Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1695: Dronă în Moldova, sfat cu berea, „lovitură atomică” și gafa lui Putin. Zelenski îl sfidează pe Trump

Linie telefonică pentru alegători: Cum se pot informa cetățenii despre scrutinul din 28 septembrie

alegeri moldova
12 august 2025, ora 19:49

Cetățenii cu drept de vot pot afla detalii despre organizarea alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 apelând Centrul de Apel al Comisiei Electorale Centrale (CEC) la numărul unic (+373) 22 880 101. Linia va fi activă până pe 29 septembrie.

Potrivit unui comunicat al CEC, centrul va oferi asistență atât alegătorilor, cât și persoanelor implicate în gestionarea listelor electorale din cadrul autorităților publice locale și membrilor organelor electorale inferioare. 

Operatorii vor răspunde la întrebări privind procedura de vot, actele necesare, secția de votare la care este arondat alegătorul, declararea locului de ședere sau obținerea certificatului cu drept de vot. Prin intermediul Centrului de Apel nu pot fi depuse contestații.

Programul de funcționare este de luni până vineri, între orele 08:00 și 17:00, iar în perioada 27–29 septembrie va fi extins la 24 de ore din 24. Apelurile se taxează la tarif ordinar din orice localitate a Republicii Moldova, atât de la telefonul fix, cât și de la mobil.

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/VIDEO/ Plafon majorat la energia electrică: De la ce consum se va plăti TVA de 20% din aprilie 2027
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/PROMO/ AMPRENTE: Avansuri sexuale în locul protecției? Ce se întâmplă la centrul de plasament din Cocieri
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/AUDIO/ „În dolari asta cât?” Percheziții la ANSA Giurgiulești: Un șef de post și 5 inspectori, reținuți într-o schemă de corupție
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ruleta rusească pe cerul Moldovei: Basmele Moscovei și bubuiturile din apropierea satelor
/VIDEO/ Ploi și temperaturi în creștere în Moldova: Cum va fi vremea în următoarele zile
/VIDEO/ Ploi și temperaturi în creștere în Moldova: Cum va fi vremea în următoarele zile

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente