone de atac de tip Shahed, drone momeală și drone kamikaze propulsate cu rachete. Apărarea antiaeriană a reușit să doboare 82 dintre acestea, însă 26 de drone au lovit 10 localități. Fragmente din dronele interceptate au căzut în alte opt zone, conform comunicatului oficial. În regiunea Zaporojie, doi civili au fost uciși după ce forțele ruse au lansat 545 de atacuri asupra a 14 orașe și sate, a declarat guvernatorul Ivan Fedorov. În regiunea Donețk, 10 civili au fost răniți în urma atacurilor rusești, potrivit guvernatorului Vadym Filașkin. În regiunea Harkiv, cinci persoane au fost rănite, inclusiv locuitori ai orașului Harkiv și ai altor șapte așezări din jur, a transmis guvernatorul Oleh Sinehubov. O persoană a murit și alta a fost rănită în regiunea Herson, unde atacurile rusești au avariat trei blocuri de locuințe și 15 case. Țintele au inclus atât infrastructura socială, cât și zonele rezidențiale, a precizat guvernatorul Oleksandr Prokudin. În regiunea Sumî, trei persoane au fost rănite după ce forțele ruse au desfășurat aproape 110 atacuri asupra a 47 de localități, potrivit autorităților locale.

UPDATE Lovitură pentru Rusia. Liderii Armeniei și Azerbaidjanului sunt așteptați astăzi, 8 august, la Casa Albă, pentru a semna un acord de pace istoric ce ar putea pune capăt unui conflict de decenii. Anunțul a fost făcut de președintele american, Donald Trump. „Aștept cu nerăbdare să îl găzduiesc mâine la Casa Albă pe președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, și pe prim-ministrul Armeniei, Nikol Pashinyan, pentru un Summit Istoric pentru Pace. Aceste două națiuni au fost în război timp de mulți ani, conflict care a dus la moartea a mii de oameni. Mulți lideri au încercat să pună capăt războiului, fără succes - până acum, datorită lui Trump”, a scris liderul de la Casa Albă pe pagina sa de Truth Social. Acordul potențial ar putea pune capăt deceniilor de conflict și ar putea pregăti terenul pentru redeschiderea coridoarelor de transport cheie din Caucazul de Sud, care sunt închise de la începutul anilor 1990. Donald Trump se va întâlni, inițial, cu cei doi lideri separat, semnând un acord bilateral între Statele Unite și țările lor, înainte de a semna acordul tripartit.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a purtat o convorbire telefonică cu prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni. Potrivit liderului de la Kiev, discuția a fost una „bună”, iar cei doi oficiali împărtășesc o viziune comună privind necesitatea unui „adevărat și onest proces de pace”. „Am făcut schimb de informații despre recentele noastre contacte cu alți lideri. Este important ca partenerii Ucrainei să fie bine informați despre situația actuală. Cu toții ne dorim un viitor sigur și clar pentru Europa”, a declarat Zelenski. Președintele ucrainean a mai subliniat că Giorgia Meloni sprijină ferm ideea ca liderii europeni să fie implicați activ, alături de Statele Unite, în procesul diplomatic menit să pună capăt războiului. „Această confruntare are loc pe continentul european. Ucraina avansează către aderarea la UE, iar Uniunea Europeană va avea un rol esențial în reconstrucția țării după război. De aceea, vocea Europei trebuie să fie auzită”, a spus Zelenski. Cei doi lideri au convenit să coordoneze următorii pași comuni, inclusiv în perspectiva unor contacte cu președinte american Donald Trump, și au stabilit să rămână în legătură. „Îți mulțumesc, Giorgia, pentru poziția ta de principiu și pentru sprijinul constant”, a transmis Zelenski la finalul mesajului său.

UPDATE Eforturile de a organiza o reuniune față în față între Donald Trump și Vladimir Putin par îngreunate de schimbări dese de situație, legate de condițiile pentru ca această întâlnire să aibă loc. După ce informații venite dinspre Casa Albă arătau că Donald Trump ar condiționa întâlnirea cu Vladimir Putin de o întâlnire între Putin și Zelenski, președintele american a declarat că „va face tot ce poate pentru a opri uciderile” și că nu pune condiția unui summit între cei doi lideri aflați în război, transmite Digi24. 

UPDATE Gigantul rus Gazprom a criticat joi decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) de a retrage licența Moldovagaz, unde deține pachetul majoritar. Grupul susține că această măsură ar putea duce la distrugerea afacerii și ar pune în pericol securitatea energetică a Moldovei.„Guvernul moldovenesc a introdus o serie de măsuri care, în ultimă instanţă, vor duce la reorganizarea forţată a Moldovagaz, la o creştere bruscă a preţurilor la gaze şi, în consecinţă, la o scădere a securităţii energetice a ţării”, a avertizat Gazprom, dând asigurări că va continua „să-şi apere drepturile şi interesele legitime cu toate mijloacele disponibile”. „etapa finală a distrugerii deliberate a companiei (Moldovagaz) de către autorităţile moldovene şi a deposedării Gazprom de investiţia sa”. Totodată, compania susține că și-a îndeplinit „cu bună-credință și în totalitate obligațiile privind furnizarea sigură și stabilă a gazelor naturale către Moldova”, fără a primi în schimb întreaga sumă datorată de Chișinău pentru gazul livrat. Astfel, Gazprom susține că Moldova are datorii de cel puțin 709 milioane de dolari, reprezentând restanțe pentru livrările de gaze, provenind în special de la întreprinderile de stat. Autoritățile de la Chișinău resping însă aceste acuzații, invocând concluziile unui audit independent.„În ultimii ani, Gazprom a propus în mod repetat diverse modalități și termene de soluționare a datoriei, cu respectarea cadrului juridic necesar”, mai declară compania. La rândul său, Alexandr Slusari, membrul Consiliului de supraveghere al Energocom, declară că declarația Gazprom este „plină de falsuri și conține amenințări”.

UPDATE Preşedintele Donald Trump a declarat joi că se va întâlni personal cu Vladimir Putin fără a-i mai cere preşedintelui rus să facă acelaşi lucru cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, o schimbare bruscă de poziţie faţă de declaraţiile anterioare făcute în aceeaşi zi, scrie The Washington Post, conform News.ro. Un oficial al Casei Albe, care a vorbit sub condiţia anonimatului pentru a discuta despre aspecte diplomatice sensibile, declarase joi după-amiază că Trump se va întâlni cu Putin numai dacă liderul rus va fi de acord să se întâlnească cu Zelenski. Putin a reacţionat spunând că acest lucru ar fi prematur în acest stadiu. „Voi face tot ce pot pentru a opri uciderile”, a declarat Trump joi, în Biroul Oval. O întâlnire între cei doi lideri ar fi o victorie importantă pentru Putin, după ce Trump l-a atacat timp de săptămâni întregi. Trump a afirmat în repetate rânduri că a avut discuţii constructive cu Putin, dar s-a declarat dezamăgit văzând că după ce vorbeau, aveau loc noi atacuri ruseşti asupra Ucrainei. În ciuda propunerii de a se întâlni cu Putin, Trump a repetat joi că este „foarte dezamăgit” de atacurile continue ale Rusiei împotriva Ucrainei.

x/nexta_tv

UPDATE Războiul din Ucraina, declanşat de invazia rusă la scară largă din februarie 2022, nu dă semne de încetare. Kremlinul a confirmat că este în plan o întâlnire între Donald Trump şi Vladimir Putin, care ar urma să aibă loc în curând. Cele trei runde de negocieri dintre Rusia şi Ucraina, organizate la iniţiativa sa între mai şi iulie, nu au reuşit să apropie cele două părţi de pace, iar Trump speră probabil că, luând situaţia în propriile mâini, va putea în cele din urmă să obţină un armistiţiu. Însă prăpastia dintre Kiev şi Moscova este atât de mare, încât ar putea fi dificil de a o depăşi chiar şi în urma unor negocieri mediate de însuşi Trump, comentează BBC, conform Adevărul. Într-un memorandum prezentat ucrainienilor de Rusia în iunie, Moscova a prezentat cererile sale maximaliste pentru o „soluţionare definitivă” a conflictului. Acestea includ recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra regiunilor ucrainene Crimeea, Doneţk, Luhansk, Zaporojie şi Herson, precum şi acceptarea de către Ucraina a demilitarizării, neutralităţii, neimplicării militare străine, plus organizarea de noi alegeri. „Partea rusă poate prezenta acest lucru în zeci de moduri diferite, creând impresia că Moscova este deschisă la concesii şi negocieri serioase”, a scris analistul politic rus Tatiana Stanovaia. „Dar poziţia de bază rămâne neschimbată: Rusia vrea ca Kievul să se predea”, a punctat ea.

UPDATE Kremlinul exercită presiuni asupra Republicii Centrafricane (RCA) pentru a înlocui treptat grupul de mercenari Wagner cu Africa Corps, o structură militară aflată sub controlul direct al statului rus, potrivit Kyiv Independent, citat de Digi24. Africa Corps este o unitate nou-creată în subordinea Ministerului rus al Apărării, parte din efortul mai amplu al Moscovei de a centraliza controlul asupra operațiunilor militare externe care erau anterior gestionate de Wagner. Potrivit informațiilor, Ministerul rus al Apărării a solicitat plăți în numerar pentru serviciile de securitate, ceea ce reprezintă o schimbare față de modelul anterior folosit de Wagner, bazat pe compensare în resurse naturale. Oficialii din RCA s-au opus solicitărilor Moscovei, transmițând negociatorilor ruși că nu pot onora cererile financiare și că doresc menținerea modelului actual. Guvernul preferă grupul Wagner, considerându-l o forță mai eficientă, cu legături profunde cu structurile militare și politice locale.

UPDATE Potrivit Forțelor Aeriene ale Ucrainei, forțele ruse au lansat peste noapte 104 drone de atac de tip Shahed, drone momeală și opt drone kamikaze propulsate de rachete.

UPDATE Preşedintele EAU, Mohammed bin Zayed al Nahyan, a efectuat joi a doua sa vizită în Rusia în mai puţin de un an, întâlnindu-se cu omologul său rus, Vladimir Putin, într-un semnal clar al consolidării relaţiilor bilaterale, transmite CNBC, conform News.ro. Potrivit agenţiei de presă de stat WAM, vizita s-a axat pe „parteneriatul strategic” dintre cele două state şi pe „modalităţile de consolidare a cooperării, în special în domeniile economic, comercial, investiţional, energetic şi alte sectoare de interes comun”.

UPDATE Vladimir Putin a spus de mult timp că vrea să se întâlnească cu Donald Trump. El crede că o astfel de întâlnire ar fi o ocazie mult mai bună să obțină ceea ce își dorește în Ucraina decât progresul lent al trupelor sale pe câmpul de luptă. Încă de la începutul războiului, analiștii și unele persoane care îl cunosc pe președintele rus au spus că ceea ce este încă și mai important pentru Putin decât câștigurile teritoriale este să atingă o serie de obiective geopolitice cruciale. Președintele Statelor Unite este cel mai în măsură să îi facă pe plac lui Putin, inclusiv prin menținerea Ucrainei în afara NATO și oprirea extinderii alianței. Acest lucru explică și de ce Putin pare să fie atât de interesat să îl îmbuneze pe Trump și să nu strice de tot relația cu Washingtonul, chiar dacă președintele american nu mai pare dispus să îi permită lui Putin să întârzie încetarea focului în Ucraina. „Putin vrea să îl păstreze pe Trump ca pe o resursă pentru o posibilă tranziție spre pace”, a spus Serghei Markov, un analist politic pro-Kremlin de la Moscova, transmite Digi24. „Rusia are nevoie de Trump ca să își impună condițiile.” „Este probabil mai bine ca noi să ne întâlnim”, a spus Putin despre relația cu Trump în luna ianuarie, „și, în baza realității actuale, să vorbim calm despre toate subiectele care sunt în interesul Statelor Unite și al Rusiei.”

UPDATE Timp de un sfert de secol, presa rusă a cultivat cu grijă mitul unei conduceri inspirate, întruchipate de Vladimir Putin. Propaganda de stat nu lasă loc pentru vreo fisură în imaginea liderului. Când lucrurile merg prost, știrile oficiale ignoră problemele. Iar atunci când realitatea nu mai poate fi ascunsă, Putin este portretizat ca liderul înțelept care corectează greșelile subordonaților, transmite Adevărul. Percepția externă asupra lui Putin a fost, în mare parte, modelată de această imagine – amplificată online prin operațiuni de influență orchestrate de Kremlin și adoptată cu entuziasm de politicieni naționaliști din afara Rusiei, fascinați de stilul autoritar de conducere și de disprețul său față de statul de drept.

UPDATE Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, aflată în vizită în Ucraina, s-a întâlnit, joi, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi au discutat despre „un parteneriat strategic pentru pace şi prosperitate”. Ţoiu a transmis că „Ucraina luptă cu curaj şi pentru securitatea şi libertatea României şi a întregii Europe”, conform Digi24. „Construim un parteneriat strategic între România şi Ucraina, pentru pace, democraţii puternice şi prosperitate. M-am întâlnit astăzi la Kiev cu Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. I-am transmis un nou mesaj de susţinere a României. Ucraina luptă cu curaj şi pentru securitatea şi libertatea României şi a întregii Europe”, a scris, joi seară, pe Facebook, ministrul de Externe, Oana Ţoiu. Potrivit acesteia, Ucraina nu a dorit războiul, dar „luptă cu determinare în numele valorilor în care şi România crede - libertate, suveranitate şi independenţă. Atâta timp cât Ucraina rezistă şi securitatea noastră este mai bine protejată”.

Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
Când s-ar putea decide scumpirea gazului: Tariful propus de ANRE, cu aproape 6 lei mai mare
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Scântei în platoul TV8. Stamate și Adam s-au confruntat pe tema justiției și a alegerilor: „Cine dintre noi minte?”
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/VIDEO/ Omagiu Mariei Tănase, la 113 ani de la naștere: Un cântec celebru, reinterpretat de Andreea Josan și Moldovan Youth Orchestra
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
/PROMO/ AMPRENTE: Cine răspunde pentru moartea unui băiat după vizita la stomatolog – sâmbătă, de la 20:00, la TV8
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital
Accidentul de la Strășeni: Copila de 6 ani, grav rănită, a decedat pe patul de spital

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente